Exerciții fizice acasă, cu Simona Halep. Campioana din Constanța se menține în formă

Aflată acasă, în urma crizei coronavirusului, campioana constănțeană Simona Halep nu neglijează pregătirea, iar pe Instagram a postat un filmuleț cu câteva exerciții pe care le efectuează zi de zi pentru menținerea unui tonus fizic bun.

Campioană a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon în 2019, Simona nu-și va putea apăra trofeul în acest an, trebuind să aștepte pentru aceasta sezonul viitor. Tradiționalul turneu londonez nu se va mai juca în acest an, din pricina pandemiei de coronavirus, fiind pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial încoace când întrecerea nu se dispută într-un an.

„Îmi pare foarte rău că Wimbledon nu se va juca în 2020. Finala de anul trecut va fi mereu una dintre cele mai fericite zile din viața mea. Dar acum trecem prin ceva mai mare decât tenisul, iar vestea cea mai bună e că Triumful din 2019  de la Wimbledon este o realizare extraordinară pentru campioana din Constanța, care îi va rămâne în suflet pe veci. Sentimentele care au încercat-o pe Simona atunci când a ridicat trofeul deasupra capului sunt la fel de puternice și în prezent, dovadă că aceasta a decis să înrămeze și să așeze pe un perete al casei sale racheta cu care a jucat la Wimbledon și o poză a ei de la Londra.  

Sursa foto: Instagram (Simona Halep)

Citește și:

Simona Halep nu-și va putea apăra în 2020 titlul de la Wimbledon

Racheta cu care a câștigat turneul de la Wimbledon, trofeu de preț pentru Simona Halep. Cum o păstrează acasă

Simona Halep donează bani pentru combaterea coronavirusului. Suma, direcționată către București și Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stere Halep își face cramă la Ovidiu! Tatăl Simonei Halep a depus documentația la Mediu

02 Apr 2023 418

Simona Halep, în doliu. Mesaj sfâșietor. „Să ai drum lin spre viața veșnică! Papule, ai grijă de ea!“

22 Mar 2023 2947

Iată de ce a intrat în insolvență firma care a funcționat în fosta cafenea a Simonei Halep!

15 Mar 2023 1902

Simona Halep, mesaj emoționant de 8 Martie. „Zâmbet cald ca sufletul ei“ (GALERIE FOTO)

08 Mar 2023 1432

Fashion Legends SRL a intrat în insolvență! Firma a funcționat în fosta SH Cafe, cafeneaua Simonei Halep

20 Feb 2023 1253

Firma care deținea magazinul din fosta cafenea a Simonei Halep, aproape de insolvență!

11 Feb 2023 2214

Doliu în tenis A murit unul dintre primii antrenori din cariera Simonei Halep

15 Jan 2023 1523

Simona Halep, coborâre în clasamentul mondial, la început de an

03 Jan 2023 1045

Mesajul postat de Simona Halep în noaptea dintre ani! Cum s-a pozat sportiva de la malul mării (FOTO)

01 Jan 2023 1556

Retrospectiva 2022 în sportul constănțean. Momentele importante care au marcat anul

31 Dec 2022 1531

Simona Halep, desemnată de Federația Română de Tenis cea mai bună sportivă pe 2022, la senioare

30 Dec 2022 1390

Constănțeanca Simona Halep, schimbare de look înainte de Sărbători (FOTO)

10 Dec 2022 3084

Cazul Simona Halep. Cum ar fi ajuns substanța interzisă în corpul sportivei

05 Dec 2022 1587

Constanța Canotorii, pe podium la Naționalele de juniori, tineret și seniori (GALERIE FOTO)

18 Nov 2022 1276

Simona Halep, testată pozitiv și suspendată provizoriu Andreea Răducan - „Este și va rămâne o mare sportivă. Capul sus, Simona!“

27 Oct 2022 1305