Farul Constanța Ales de fani jucătorul sezonului, Ionuț Larie crede că altcineva ar fi trebuit să primească distincția. „A tras echipa după el“ (GALERIE FOTO)



 
  • În vârstă de 35 de ani, fundașul central Ionuț Larie este căpitanul Farului.
  • Încheiată la egalitate, 1-1, partida de verificare cu CSA Steaua a fost ultima a Farului înainte de startul campionatului, „marinarii“ urmând a debuta în noul sezon duminică, 17 iulie, de la ora 18.30, acasă cu U Craiova 1948.
  • Mijlocașul Alexi Pitu crede că echipa de pe litoral e pregătită pentru startul campionatului.
 
În sondajul lansat de Farul Constanța în rândul suporterilor pentru desemnarea celui mai bun jucător al „marinarilor“ în sezonul 2021/2022, câștig de cauză a avut fundașul central Ionuț Larie, căpitanul echipei.
 
Clubul a avansat cinci propuneri dintre care fanii să aleagă: Marian Aioani (portar, 22 de ani, internațional de seniori al României), Ionuț Larie (fundaș central, 35 de ani, căpitanul echipei), Eduard Radaslavescu (mijlocaș, 17 ani, internaționl de juniori), Constantin Grameni (mijlocaș, 19 ani, internațional de tineret) și spaniolul Jefte Betancor (atacant, 28 de ani, golgeterul Farului și al doilea golgeter al campionatului, cu 16 reușite). Larie a întrunit cele mai multe voturi, iar, înainte de începerea partidei amicale cu CSA Steaua București, Tiberiu Curt, vicepreședinte Farul Constanța, i-a acordat stoperului farist premiul de cel mai bun jucător. „Le mulțumesc fanilor că au apreciat munca mea din sezonul trecut, dar eu cred că Jefte merita această distincție, a tras echipa după el“, a declarat Ionuț Larie, plin de sportivitate. Jefte Betancor nu mai joacă la Farul, a fost transferat de campioana României, CFR Cluj. 
 
„Rămâne ca, de la meci la meci, să creștem“
 
Încheiată la egalitate, 1-1, partida de verificare cu CSA Steaua a fost ultima a Farului înainte de startul campionatului, „marinarii“ urmând a debuta în noul sezon duminică, 17 iulie, de la ora 18.30, acasă cu U Craiova 1948.
 
„Din păcate, nu am reușit să învingem în ultimul test. Și anul trecut am suferit în amicale, iar în ultima verificare am făcut un 1-1 acasă, ca acum, adversarul de atunci fiind Cerno More Varna. Sper ca și în noul campionat să prindem turneul play-off și să facem o figură și mai frumoasă ca anul trecut. Perioada de pregătire a fost bună, cu antrenamente grele și foarte grele. A fost un cantonament bun și am avut meciuri echilibrate. S-au schimbat multe lucruri în lot. Acum rămâne ca, de la meci la meci, să creștem și să facem un sezon bun. Campionatul va fi mai dificil, dar muncim mult, ca să avem rezultate. Primul obiectiv e de a intra în play-off. Va fi un meci dificil în prima etapă, U Craiova 1948 e o echipă bună. Am avut meciuri echilibrate cu ei, dar eu sper să începem stagiunea cu dreptul și să facem suporterii fericiți cu o victorie“, a menționat Ionuț Larie, la Farul TV.  
 
„Îmi propun cât mai multe reușite“
 
Mijlocașul Alexi Pitu crede că Farul e pregătită de noul sezon. „La final de pregătire, am întâlnit CSA Steaua, o echipă bună. A fost un meci util și rezultatele sigur vor veni în campionat. Suntem pregătiți de meciurile oficiale. Ne-am antrenat bine la Poiana Brașov și mai avem și o săptămână înainte de duelul din prima etapă. Jucătorii care am rămas din lotul de anul trecut știm conceptul, cei care au venit trebuie să se adapteze. Trebuie să facem chipă foarte bună pentru acest an. Obiectivul nostru e accederea în play-off, iar după vom vedea ce va fi. Eu îmi propun cât mai multe reușite, pase de gol, goluri. Eu zic că vom face un joc foarte bun cu U Craiova 1948“, a menționat Alexi Pitu, potrivit sursei citate.   

 
„Mister ne cere un fotbal total“
 

Un alt mijlocaș al Farului, Andrei Artean, speră ca, în noua stagiune, el și colegii săi să reușească o clasare superioară celei din ediția trecută de campionat, când „marinarii“ s-au clasat pe locul cinci.   
 
„CSA Steaua e o echipă foarte bună a Ligii a 2-a, care se va bate cu siguranță la promovare în noul sezon. Noi am venit după două săptămâni de cantonament la Poiana Brașov. Sperăm să ne fie benefică pregătirea. A fost o perioadă grea, ne-am antrenat bine și cel mai mult contează meciurile oficiale. Atunci ne vom da seama la ce nivel suntem. De patru ani de când sunt la Farul, se întâmplă la fel. La începutul fiecărui sezon, pleacă jucători, vin jucători. Cei care vin își fac treaba foarte bine, pentru că se integrează foarte repede, chiar dacă nu e ușor să joci la noi, unde e un fotbal total. Asta ne cere Mister și sperăm să facem o figură mai frumoasă ca anul trecut. Cu toții ne dorim să ne clasăm pe un loc mai bun. Obiectivul nostru principal e accederea în play-off“, a punctat Andrei Artean.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța și capturi Farul TV
 
Citește și:
 
Farul Constanța
Ce obiectiv vor avea „marinarii“ în Superligă. Hagi - „Ușor nu va fi. Să nu creadă nimeni că suntem o echipă bogată“ (VIDEO)

 
Farul Constanța
Ionuț Larie, votat de fanii „marinarilor“ jucătorul sezonului 2021/2022

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 717

Superliga 2023/2024. Farul Constanța, ultimul meci din sezonul regular Hagi - „Sperăm să venim de la Botoșani calificați în play-off“

03 Mar 2024 1622

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Am încredere că vom face un meci foarte bun“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1414

Farul Constanța Hagi, după meciul cu Universitatea Cluj. „E comedie, deja o dați în comedie!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Feb 2024 1971

Sondaje de opinie Golgeterul de la Farul Constanța în sezonul 2023/2024. Un jucător, indicat de 46% dintre respondenți

18 Feb 2024 1129

Farul Constanța Lacrimi de mic suporter! Povestea băiețelului care a emoționat întreaga Românie la meciul cu Dinamo (GALERIE FOTO)

15 Feb 2024 2470

Farul Constanța Hagi - „Am primit o lecție și sper ca jucătorii să înțeleagă că lucrurile nu pot merge în direcția aceasta“ (GALERIE FOTO)

13 Feb 2024 1212

Hagi, după Farul Constanța - Dinamo 0-2 „Suntem departe de a avea mentalitatea pe care mi-o doresc. Nu suntem Dumnezei“

12 Feb 2024 1989

Sondaj de opinie Cine credeți că va fi golgeterul Farul Constanța în sezonul 2023/2024 al Superligii?

11 Feb 2024 896

Farul Constanța Fundașul Ionuț Larie, în echipa ideală a etapei a 24-a. A ajuns la șapte goluri marcate și e golgeterul „marinarilor“

06 Feb 2024 818

Constanța Cupa organizată în memoria lui Cătălin Agafiței și-a derulat prima ediție (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Jan 2024 1106

Farul Constanța Cântec pentru Ionuț Larie, cu ocazia zilei sale de naștere. „Mereu este pus pe fapte, azi a împlinit 37“ (VIDEO)

17 Jan 2024 1703

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1205

UPDATE. Campioana României Farul Constanța, primul antrenament din 2024. Ionuț Larie și Andrei Artean, declarații (FOTO+VIDEO)

04 Jan 2024 1502

Farul Constanța „Credeți că nu vă vrea cineva în play-off?“. Ce a răspuns Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

17 Dec 2023 2829