Eşec usturător la Târgovişte SSC Farul Constanţa e din nou pe loc de retrogradare

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, nou promovată în Liga a 2-a, a înregistrat, ieri, în deplasare, contra Chindiei Târgovişte, cel mai usturător eşec de până acum din acest campionat: 1-5! Instalaţi ca antrenori la SSC Farul la mijlocul săptămânii trecute, după ce Ion Barbu a renunţat la funcţie după şapte etape, Petre Grigoraş şi Marian Dinu au avut astfel un debut de coşmar pe banca SSC Farul în Liga a 2-a, echipa aflându-se iar pe loc de retrogradare.
 
Eşecurile cu Academica Clinceni (1-4), UTA (2-4) şi Pandurii Tg. Jiu (3-5) au fost depăşite ieri ca diferenţă de goluri, trupa de pe litoral bifând a şasea înfrângere în opt meciuri. „Marinarii“ au numai şase puncte, după două victorii, şi ocupă poziţia a 17-a (care duce în Liga a 3-a). În opt partide, SSC Farul a înscris 14 goluri şi a primit 22, având cea mai slabă apărare a campionatului, la egalitate cu ultima clasată, Dacia Unirea Brăila, de care o despart numai două puncte în ierarhie!
 
Primul meci al etapei a opta a fost Sportul Snagov - UTA 2-1. Sâmbătă, s-au jucat alte şapte partide: Energeticianul - Daco-Getica Bucureşti 2-1, Metaloglobus Bucureşti - Dacia Unirea Brăila 2-2, Pandurii Tg. Jiu - Ripensia Timişoara 5-2, CS Baloteşti - ACS Poli Timişoara 2-0, Aerostar Bacău - FC Argeş 1-0, Luceafărul Oradea - Academica Clinceni 1-0, ASU Poli Timişoara - CS Mioveni 1-0. Ieri, în afară de confruntarea de la Târgovişte, s-a mai disputat U Cluj - Petrolul Ploieşti 3-2.

Clasament: 1. Snagov - 20p, 2. Clinceni - 18p, 3. Pandurii - 17p, 4. Petrolul - 16p, 5. Mioveni - 15p, 6. U. Cluj - 15p, 7. FC Argeș - 15p, 8. Chindia - 14p, 9. UTA - 13p, 10. Energeticianul - 13p, 11. ASU Poli - 10p, 12. Daco-Getica - 9p, 13. Ripensia - 8p, 14. Luceafărul - 8p, 15. Metaloglobus - 8p, 16. Aerostar - 7p, 17. SSC Farul - 6p, 18. Balotești - 5p, 19. ACS Poli - 4p, 20. Dacia Unirea - 4p.

În etapa viitoare, SSC Farul va întâlni pe teren propriu ACS Energeticianul duminică, 30 septembrie, de la ora 11.00.

La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.
 
Sursa foto: Facebook (SSC Farul)
 
Citeşte şi:
 

Chindia Târgovişte a învins SSC Farul Constanţa cu 5-1 în Liga a 2-a. În opt meciuri, „marinarii“ au primit 22 de goluri!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1207

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 846

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1091

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 884

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 623

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1089

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 551

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 765

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 705

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 841

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1041

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1342

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 765

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1621

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 680