Farul Constanța Alexi Pitu a plecat în Franța, pentru a semna cu Bordeaux. „Sunt foarte fericit“



Alexi Pitu, tânărul mijlocaș ofensiv al Farului Constanța, a plecat astăzi în Franța, pentru a efectua vizita medicală la echipa Bordeaux (a doua clasată din eșalonul secund), iar, în caz că totul decurge bine la control, va urma semnarea contractului.  

Sunt foarte fericit pentru acest transfer. Bine, încă nu s-a realizat. Întâi fac vizita medicală, iar apoi voi vedea ce va fi. După meciul cu CFR am aflat, m-a sunat Mister și mi-a spus. A fost o surpriză, n-am avut nicio discuție și a fost așa din scurt. Un transfer nu a fost principalul meu target, la început de 2023, dar am jucat, mi-am făcut treaba și a venit mutarea. E un pas important în cariera mea, la o echipă de tradiție din Franța. Sunt pregătit pentru ce va urma, nu am emoții. Bordeaux e o echipă cu un lot foarte bun și sperăm să facem o figură frumoasă și să promovăm. Ieri dimineață, mi-am luat la redevere de la colegii de la Farul.  Știu limba engleză, dar voi învăța și franceza pe parcurs. Unchiul meu, Adrian Pitu, mi-a zis să am încredere în mine și totul va fi bine. Știu că de la Bordeaux au plecat Zidane și alți jucători mari. Vreau să fiu eu și să-mi fac treaba cât mai bine. Îmi propun să am evoluții cât mai bine și să joc cât mai mult. Sunt optimist, cred în calitățile mele și cred că mă voi impune, a declarat la plecare fotbalistul de 20 de ani.


Alexu Pitu este însoțit în Franța din partea clubului constănțean de Zoltan Iasko, directorul sportiv.

Sursa foto: Farul Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Zahiu, mesaj emoționant - „Departe de casă, dar cu gândul tot la Farul! Forza Farul! Farul campioană!“ (GALERIE FOTO)

20 May 2023 5846

În premieră la Naționala mare Alexi Pitu, pe lista preliminară pentru meciurile României cu Andorra și Belarus

03 Mar 2023 1571

La un an de la accidentarea gravă suferită, Ianis Hagi a revenit pe teren la Glasgow Rangers. Alexi Pitu, debut la Bordeaux

29 Jan 2023 1396

Farul Constanța și Bordeaux au semnat transferul lui Alexi Pitu la formația franceză (VIDEO)

26 Jan 2023 1912

Alexi Pitu, coleg cu Ianis Hagi la Glasgow Rangers? Ce a spus fotbalistul Farului despre un posibil transfer la echipa din Scoția (GALERIE FOTO)

16 Jan 2023 2724

Farul Constanța, victorie categorică în amicalul cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Jan 2023 2670

Cât costă biletele de intrare la meciul Farul Constanța - CFR Cluj. Primele două clasate se duelează la Ovidiu

10 Jan 2023 2246

Farul Constanța Constantin Grameni - „Să fii pe primul loc și să te poți bate la titlu e cel mai frumos sentiment“

10 Jan 2023 2393

Fotbaliștii de la Farul Constanța s-au reunit și au efectuat vizita medicală (VIDEO)

04 Jan 2023 1735

Farul Constanța și cifrele care i-au dus pe „marinari“ în fruntea Superligii. De la David Kiki la Denis Alibec, evoluții de top

23 Dec 2022 1955

FC Hermannstadt - Farul, meciul inaugural pe noul stadion din Sibiu. „Marinarii“ au 13 meciuri la rând fără înfrângere (GALERIE FOTO)

09 Dec 2022 3644

FC Hermannstadt - Farul Constanța Dina Grameni - „În tur, n-am reușit să înscriem, sperăm să o facem acum“

08 Dec 2022 2573

Emoționant! Dina Grameni i-a dedicat golul cu FC Botoșani bunicului său, fostul primar de la Mihai Viteazu „Sunt sigur că, de Sus, mă veghează și îmi dă putere“ (GALERIE FOTO)

07 Dec 2022 10616

LIVE TEXT. Proiectul „Învățăm să fim campioni“ Farul Constanța, întâlnire cu elevii de la Liceul Teoretic „George Călinescu” (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Dec 2022 1890

Farul Constanța Alexi Pitu, fotbalistul eligibil U-21 cu cele mai multe contribuţii ofensive

23 Nov 2022 1575