Euro 2019. România, prima în grupă Ianis Hagi - „Suntem fericiţi că am început cu dreptul. E ceea ce ne-am dorit!“ (galerie foto)

După prima etapă din grupa C a Campionatului European de fotbal tineret din Italia şi San Marino, România este pe primul loc, cu trei puncte (după victoria senzaţională cu 4-1 contra Croaţiei). În clasament, urmează Franţa (3p, 2-1 cu Anglia), Anglia şi Croaţia (fără niciun punct).
 
În semifinale se califică primele clasate în cele trei grupe şi cel mai bun loc al doilea. Graţie succesului categoric din partida de debut şi a jocului etalat (unul de înalt nivel), tricolorii visează să intre în careul de aşi al competiţiei. Mai au de jucat cu Anglia (vineri, 21 iunie) şi Franţa (luni, 24 iunie), meciuri foarte grele, însă moralul tricolorilor mici e unul solid. „Suntem fericiţi că am început cu dreptul. Era foarte important, ne-am dorit mult să câştigăm primul meci, iar apoi să luăm pas cu pas şi celelalte partide şi să continuăm parcursul bun pe care l-am avut în aceşti doi ani. Să facem o ţară întreagă mândră din nou. E o victorie bună, dar mai avem de muncit. E doar primul succes, avem un drum lung de parcurs aici“, a declarat Ianis Hagi, căpitanul FC Viitorul, titular integralist contra Croaţiei şi marcator al unuia dintre cele patru goluri ale României.
 

„Succesul se construieşte“

 
În meciul de debut la Euro, pentru România au mai jucat patru fotbalişti formaţi la Academia Hagi şi FC Viitorul - Băluţă, Manea, Cicâldău (toate minutele) şi Florinel Coman - iar pe banca de rezerve s-au aflat alţi trei reprezentanţi ai FC Viitorul (Boboc, Ghiţă şi Ciobanu), plus Căbuz şi Nedelcu, lansaţi de clubul lui Gică Hagi. „Când munceşti bine, totul se construieşte. Succesul se construieşte“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, despre faptul că la lot sunt mulţi jucători formaţi în Academia sa. „Au jucat bine, meritele sunt ale lor şi ale tuturor celor care au muncit acolo. Bravo lor! Ne-au făcut fericiţi. E bine că au câştigat şi sperăm să fie în continuare la fel. Totul e frumos, dar e nevoie de echilibru acum şi să aşteptăm celelalte meciuri“, a apreciat „Regele“ evoluţia României mici.
 

Grup important al familiei lui Ianis

 
Tricolorii au avut parte contra Croaţiei de o susţinere extraordinară, fanii români creând o atmosferă de vis pe stadionul din San Marino care a găzduit partida. Din partea familiei lui Ianis Hagi a fost un grup numeros, în jur de 30 de persoane, începând cu Gică Hagi, cu mama şi sora lui Ianis, cu bunicii săi pe linie maternă şi mulţi alţii. Bunicul a purtat un tricou al Naţionalei cu numărul 10. „Mereu joc pentru suporteri. E foarte bine când îi vezi în tribună şi ne susţin. Sunt alături de noi, indiferent unde ne aflăm. E un sentiment aparte. E o senzaţie unică atunci când cânţi Imnul, nu o poţi descrie în cuvinte. La şedinţa tehnică, selecţionerul Mirel Rădoi ne-a spus că ar da orice să fie lângă noi atunci când se intonează Imnul. Eu stiam locul din tribună unde stă familia mea. După ce am marcat, pe tata nu l-am văzut, dar pe mama da şi m-am dus la ea“, a spus Ianis.
 

La 25 de ani de la meciul contra Columbiei!

 
Fiul lui Hagi a marcat pentru România Under-21 la exact 25 de ani de când tatăl său înscria acel gol de poveste în meciul contra Columbiei de la Campionatul Mondial din 1994. „Este o coincidenţă plăcută“, a menţionat Ianis. „Destiny! Acelaşi moment, probabil e ceva care arată bine şi sperăm să fie în continuare frumos“, a punctat Gică Hagi. Pe stadion, în disputa cu echipa Croaţiei, s-a scandat „Hagi, Hagi!”, dar pentru Ianis de data aceasta! „Acum nu mai vorbesc eu, ci el şi toţi ceilalţi colegi“, s-a mândrit Gică Hagi. „Bucuria unui neam întreg se citeşte pe chipurile lor. Bravo, băieţi, aţi făcut o ţară întreagă fericită şi mândră. Aţi adus din nou speranţele în ochii românilor şi aţi făcut milioane de suporteri să strige din toate puterile România, România!“, a fost mesajul de pe pagina de Facebook a FC Viitorul.
 
Sursa foto: Facebook (Echipa naţională de fotbal a României)
 
Citeşte şi:
 
UPDATE Tineretul României, victorie uriaşă în debutul la Euro. 4-1! Ianis Hagi şi Tudor Băluţă au marcat

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1402

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Corinei Ivanciu, director executiv adjunct la DSVSA (DOCUMENTE)

17 Jan 2024 770

Averea și interesele lui Dede Suryan – Omar, membru în Consiliul de Administrație la CN APM Constanța (DOCUMENTE)

24 Dec 2023 1045

Primăria Deleni, contract cu PG Delta Electron SRL, din Năvodari, pentru finalizarea lucrărilor la grădinița cu trei clase (DOCUMENT)

06 Nov 2023 742

Declarații de avere Averea și interesele lui Gheorghe Măndilă, consilier personal al primarului Vergil Chițac și președinte la OMD Mamaia - Constanța (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 1394

Averea și interesele vicepreședintelui Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima (DOCUMENTE)

23 Jun 2023 4042

Bărbat condamnat la Constanța, reținut după ce a mai înșelat zeci de persoane. Prejudiciul, aproximativ 170.000 de euro

10 May 2023 1203

Femeie reținută pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență. Ce au stabilit procurorii DNA

07 Feb 2023 1140

Primăria Babadag, licitație deschisă pe 5,34 milioane de euro! Participanții trebuie să aibă cifra de afaceri anuală peste 9 milioane de euro (DOCUMENT)

31 Jan 2023 1612

Precizări importante ale Consiliului Județean Constanța despre proiectul de extindere a Delfinariului Constanța

26 Jan 2023 1334

UPDATE. Claudiu Palaz „Se reziliază un contract de finanțare în valoare de 5 milioane de euro, bani nerambursabili, pentru modernizarea Delfinariului Constanța“

26 Jan 2023 1479

Un teren din Portul Constanța ar fi fost supraevaluat la peste 3 milioane de euro! Începe procesul

19 Nov 2022 1681

Dispare hotelul Select din Mamaia și „răsare“ un bloc de 11 etaje! Iată ce document a eliberat Primăria Constanța

05 Nov 2022 2821

Școala Gimnazială Nichifor Ludovig, din comuna tulceană Niculițel, va beneficia de materiale didactice de peste 230.000 de euro, livrate de o firmă din Brașov

19 Sep 2022 1474

Primăria Constanța dă peste 11.000 de euro pentru repararea sălii de spectacole a Colegiului de Arte „Regina Maria“. Banii merg la o firmă care a mai avut contracte la liceu

09 Sep 2022 1956