Sport

Eveniment internaţional de cel mai înalt nivel Sâmbătă şi duminică, la Mamaia se desfăşoară Triathlon Challenge

Crema triathlonului internaţional s-a strâns la Mamaia, la a şaptea ediţie a celui mai mare concurs de triathlon din Europa de Est şi din Balcani, Triathlon Challenge Mamaia. Întrecerea este rezervată atât amatorilor (sâmbătă), cât şi profesioniştilor (duminică).
 
Aproximativ 1.300 de sportivi amatori şi profesionişti vor participa la o adevărată sărbătoare a triatlonului, în cadrul căreia vor avea loc competiţii dedicate atât celor mari, cât şi celor mici. Anul acesta, Triathlon Challenge Mamaia este Cupă Europeană Premium, cu un buget de premiere generos, cu mai multe puncte ITU şi cu sportivi de elită din peste 20 de ţări.
 
Ziua de sâmbătă este dedicată amatorilor, care participă la întrecerile individuale şi în cadrul celor de ştafetă. Se vor alcătui clasamente pe categorii de vârstă, dar va exista şi o categorie specială, dedicată celor care iau startul pentru prima oară la un concurs de triatlon. Evenimentul de sâmbătă încheie seria competiţiilor de triatlon de şosea din cadrul circuitului Federaţiei Române de Triatlon (Romanian Triathlon Series), iar evenimentul de la Mamaia este Grand Final. Probele de alergare şi ciclism se desfăşoară pe şosea, în condiţii de siguranţă, pe o suprafaţă plată sută la sută, iar înotul se face în Lacul Siutghiol, cu start şi finiş la ponton. Printre participanţii de la Triathlon Challenge Mamaia 2015 se numără şi Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank România, Ciprian Bălănescu, multiplu campion naţional la triathlon şi duathlon, Adrian Nanulescu, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, reprezentaţi din mass-media, directori de bănci, companii multinaţionale şi bloggeri. Nu va lipsi, din partea Constanţei, medaliatul olimpic la nataţie Răzvan Florea. Programul zilei de sâmbătă este următorul: probe individuale - ora 10.00 - start proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare; ora 10.15 - start proba sprint: 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare; ora 12.00 - start proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare; probe de echipă - ora 10.45 - start ştafeta sprint - 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare; ora 11.15 - start ştafeta olimpică - 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare.

Competiţii pentru toate vârstele

Festivalul Triathlon Challenge Mamaia continuă după-amiază cu „Start Campioni la Triatlon“, competiţie ce cuprinde două probe: Aquatlon (200 m înot şi 1,25 km alergare) şi Duatlon (1,25 km alergare, 5 km bicicletă şi 1,25 km alergare). Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Triatlon şi de Clubul Sportiv Smart Atletic. Copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani vor avea ocazia să se întreacă începând cu ora 16.00 la aquathlon şi de la 17.00 la duathlon. Competiţia „Start Campioni la Triatlon“ face parte din programul cu acelaşi nume, program naţional de selecţie şi pregătire a tinerilor sportivi cu vârsta între 9 şi 12 ani, iniţiat de Federaţia Română de Triatlon. În aceeaşi zi, începând cu ora 18.30, promenada şi plaja din Mamaia se vor transforma în piste de alergare pentru iubitorii de mişcare. În premieră, în cadrul concursului Triathlon Challenge Mamaia, va avea loc un cros popular, pe distanţa de 4 kilometri, accesibil pentru orice vârstă şi nivel de pregătire.

Spectacolul profesioniştilor

Ziua de duminică este dedicată în totalitate celor mai buni triatlonişti profesionişti din lume, care se vor întrece în cadrul etapei de Cupă Europeană Premium, organizată sub licenţa Uniunii Internaţionale de Triathlon (ITU). La startul competiţiei se vor afla sportivi din peste 20 de ţări, care vor lupta pentru punctele oferite în clasamentul european de profil, dar şi pentru premiile record puse în joc. Faţă de anul trecut, fondul de premiere s-a dublat, ajungând la suma de 25.000 de euro. Zona de start si finiş va fi amenajată la cele mai înalte standarde, pe modelul Campionatului Mondial de Triatlon, iar fiecare participant va beneficia de un serviciu de cronometrare electronică, cu rezultate oferite live, online şi transmise prin e-mail după terminarea cursei. Vor exista puncte de hidratare şi revitalizare pe traseu şi se vor face fotografii la finiş şi pe parcurs. Printre cei aproximativ 100 de sportivi care s-au înscris la startul probei olimpice (1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare) se numără şi doi reprezentanţi ai României, Alexandru Diaconu şi constănţeanca Antoanela Manac. Startul în întrecerea feminină se va da la ora 9.30, iar în competiţia masculină, la 12.30, ceremonia de premiere fiind programată la ora 15.30. În întrecerea feminină va fi de urmărit duelul dintre Yuliya Yelistratova (Ucraina, câştigătoarea de anul trecut de la Mamaia), şi Lisa Norden (Suedia, campioană mondială, vicecampioană olimpică, medaliată cu bronz la Jocurile Europene de la Baku din acest an şi învingătoare în competiţia Triathlon World Series).

Restricţii de circulaţie

Organizatorii au anunţat că, pe durata competiţiei, traficul din staţiunea Mamaia va fi restricţionat pe cele trei benzi de circulaţie dinspre lacul Siutghiol, după cum urmează: sâmbătă, 5 septembrie - cele trei benzi dinspre partea lacului vor fi restricţionate total (blocate), în intervalul orar 9.30 - 14.00. În această perioadă, nu se poate ieşi cu vehicul sau pietonal, pe carosabil; duminică, 6 septembrie - cele trei benzi dinspre partea lacului vor fi restricţionate total (blocate), în intervalul orar 9.30 - 11.30 şi 12.30 - 14.00, iar în perioada 11.30 - 12.30 se poate ieşi cu vehiculul doar prin cel mai apropiat sens giratoriu, cu aprobarea lucrătorilor care închid perimetrul (Poliţie, Jandarmerie, arbitri).

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Multă distracţie! Cros Gerilă în Mamaia. Întreceri de copii, dar şi categoriile „Mămicilor“, „Sania Moşului“ sau „6 picioare“

11 Dec 2017 946

Campioana de triathlon Antoanela Manac împlineşte astăzi o frumoasă vârstă

14 Oct 2015 1941

O săptămână de la startul Triathlon Challenge Mamaia 2015 Cupa Europeană Premium

11 Sep 2015 609

„Lecţie vie pentru noi toţi“ Trei militari români răniţi în Afganistan au participat la Triathlon Challenge Mamaia (galerie foto)

09 Sep 2015 2224

Triathlon Challenge Mamaia Valentina Zapatrina şi Uxio Abuin, câştigători la Cupa Europeană Premium (galerie foto+video)

07 Sep 2015 1698

Fotoreportaj Curse istovitoare la Triathlon Challenge Mamaia

06 Sep 2015 1694

UPDATE Valentina Zapatrina, câştigătoare la Triathlon Challenge Mamaia (galerie foto)

06 Sep 2015 1438

Gabriela Szabo a dat startul la "Start Campioni la Triatlon" Câştigătorii de la Triathlon Challenge Mamaia

06 Sep 2015 1399

Trafic restricționat în Mamaia. Triathlon Challenge 2015 - în plină desfășurare

05 Sep 2015 941

Număr impresionant de copii înscriși la competiția „Start Campioni la Triatlon” din cadrul Triathlon Challenge Mamaia

04 Sep 2015 734

Spectacol cu două mari triathloniste ale lumii Yuliya Yelistratova şi Lisa Norden se înfruntă la întrecerea de la Mamaia (galerie foto)

04 Sep 2015 1813

Primarul interimar Decebal Făgădău nu intră în concurs „Am ales să nu alerg deloc şi să administrez bine”

03 Sep 2015 1041

UPDATE - La evenimentul Triathlon Challenge Mamaia s-au anunțat restricții de circulație

03 Sep 2015 1117

Bancherul Steven van Groningen evoluează la Triathlon Challenge Mamaia

02 Sep 2015 1311

Eveniment dedicat sportului şi triatlonului de talie europeană

01 Sep 2015 770

Ciprian Bălănescu participă la Beach Run, crosul popular din cadrul Triathlon Challenge Mamaia

28 Aug 2015 784

Triathlon Challenge Mamaia Campionii şi iubitorii de mişcare aleargă împreună la Beach Run

27 Aug 2015 952

Comunicat de presa - Triathlon Challenge Mamaia este Cupa Europeana Premium

24 Aug 2015 687

Ediţia 2015 a Triathlon Challenge Mamaia se anunţă a fi explozivă

21 Aug 2015 740

Triathlon Challenge Mamaia este Cupă Europeană Premium

20 Aug 2015 1173

Cea mai mare întrecere din Europa de Est şi din Balcani Premii băneşti record la Triathlon Challenge Mamaia 2015

19 Aug 2015 842

Triathlon Challenge Mamaia 2015 Stațiunea Mamaia găzduiește cel mai mare triathlon din Europa de Est și Balcani

18 Aug 2015 700

Triathlon Challenge Mamaia 2015 Stațiunea Mamaia găzduiește cel mai mare triathlon din Europa de Est și Balcani

18 Aug 2015 761

Cel mai mare triathlon din Europa de Est și Balcani, pe litoral

18 Aug 2015 945

Bani publici nerambursabili Primăria Constanţa se pregăteşte de organizarea Triathlon Challenge Mamaia 2015

18 Jun 2015 1103

Interviu exclusiv cu Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României „Am fost căpitanul echipei de rugby“ (galerie foto)

24 Sep 2014 3493

Principele Nicolae al României a lansat un proiect inedit la Constanța

09 Sep 2014 1048

„Traian Băsescu“ şi Radu Mazăre, la triathlonul de la Mamaia Sleită de puteri, turcoaica Ece Bakici a fost purtată pe braţe (galerie foto)

08 Sep 2014 2566

Ultima zi a competiției Cupa Europei la Triathlon Challenge Mamaia

07 Sep 2014 1621

Fotoreportaj Luptă dârză cu limitele fizice la triathlonul de la Mamaia

07 Sep 2014 1615

Un spectator l-a încurajat pe Traian Băsescu la triathlonul de la Mamaia

07 Sep 2014 1063

Radu Mazăre, prezent la concurs Yilina Yelistratova, învingătoare la Elite Women la triathlonul de la Mamaia

07 Sep 2014 1025

UPDATE. Câştigătorii primei zile de concurs Imagini superbe de la Triathlon Challenge Mamaia (galerie foto)

06 Sep 2014 1544

Atenţie, şoferi! Restricţii majore pe bulevardul Mamaia

06 Sep 2014 869

Astăzi şi mâine Triathlon Challenge aduce la Mamaia sportivi renumiţi din întreaga lume

06 Sep 2014 1234

Ambuteiaj, în această după-amiază, în sensul giratoriu din zona Rex, în Mamaia

05 Sep 2014 918

Atenţie, şoferi! Modificări majore în privinţa traficului rutier în staţiunea Mamaia

05 Sep 2014 1096

„Vom bate record după record“ Alin Petrache şi Radu Mazăre, la startul Triathlon Challenge Mamaia (galerie foto)

05 Sep 2014 2017

Primarul Radu Mazăre, aşteptat să dea startul la Triathlon Challenge Mamaia

04 Sep 2014 1032

Atenţie, comunicat important! Trafic restricţionat în staţiunea Mamaia

04 Sep 2014 1523

Se va circula cu restricţii în Mamaia în perioada evenimentului Triathlon Challenge

03 Sep 2014 859

Principele Nicolae al României va concura la Triathlon Challenge Mamaia

02 Sep 2014 969

Comunicat de presa - TRIATHLON CHALLENGE – un eveniment de calibru internațional la Mamaia - 1 septembrie 2014

01 Sep 2014 793

Triathlon Challenge Mamaia, aproape de start. Vezi ce noutăţi au pregătit organizatorii

01 Sep 2014 879

Află cui a dat Primăria Constanța contractul privind organizarea Triathlon Challenge Mamaia 2014

07 Jul 2014 1500

Fonduri nerambursabile pentru Triathlon Challenge Mamaia - ITU European Cup 2014

30 May 2014 1051

În 2014, Triathlon Challenge Mamaia vrea să atingă un număr record de participanţi (galerie foto)

13 Sep 2013 2059

Peste 800 de participanti au luat startul Triathlon Challenge Mamaia 2013

12 Sep 2013 833

Triathlon Challenge Mamaia şi-a propus să atingă la anul un număr record de participanţi

12 Sep 2013 1026

Victorii pentru Dacii liberi şi pentru George Enescu The Expendables au participat la Triathlon Challenge Mamaia (galerie foto)

09 Sep 2013 1303