Farul Constanța. George Ganea, două goluri, ambele în meciurile cu Dinamo „Anul acesta, veți vedea o schimbare la mine“

 

 
  • Jefte Betancor și George Ganea au marcat toate cele cinci goluri ale Farului din cele două victorii cu Dinamo din acest sezon.
  • „Marinarii“ au câștigat cu 3-0 în tur și cu 2-0 în retur.
  • Portarul Laurențiu Brănescu e de părere că pe fariști îi așteaptă o parte a doua de campionat mult mai grea decât prima.  
 
Farul Constanța a câștigat ambele meciuri cu Dinamo din sezonul regular al Ligii 1, 3-0 în tur la Constanța, 2-0 în retur, iar toate cele cinci goluri ale „marinarilor“ au fost marcate de doi jucători, Jefte Betancor (două în primul meci, unul în celălalt) și George Ganea (câte un gol în fiecare partidă).
 
De altfel, aceste două reușite sunt singurele reușite de Ganea până acum în acest sezon, atacantul Farului închizând de fiecare dată tabela în disputele cu Dinamo. Jefte Betancor a marcat de 11 ori și e golgeterul campionatului, iar restul reușitelor formației constănțene le-au aparținut lui Adrian Petre (cinci), Andrei Ciobanu (două), Enes Sali, Damien Dussaut și Virgil Ghiță (câte unul). Golul reușit de George Ganea în meciul din deplasare cu Dinamo a fost votat de fani drept cel mai frumos din luna decembrie 2021 marcat de „marinari“. Câștigătorul premiului, o eșarfă cu Farul și cartea „Campionii creează campioni“, a fost câștigat de Vasile Petre.           
 
„Am lucrat foarte bine în cantonament“
 
Aflată pe loc de play-off în clasament, șase, Farul debutează în 2022 în Liga 1 luni, 24 ianuarie, pe teren propriu cu FC U Craiova 1948. „Meciul e foarte important. Avem nouă finale de jucat pentrru a ne îndeplini obiectivul, acela de a intra în play-off. Vor fi meciuri foarte grele, dar sperăm să trecem cu bine de ele. Cantonamentul a fost mai scurt ca în alți ani, dar am și avut mai puține zile libere, nu am pierdut așa de mult în vacanță. Am lucrat foarte bine în cantonament, care ne va fi de folos pe parcursul campionatului. S-a lucrat foarte intens și a fost destul de greu, dar până la meciul de luni vom fi toți foarte bine, la 100% din capacitate. Sunt atacant și îmi doresc să înscriu și să dau pase de gol. Anul acesta, veți vedea o schimbare la mine. Ne dorim ca fanii să vină cât mai mulți la meciuri și să ne susțină ca până acum. Sunt sigur că-i vom face fericiți pe toți“, a declarat George Ganea.
 
Meciuri care valorează câte șase puncte
 
„A fost un cantonament reușit. Am muncit mult și bine. Trebuie să pregătim foarte bine cele nouă finale, care ne pot ajuta să ne îndeplinim primul obiectiv. Primul meci, cu Craiova, e foarte important. În momentul de față, mă simt destul de obosit, dar sunt sigur că, odată cu trecerea zilelor, va fi din ce în ce mai bine. E normal, e o perioadă de acumulare și trebuie să ne încărcăm bateriile foarte bine pentru restul campionatului. Ne așteaptă o parte a doua a sezonului mult mai grea decât prima, cu meciuri care valorează practic șase puncte. Trebuie să facem cât mai multe puncte. În 2022, sper să prind cât mai multe minute, iar cu echipa să ne îndeplinim obiectivele stabilite. Fanilor le transmit să ne susțină cât mai mult, pentru că vom încerca să dăm totul pe teren, pentru a câștiga cât mai multe meciuri și a-i face fericiți“, a precizat și portarul farist Laurențiu Brănescu.
 
PRECIZĂRI

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Sursa foto: Farul Constanța  
 
Citește și:
 
Contractul dintre Farul Constanța și fotbalistul Aurelian Chițu a încetat
 
Farul Constanța. Gică Popescu, către fiul său, Nicolas
„Să crezi în visurile tale și să lași oportunitățile să-ți invadeze viața!“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Jefte Betancor, pe primul loc în topul „tunarilor“ Ligii 1 „Victoriile echipei sunt mai importante decât golurile mele“

28 Jan 2022 1948

Farul Constanța Marian Aioani speră ca 2022 să-i aducă și debutul la echipa națională. „Marinarii“ întâlnesc sâmbătă Dinamo (GALERIE FOTO)

15 Jan 2022 1444

Farul Constanţa a învins în deplasare Dinamo şi încheie anul pe loc de play-off

20 Dec 2021 2534

Sepsi - Farul Constanța Gică Hagi - „Sperăm să repetăm evoluția foarte bună din meciul anterior. Suntem încrezători“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Dec 2021 3072

Farul Constanţa, meci contra Academicii Clinceni Gică Hagi - „Încercăm să marcăm cât mai repede“ (video)

12 Sep 2021 3551

Farul vrea să marcheze în premieră în deplasare în acest sezon și să învingă FC U Craiova 1948, echipă pregătită de Adrian Mutu

27 Aug 2021 2742

Spectacol la Ovidiu. Farul a făcut scor cu Dinamo. Jefte Betancor, golul campionatului!

20 Aug 2021 5124

„Ne-au ajutat foarte mult tot timpul“ Farul Constanţa a avut parte de susţinerea fanilor şi la Cluj, contra campioanei CFR (galerie foto)

16 Aug 2021 3216

Farul Constanţa, prima înfrângere din acest sezon în Liga 1

13 Aug 2021 2484

Farul Constanța George Ganea - „Suntem toți foarte bucuroși că avem în spate o galerie atât de frumoasă“

04 Aug 2021 4051

Record la Farul Constanța. 32 de jucători convocați pentru loturile naționale. Cine sunt aceștia

20 Jul 2021 1917

Farul Constanța, cantonament la Poiana Brașov

21 Jun 2021 3004

România a învins Australia cu golul lui George Ganea, de la FC Viitorul

08 Jun 2021 2799

Atacantul George Ganea, de la FC Viitorul „Să joc în Bundesliga e un vis de-al meu“

03 Jun 2021 3229

FC Viitorul Vacanţă pentru internaţionalii de tineret. Îşi încarcă bateriile pentru turneul preolimpic

24 May 2021 2972