Evenimentul anului Mamaia găzduieşte Campionatul European de şah pentru juniori

Evenimentul şahistic al anului în România este Campionatul European rezervat juniorilor, care se va desfăşura între 4 şi 15 septembrie, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia. 
 
Se estimează că vor participa 1.200 de sportivi din 45 de federaţii europene şi peste 500 de însoţitori. De asemenea, vor fi prezenţi preşedintele Federaţiei Europene de Şah, Marele Maestru Zurab Azmaiparaşvili, alte VIP-uri şi numeroşi oficiali, un corp de 30 de arbitri, antrenori şi tehnicieni din România şi din străinătate. „Acest Campionat European este un eveniment şahistic major la nivel internaţional şi se înscrie ca un moment de referinţă pentru şahul autohton, cu un impact deosebit pe plan intern şi extern“, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Şah. Anul trecut, la Mamaia s-a mai desfăşurat o întrecere internaţională de top, Campionatul European feminin.
 
Federaţia Română de Şah este între primele patru federaţii sportive din România, ca număr de sportivi, legitimaţi şi număr de cluburi sportive. „Şahul are o frumoasă tradiţie în ţara noastră, FRS fiind înfiinţată în anul 1925, şi, de-a lungul timpului, şahiştii români au obţinut rezultate remarcabile la competiţiile internaţionale. În prezent, ne mândrim cu un foarte tânăr sportiv, Bogdan Deac, care, la vârsta de 15 ani, este cel mai tânăr Mare Maestru din întreaga lume, Bogdan fiind considerat o mare speranţă a şahului românesc“, mai precizează FRS.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Şah)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța Elev Ciprian George Vasilescu - Locul III la Șah Individual Masculin

13 Apr 2024 453

Șah Micuții legitimați la CSM Constanța au monopolizat podiumul la categoriile 10 și 12 ani, în cadrul Campionatului Județean (GALERIE FOTO)

19 Feb 2024 700

Șah Micii sportivi de la CSM Constanța, pe podium și la „Cupa Unirii Principatelor“, de la Mangalia

22 Jan 2024 833

Tinerii șahiști ai CSM Constanța continuă evoluțiile bune în noul sezon al Diviziei B (GALERIE FOTO)

04 Oct 2023 1058

Competiție de șah pentru elevii din Constanța. Iată când va avea loc

13 Sep 2023 982

Șah Campionatul European 2023 pentru juniori, în desfășurare la Mamaia (GALERIE FOTO + VIDEO)

08 Sep 2023 1192

FIDE Femeile transgender nu mai pot participa la turneele de șah feminine

18 Aug 2023 715

CS Năvodari Mica șahistă Diana Dospin a triumfat la categoria ei de vârstă la „Cupa Ziua Marinei Române“ 2023 (GALERIE FOTO)

15 Aug 2023 1033

CSM Constanța șah Henry Edward Tudor participă la Campionatul European pe echipe

29 Jul 2023 766

Șahiștii de la CS Năvodari, pe podium la competiția „Aegyssus Sport Fest Tulcea 2023“ (GALERIE FOTO)

10 Jul 2023 960

CSM Constanța Micul șahist Christian Toma, învingător la Cupa Mării Negre (GALERIE FOTO)

27 Jun 2023 1020

CSM Constanța Tânărul șahist Henry Tudor a obținut titlul de Maestru FIDE

14 Jun 2023 2167

Șah Sportivii de la CSM Constanța, pe podium la Campionatul Județean (GALERIE FOTO)

27 Feb 2023 1448

Constanța Proiectul „Șah în școală“ își derulează ultima etapă din acest an

28 Nov 2022 1821

Competiții, în weekend, pentru echipele CSM Constanța. Formația masculină de volei, două meciuri în aceeași deplasare

25 Nov 2022 1652