„Eu sunt Mariana Sică, cea de acum 26 de ani!“ Povestea campioanei căreia o înotătoare din Constanţa i-a doborât un vechi record (galerie foto)


În luna decembrie a anului trecut, înotătoarea constănţeană Ana Grosu, de la Atena Sport Club Constanţa (clubul medaliatului olimpic Răzvan Florea) a reuşit să doboare un record naţional vechi de 26 de ani, în proba de 100 m fluture 12 ani! În luna decembrie a anului trecut, înotătoarea constănţeană Ana Grosu, de la Atena Sport Club Constanţa (clubul medaliatului olimpic Răzvan Florea), a reuşit să doboare un record naţional vechi de 26 de ani, în proba de 100 m fluture 12 ani!


Tânăra sportivă a realizat această performanţă cu ocazia ultimei competiţii oficiale de nataţie din 2019, Cupa României pentru cadeţi (12 - 14 ani), care s-a desfăşurat în Bazinul Olimpic din Piteşti (50 m, opt culoare). Ana Grosu a câştigat proba detaşat, cu 1:05:94, sportiva de pe locul secund încheind cursa cu 1:08:31. Timpul de 1:05:94 a depăşit vechiul record al probei (1:06:04), care data din 18 decembrie 1993, fiind stabilit atunci de Mariana Sică (din Tr. Severin), la campionatul de la Baia Mare.


Prin intermediul unui articol din ZIUA de Constanţa, care a reliefat performanţa Anei Grosu, „«Sportivi de aur!» Înotătoarea Ana Grosu, de la Atena Sport Club Constanţa, a doborât un record naţional vechi de 26 de ani (galerie foto)“, cea care a stabilit vechiul record, Mariana Brebu (fostă Sică, acum în vârstă de 38 de ani), a aflat de isprava campioanei din Constanţa şi că s-a amintit şi de ea. Fosta campioană şi-a adus aminte, cu nostalgie, de vremurile când stabilea ea recordul, pe când avea 12 ani, dar şi de cariera pe care a avut-o în nataţie.
 

Mariana atunci, Lavinia acum


„Mândră tare de ce copil am fost. Eu sunt Mariana Sică, cea de acum 26 de ani!“, a postat pe Facebook Mariana Brebu, cea căreia acum prietenii şi cei apropiaţi îi spun Lavinia, al doilea prenume al ei. „Mariana nu-mi mai spune nimeni acum. Mariana e primul prenume, iar, când eram copil, şi se scria Sică Mariana Lavinia, al doilea prenume nu mai intra. De la înot lumea mă ştia de Mariana, dar, când am crescut, am optat pentru Lavinia“, spune, pentru ZIUA de Constanţa, cea care a deţinut recordul vreme de 26 de ani. Mărturiseşte că s-a bucurat că cineva a reuşit să doboare recordul ei de la 100 m fluture, categoria de vârstă 12 ani, cu atât mai mult cu cât e vorba de o fetiţă de la clubul lui Răzvan Florea, coleg de generaţie cu ea, cei doi fiind şi buni prieteni.

 

Un alt record naţional încă rezistă


„Am fost în generaţie cu Răzvan şi ne ştim de copii. M-am bucurat că a fost doborât recordul, am fost surprinsă că a rezistat atât de mult. Mai departe am dat forward la mesaj fostului meu antrenor din acea vreme, Horaţiu Droc, cel care e antrenor de 20 de ani în Belgia, la echipa naţională a acestei ţări şi are o sportivă foarte bună, finalistă olimpică. Horaţiu m-a felicitat şi mi-a zis: «Cât despre recordul tău, trebuie să înţelegi cât ai fost de valoroasă, dacă performanţa a rezistat 26 de ani». Am amintiri deosebite, a fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea. Eu sunt din Tr. Severin, iar în acei ani mă pregăteam la Centrul de juniori de la Reşiţa, având dublă legitimare, CSS Tr. Severin - CSS Reşiţa. La acelaşi concurs de la Baia Mare, am mai stabilit un record naţional, la 50 m fluture 12 ani, care e încă în picioare“, ne-a povestit Mariana Brebu.

 

De la Poliţie la pompieri


În prezent, fosta campioană activează la pompieri, e ofiţer la ISU Mehedinţi, după ce o perioadă a lucrat şi în poliţie, la IPJ Mehedinţi. „Am fost sportivă la Dinamo, iar după am renunţat la activitatea competiţională, am lucrat câţiva ani la poliţie. Apoi a urmat în cariera mea profesională ISU, unde, o bună perioadă, am fost ofiţer cu pregătirea fizică. Acum sunt pe altă funcţie“, arată Lavinia Brebu.


 

Multiplă campioană mondială


În calitate de lucrător ISU, fosta înotătoare participă, cu rezultate deosebite, şi la Campionatele Mondiale ale poliţiştilor şi pompierilor, care se ţin din doi în doi ani. „Întrecerea se desfăşoară pe formatul Jocurilor Olimpice, participând foşti sportivi de performanţă, din multe discipline. Eu concurez la nataţie. Anul trecut, în august, întrecerea a fost în China, în 2017 la Los Angeles. Am urcat mereu pe podium. În 2019, nu am reuşit să iau aurul, ci trei medalii de argint şi trei de bronz, în 2017 a fost un an mai bun pentru mine, cred că am cucerit cinci de aur. E şi în funcţie de pregătirea pe care o fac“, a mai spus Lavinia Brebu, care îl ştie bine şi pe constănţeanul Gheorghe Romaşcanu, atlet veteran şi lucrător ISU, care participă şi el la Campionatele Mondiale ale poliţiştilor şi pompierilor.

 

Eric a preluat ştafeta


Lavinia are un băieţel, Eric, de nouă ani, care i-a moştenit talentul sportiv şi face şi el înot. Nu se performanţă însă, în lipsa unui bazin olimpic de nataţie la Tr. Severin. „Eric are talent. Înoată foarte bine pentru vârsta lui, dar, din păcate, nu ştiu dacă voi reuşi să fac înot de performanţă cu el. Ne dorim mult amândoi, însă nu dispunem de un bazin olimpic în Tr. Severin, care să fie deschis pe tot parcursul anului. Să sperăm însă că se va reabilita vechiul bazin olimpic, aşa cum s-a promis“, menţionează mama, care, chiar dacă nu mai reuşeşte să meargă la concursuri de nataţie, este la curent cu noutăţile din acest sport.
 

A realizat un prim barem pentru Jocurile Olimpice


Campioană naţională de junioare, dar şi de senioare şi vicecampioană europeană de junioare, în 1997, Lavinia Brebu a renunţat la activitatea competiţională la 21 de ani. „La senioare, am fost până a apărut Diana Mocanu, care a înotat aceleaşi probe ca mine. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am renunţat. Mi-am dat seama că nu voi avea şansa să o întrec şi mai mult de atât nu voi putea face. Era şi mai tânără ca mine, cu trei ani. În plus, în 1998, a plecat şi antrenorul meu în Belgia. 1997 a fost un an foarte bun pentru mine. Un an mai târziu, mi-am făcut barem de Olimpiadă, dar nu l-am mai repetat, pentru a avea şansa să particip la JO din 2000. Am rămas în relaţii foarte bune cu fostul meu antrenor. Îi tot trimit filmuleţe cu băieţelul meu, să vadă cum înoată. Horaţiu Droc este omul care m-a format şi m-a îndrumat. Am învăţat multe de la el. Încă păstrăm legătura, acum doi ani, de ziua mea, am fost în Belgia la el. Este un om important din viaţa mea“, a menţionat Lavinia Brebu.
 

Simona Păduraru este naşa băieţelului Laviniei


Fosta campioană are o relaţie strânsă şi cu o altă performeră din înotul românesc, Simona Axinte (fostă Păduraru), care este naşa de botez a fiului ei, Eric. „Am făcut parte din generaţia de aur a înotului, cu Diana Mocanu, Camelia Potec, Simona Păduraru, Răzvan Florea şi mulţi alţii. Mai înota şi Beatrice Câşlaru! O perioadă grea, dar frumoasă. Am rămas în relaţii bune cu toţi. Simona mi-a năşit băiatul. Chiar dacă ne despart mulţi kilometric şi ne vedem mai rar, relaţia s-a păstrat“, a mai spus cea căreia i-a doborât recordul Ana Grosu, din Constanţa.


Sursa foto: Facebook (Atena Sport Club și Lavinia Brebu)


Citeşte şi:

„Sportivi de aur!“ Înotătoarea Ana Grosu, de la Atena Sport Club Constanţa, a doborât un record naţional vechi de 26 de ani (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2023

27 Sep 2023 1120

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 august 2023

29 Aug 2023 1695

Ana-Maria Grosu - Avocat Constanța

05 Jul 2023 500

Declarație de avere Adrian Grosu, adjunct șef secție la DRDP Constanța, deține împreună cu familia un apartament și o mașină (DOCUMENTE)

08 Jun 2022 1076

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 31 ianuarie 2022

02 Feb 2022 2049

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iulie 2021

20 Jul 2021 2460

Alternativa bulgară Șapte medalii pentru înotătorii de la Atena Sport Club Constanța la Burgas Swimming Open 2020

22 Oct 2020 5896

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2020

11 Aug 2020 1868

Antrenată de Răzvan Florea Înotătoarea Ana Grosu, de la Atena Sport Club Constanța, și-a propus să doboare un nou record național

30 May 2020 6062

Reprezentanţi ai litoralului, pe podium şi la „Turneul Campionilor - Festivalul Înotului 2019“ (galerie foto)

25 Dec 2019 2085

„Sportivi de aur!“ Înotătoarea Ana Grosu, de la Atena Sport Club Constanţa, a doborât un record naţional vechi de 26 de ani (galerie foto)

23 Dec 2019 6715

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 septembrie 2019

09 Sep 2019 3295

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 iulie 2019

18 Jul 2019 2925

Victorie după victorie! FC Viitorul Constanța a învins Miercurea Ciuc

27 Jun 2019 2493

Înotătorii de la Atena Sport Club Constanţa, pe podium şi la campionatul internaţional al Austriei (galerie foto)

07 Jun 2019 3653