Farul Constanța. Dumitru Tănase, debut memorabil la seniori! Înlocuit de „un zeu“ „Măi copile, dai în ei până le sar șireturile!“

 

 
  • Remarcat la juniorii Farului, unde lucra cu antrenorul Bibi Smărăndescu, tânărului Tănase i s-a ivit șansa de a fi promovat la seniori în anul 1965.
  • Când, la Farul, s-a schimbat antrenorul, Gil Mărdărescu în locul lui Peter Steinbach, tânărul Tănase a fost dat să joace la Portul Constanța, însă, după o perioadă, a revenit la „marinari“.
  • Privind înapoi, fostul mijlocaș are marea satisfacție că a jucat la echipa pe care o iubea de mic.
 
Unul dintre mijlocașii de marcă ai Farului Constanța în anii 70, Dumitru Tănase și-a făcut debutul la prima echipă a „marinarilor“ (și în Divizia A) la vârsta de 19 ani, jucând titular într-un meci la Brașov.
 
Remarcat la juniorii Farului, unde lucra cu antrenorul Bibi Smărăndescu, tânărului Tănase i s-a ivit șansa de a fi promovat la seniori în anul 1965 și a fost încurajat de colegi să joace cu ambiție și încrâncenare, fără frică. „Farul avea un meci la Brașov, cu Steagul Roșu. Antrenorul Peter Steinbach probabil că a avut ceva divergențe cu Moroianu. Nu l-a mai luat în lot și i-a zis lui Petre Comăniță: «Picule, cine joacă, mă, la juniori extremă dreapta?». «Uite, Tănase», a venit răspunsul. «Cheamă-l aici». M-am urcat în autocar și am plecat la Brașov. Vă dați seama lângă cine eram eu acolo, la 19 ani? Dinulescu, Bukkosi, Neacșu, Stancu, Bibere, Buzea, Tâlvescu... M-a băgat titular. Dinulescu, un domn extraordinar, mi-a spus: «Măi copile, dai în ei până le sar șireturile!». «Așa am să fac», am spus. Am jucat 80 și ceva de minute, i-am bătut cu 1-0. În locul meu, pentru restul minutelor, a intrat Bukkosi. Pentru mine era un zeu“, a povestit Dumitru Tănase, la emisiunea „Față în față cu istoria“ de la Farul TV.
 
Cum a ratat finala
 
La juniori, într-o perioadă în care Farul a cucerit doi ani la rând titlul național, în sezoanele 1961/1962 și 1962/1963, Dumitru Tănase a avut amărăciunea să nu poată juca în finală. „Aveam o echipă de juniori foarte bună, care câștigase de două ori campionatul național. Greșeala lui nea Bibi Smărăndescu, Dumnezeu să-l ierte, a fost că am jucat un an la juniori pe fals, fără să fiu legitimat. Și, când să plecăm la finală, mi s-a spus: «Tu nu mergi, că nu ești legitimat». Vă dați seama ce lovitură a fost! Toți au rămas înmărmuriți. Dar Foti D. Foti, care era președintele, a zis: «Nu-i nimic, stai aici». Dar eu, supărat, am plecat. Căutam o echipă unde să joc. Însă formația de la care venisem, din Port, de la silozuri, dispăruse. Așa că am revenit. Oricum, îmi spuseseră că ori joc la Farul, ori nicăieri“, a rememorat fostul fotbalist.
 
„O să vii tu la Dinamo, să vezi ce-ți facem!“
 
Astfel că Dumitru Tănase a rămas la Farul și, ușor-ușor, s-a integrat la prima echipă, deși era greu să joace între asemenea jucători mari. „Unii fuseseră la Națională, alții erau încă pe val. Era înaintare bună, Ologu, Tufan, apoi a venit și Caraman, l-am prins vârf și pe Dinulescu, la mijloc jucau Stancu și Neacșu, Graef fundaș stânga. Mă uitam la ei cu admirație. Dar m-am integrat. Între timp, mi-a venit ordin de încorporare în armată. Întâi au venit cei de la Dinamo. La un meci la Constanța, Nunweiller îmi spusese: «O să vii tu la Dinamo, să vezi ce-ți facem!». Când am auzit... Ei erau șefii acolo, frații Nunweiller. Dar, când să mă ia, au venit cei de la Partid de aici și mi-au spus că voi rămâne la Constanța. A venit un maior și m-a luat, spunându-mi: «De când te căutăm noi pe tine…». M-au încadrat pe «Mircea», la Securitate, și acolo am rămas. După o lună, mi-au dat drumul la antrenamente“, menționează Dumitru Tănase.
 
S-a dus să plătească întreținerea, și…

 
Între timp, la Farul s-a schimbat antrenorul, Gil Mărdărescu în locul lui Peter Steinbach, iar tânărul Tănase a fost dat să joace la Portul Constanța. „Mărdărescu venise din București, cu oamenii pe care-i cunoștea. Am avut o neînțelegere cu el și mă trezesc că mă scoate din lot, militar fiind. Unde să plec militar? Dar mi-au spus că fac armata în Constanța și joc la Portul. Ce să mai zic? La Portul antrenor era Florescu, fost fotbalist la Farul, venise de la Timișoara, fundaș stânga. Am jucat acolo, am terminat armata și, ca să nu scap ocazia, m-am căsătorit. Am fost angajați, și eu, și soția, ne-au dat și apartament, în Tomis 4, nou. La 22, aproape 23 de ani, era ceva. Odată, când m-am dus să plătesc întreținerea, am fost întrebat: «Te-au trimis părinții?»“, râde Dumitru Tănase când își amintește de tinerețea sa.
 

Contractul cu Farul, semnat de soția sa
 
Fostul fotbalist a avut o perioadă fructuoasă la Portul, devenind și căpitanul echipei, iar Farul l-a adus înapoi. „Și Portul era o echipă importantă a Constanței, dar formația fanion era Farul. Voiai să spui că joci fotbal, spuneai că joci la Farul. Revenirea a fost însă cam fără voia mea, în 1969. Cu Portul am avut rezultate foarte bune. Am terminat pe locul doi și a intrat în Divizia A Steagul Roșu. Conducătorii sportului de la Constanța, președintele Ivan, au spus că nu pot suporta două echipe în Divizia A. Și atunci s-a făcut în așa fel încât a intrat Steagul Roșu. La un moment dat, plecam cu Portul la munte, la o pregătire de vară, iar seara, pe la 19.00 - 20.00, a venit Florescu acasă la mine: «Tase, vino aici, semnează, ești fotbalistul lui Farul». «Nea Florică, nu merg», m-am opus eu în primă instanță. Pentru că mă simțeam bine la Portul, eram căpitan de echipă, toți băieții - nemaipomeniți. Dar Florescu nu a renunțat, a stat la mine până la 12 noaptea. Eu m-am dus la culcare, iar el tot nu plecase. În acea noapte, transferul meu la Farul a fost semnat de soția mea. Se ținea de mine să ajung fotbalist, iar eu nu voiam!“, punctează Tănase.
 
Din vârf, mijlocaș
 
Revenind la Farul, tânărului fotbalist i-a fost schimbat postul în teren. De unde, la Portul, jucase vârf, acum a fost distribuit ca mijlocaș. „Când m-am întors la Farul, a doua zi era un meci internațional, cu Cerno More Odessa. «Ce să te băgăm?», au zis antrenorii. Extremă dreapta juca Ologu, Kallo extremă stânga. «Te băgăm mijlocaș», de unde la Portul eram vârf. Și am rămas mijlocaș. E un mare avantaj să poți evolua pe mai multe posturi. La un moment dat, am ajuns și fundaș. Nu era problemă. Și astfel am rămas la Farul, reușind să intru în echipă. Să joci în locul lui Stancu sau Neacșu era tare greu. Am rămas la Farul până în 1975“, a mai spus Dumitru Tănase, la „Față în față cu istoria“.
 
Gol și în Steaua - Farul 1-3
 
În sezonul 1969/1970, Farul Constanța a ocupat locul 6 în Divizia A, cu lotul: Dan Ştefănescu, Gheorghe Popa, Petre Botea, Dumitru Popescu, Dumitru Tănase, Vasile Stancu, Constantin Tâlvescu, Constantin Mareş, Dumitru Antonescu, Mihai Stoica, Constantin Koszka, Constantin Pleşa, Ilhan Mustafa, Sorin Avram, Marin Tufan, Tiberiu Kallo, Ilie Ologu, Nicolae Constantinescu, Alexandru Badea și Dumitru Caraman. Dumitru Tănase a marcat patru goluri în acea stagiune, în meciurile Farul - U Craiova 4-0, Dinamo Bacău - Farul 2-2, Steaua - Farul 1-3 și Farul - Rapid 3-0.
 
„Nașul“ Reșiței
 
Întrebat de care goluri marcate de el în tricoul alb-albastru își aduce aminte cu plăcere, Tănase a răspuns: „Pentru mine, toate golurile au fost importante. Mereu te bucuri când înscrii. Am jucat la Reșița și am câștigat de două ori, marcând în ambele succese. La Petroșani, 1-0, am marcat eu. Acasă cu Reșița, 1-0, am dat tot eu gol. Te bucuri când echipa câștigă. În acea perioadă, liderul vestiarului era Antonescu, prinsese Naționala, era constănțean, dar eram mulți constănțeni, un nucleu local important. Și ne simțeam tare bine“, a punctat fostul jucător.
 
„Vine Farul!“
 
La Farul se formase o adevărată familie, iar jucătorii erau înconjurați cu multă căldură de microbiști. „Era o echipă bună, eram toți prieteni. După meciuri, la victorii, ieșeam cu familiile. Cu 100 de lei, rezolvam problemele. Ne simțeam ca o familie. La restaurant, ne așteptau cu nerăbdare, eram cunoscuți. «Vine Farul!», se anunța. Când se termina meciul, era plin pe unde ieșeam, pe la actuala peluză întâi, care nu era atunci. Pe stradă, când mergeam, stăteau pe lângă noi de la copii mici până la oameni în vârstă. Era o plăcere deosebită. Nu știai unde să te uiți mai întâi și ce să spui. Oamenii ne iubeau. În primul rând, că eram constănțeni și alcătuiam o echipă care cât de cât câștiga. Era pe la jumătatea clasamentului, chiar și mai sus. Când am fost în Japonia, eram pe locul doi. Constanța avea echipă în Divizia A. Asta era principalul“, mai spune Dumitru Tănase.
 
Și-a împlinit visul
 
Privind înapoi, fostul mijlocaș are marea satisfacție că a jucat la echipa pe care o iubea de mic. „A fost o perioadă frumoasă. Nu mă așteptam să joc mijlocaș titular la echipa mea din cartier. Am copilărit lângă stadion. Visul oricărui băiat care trecea pe lângă arenă era ca, dacă nu ajungea fotbalist, măcar să ajungă o dată sau de două ori să calce pe gazonul stadionului. Am trăit niște emoții extraordinare și am avut o plăcere deosebită să joc pentru Farul. Nu vă închipuiți ce frumos e să intri pe un stadion cu 10.000 - 15.000 de spectatori în tribună, care să te aplaude. Sigur, nu au fost numai aplauze, atunci când publicul era nemulțumit, dar lumea ne-a iubit foarte mult. În plus, am cutreierat jumătate de lume cu Farul“, punctează Dumitru Tănase. 
 
Așteaptă cu nerăbdare noul stadion
 
Acesta a rămas cu sufletul alături de echipă constănțeană și visează la momentul când „marinarii“ vor juca iar în Constanța, pe un stadion nou. „Urmăresc echipa, bineînțeles. Am fost și la evenimentul de prezentare a unirii Farul - Viitorul, în vara acestui an. Ne dorim mult să se ridice noul stadion la Constanța, iar visul să devină realitate. În țară s-au tot făcut stadioane, la Constanța, un oraș atât de important, port, de ce nu s-a reușit până acum? Oamenii spun că, dacă Farul ar juca la Constanța, stadionul ar fi arhiplin. La Ovidiu e mai greu de mers, mai ales dacă se și joacă meciul seara târziu. Îmi doresc ca Farul să revină în top. Am niște emoții când joacă echipa... Dacă se va face stadionul, vor avea de câștigat toți constănțenii. Fotbalul este iubit la Constanța, dar e nevoie și de o echipă care să fie aproape“, a încheiat Dumitru Tănase.                         
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: captură Farul TV
 
Citește și:

Fost președinte al FC Farul Constanța. Cum și-a încheiat Hacic Garabet cariera de rugyst
„Aoleu, îl omoară pe tăticuțu!“

 
Farul Constanța. Ion Codin, debut la seniori contra marelui Dudu Georgescu
„Îl ții de chiloți, îl tragi de tricou, vezi ce-i faci!“ (galerie foto)

 
Meciul din 1977
Înainte de Enes Sali, a fost Dorel Zamfir! Povestea unui alt copil teribil al Farului, care a debutat la 15 ani, contra Stelei (galerie foto)

 
Era frizer la Negru Vodă, apoi a făcut carieră la Farul Constanța. În Turcia, un fost farist - recompensat cu aur după goluri

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1405

Dumitru Tănase, fost jucător de bază la Farul Constanța, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani

25 Feb 2024 1069

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1369

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2010

Liviu Popa, declarații importante Cine ar putea fi tras la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! Listă

09 Jun 2022 3685

Vraja Mării SRL, printre fondatorii unei cooperative agricole la Săcele. Cine sunt administratorii

01 Jan 2022 3118

Şase persoane trimise în judecată de procurorii DNA Constanţa. Care este presupusul prejudiciu și când va avea loc prima pronunțare

18 Sep 2021 2991

Emoții pentru filiala ALDE Constanța! În ședința de săptămâna viitoare, vor încerca să valideze mandatul lui Leonard Tănase în Consiliul Județean

23 Nov 2018 2089

Leonard Tănase, propunerea ALDE pentru funcţia de consilier judeţean, în locul lui Daniel Learciu

01 Nov 2018 1988

Modificări în firma Rodica Estival SRL. Un asociat s-a retras

06 Nov 2017 2963

Avem lista completă Şase persoane trimise în judecată de procurorii DNA Constanţa. Prejudiciul calculat, peste 18 milioane de lei

09 Jun 2017 3660

Ovidiu Cristian Tănase nu mai este directorul general al RATC. Cine i-a luat locul!

19 May 2017 4206

RATC Constanţa, acţionat în judecată de angajaţi. Ce spune directorul Ovidiu Tănase

16 Oct 2015 2727