Farul Constanţa - CS Universitatea Craiova Gică Hagi - „Trebuie să facem un meci complet 90 de minute“ (VIDEO)

  • În clasament, formaţia de pe litoral se află pe locul opt, cu 21 de puncte, în timp ce trupa din Bănie e a treia, cu 28 de puncte.  
 
Farul Constanţa şi CSU Universitatea Craiova se întâlnesc pe arena centrală a Academiei Hagi, de la Ovidiu, duminică, 7 noiembrie, de la ora 15.30, în etapa a 15-a a Ligii 1.

În clasament, formaţia de pe litoral se află pe locul opt, cu 21 de puncte, în timp ce trupa din Bănie e a treia, cu 28 de puncte.  

Încercăm ca toată energia noastră să o ducem în direcţia unui meci foarte bun, care să ne permită să câştigăm. Nu e de ajuns să avem o evoluţie precum cea din ultimul meci de acasă, când au fost momente foarte bune, dar nu am făcut o partidă completă. De aceea probabil am pierdut. Sperăm ca mâine să fim productivi şi în atac. În rest, am jucat de la egal cu FCSB. Ne-a lipsit doar golul. În fotbal, ca să câştigi, trebuie să marchezi. Întâlnim o echipă puternică, în formă, care şi-a găsit echilibrul. Are opţiuni, atât în primul 11, cât şi pe bancă. Trebuie să facem un meci complet 90 de minute. Nu putem greşi. Ei sunt într-un moment foarte bun şi speculează erorile adverse. Trebuie să ştim să atacăm, dar şi să ne apărăm bine, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al Farului.


Declaraţiile acestuia le puteţi urmări integral mai jos, alături de cele ale altor doi reprezentanţi ai „marinarilor“, jucătorii Virgil Ghiţă şi Constantin Grameni.        

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1801

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3254

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 901

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1432

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1756

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2136

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2387

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6195

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2290

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2974

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2697

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11226

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2199

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1804

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2171