Farul Constanţa Gică Popescu - „Avem aşteptări mari în noul sezon. Calitate există, şi pe bancă, şi în teren“

 
 
  • Farul Constanţa a înregistrat două victorii, două egaluri şi două înfrângeri în stagiul de la Poiana Braşov.
  • Carlo Casap pare logodit cu ghinionul, va suporta o nouă intervenţie chirurgicală.
  • Gică Popescu a menţionat că niciodată nu a fost vorba de o implicare financiară la Farul a administraţiei publice locale.
 
Farul Constanţa a încheiat stagiul montan de la Poiana Braşov, cantonament în care s-a pus accentul pe acumulările fizice, dar „marinarii“ au disputat şi şase partide amicale.
 
Acestea s-au încheiat cu două victorii, două egaluri şi două înfrângeri, meciurile fiind, în ordine: Farul Constanța - Corona Brașov 2-0 (Ely și Mihalcea), Farul Constanța - Rapid București 1-1 (Casap - din penalty), Farul Constanța - CS Mioveni 1-0 (Artean), Farul Constanța - Chindia Târgoviște 1-2 (Ad. Petre), Farul Constanța - Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1 (Andronache) şi Farul Constanța - Petrolul Ploiești 0-1. Ultimul joc de verificare înaintea noului sezon va avea loc pe 10 iulie, pe teren propriu, de la ora 19.00, cu echipa bulgară Cernomore Varna.


      

„Jucătorii au crescut de la zi la zi“




Gică Popescu, preşedintele Farului, a subliniat că stagiul montan a fost unul reuşit. „Întotdeauna, perioada de pregătire are drept scop acumulările fizice, cu foarte multe antrenamente, e dificilă. E important însă că am terminat cantonamentul fără mari probleme medicale, cu excepţia accidentării lui Casap. În rest, jucătorii au crescut de la zi la zi. Mi-a plăcut foarte mult că cei tineri au răspuns cu bine la cerinţele lui Mister. Mai sunt două săptămâni până la începerea campionatului. Sunt convins că în acest interval vor fi rezolvate problemele apărute în jocurile amicale. S-a rulat întreg lotul de jucători din cantonament, iar în perioada următoare cred că se va încerca găsirea formulei de start pentru începerea campionatului“, a declarat Gică Popescu.


 

Carlo Casap va fi operat din nou!




Lovit de ghinion în ultimii ani, în ce priveşte numărul şi gravitatea accidentărilor, mijlocaşul Carlo Casap nu a scăpat de problemele medicale nici în acest cantonament. „Am înţeles că are o leziune la menisc, ce necesită intervenţie chirurgicală. Sperăm să fie numai atât, să nu fie descoperite şi alte leziuni“, a menţionat Gică Popescu.


 

Identitatea din anii anteriori




La Poiana Braşov, în lotul de jucători s-au aflat nu mai puţin de 14 jucători născuți după 1 ianuarie 2002. „Am spus că dorim să revenim la identitate pe care am avut-o în anii interiori, cu Gică pe bancă. Mă bucur mult că la Poiana Braşov au participat 14 jucători tineri. Evoluţia a fost mai bună de la meci la meci. E important că avem acest izvor de fotbalişti, care să alimenteze prima echipă. Faptul că, sezon de sezon, disputăm finalele şi la juniori A, şi la juniori B dovedeşte că întotdeauna calitatea nu va lipsi“, a punctat preşedintele clubului constănţean.


 

Lista de plecări - veniri e încă deschisă




Faţă de lotul din sezonul trecut, gruparea de pe litoral s-a despărţit de mai mulţi jucători, dar a şi adus alţii, precum Marian Aioani, Ionuţ Larie, Adrian Petre sau Romario Pires. Iar lista de plecări - veniri e încă deschisă. „Ţinând cont că noi avem o anumită filosofie de joc, un anumit concept tehnic, e nevoie de timp ca noii veniţi să le asimileze.  Dar cu toţii au răspuns foarte bine la pregătire şi la cerinţele staff-ului tehnic. Sperăm să se întoarcă sănătoşi jucătorii noştri de la Jocurile Olimpice, sunt importanţi, de bază (n.r. Marian Aioani, Virgil Ghiţă, Radu Boboc, Andrei Ciobanu şi George Ganea). Atâta timp cât perioada de transferări e deschisă, mai pot pleca, dar mai pot şi veni jucători“, a menţionat Gică Popescu.


 

Formaţiile de tradiţie aduc suporterii în tribună




Noua ediţie a Ligii 1 va fi una cu mai multe formaţii de tradiţie revenite în prim plan, precum Craiova, Rapid sau Farul Constanţa, fap subliniat de Gică Popescu. „E important că echipe de tradiţie au revenit în Liga 1. Eu mereu am mizat pe acest lucru. Asemenea formaţii aduc suporteri în tribune. Fiecare campionat e dificil, atâta timp cât nu-l tratezi cum trebuie. Avem aşteptări mari de la noul sezon. Dorim să intrăm în play-off, întrucât în ultimii doi ani am ratat acest obiectiv. Sunt convins că jucătorii simt acest lucru, Gică îşi doreşte revenirea în primele şase echipe, iar acolo orice se poate întâmpla. Calitate avem, şi pe bancă, şi în teren, sper să nu ne mai confruntăm cu evenimentele neplăcute din anul anterior“, a menţionat preşedintele Farului.   


 

„Fotbalul fără fani e ca teatrul fără spectatori“




Fostul mare fotbalist a remarcat şi importanţa revenirii spectatorilor la meciuri. „Fotbalul fără fani e ca teatrul fără spectatori. Aţi văzut că s-a întîmplat în campionatul trecut, când spectatorii au lipsit de la meciuri. A fost o situaţie în premieră. Mă bucur că s-a revenit la jumătate din normalitate, momentan va fi permis ca stadionul să se umple doar la 50% din capacitate. Ar fi frumos ca apoi să se revină şi la normalitatea totală, iar stadioanele să fie din nou pline“, a spus Gică Popescu.


 

„Nu am discutat niciodată şi nici nu o vom face“




Preşedintele clubului de pe litoral a menţionat că niciodată nu s-a discutat despre o finanţare a Farului şi de la bugetul local. „Niciodată nu a fost vorba de o implicare financiară la Farul a administraţiei publice locale. Dorim să susţină acest proiect, întrucât e unul singur în toată Dobrogea la acest nivel în Liga 1. Este important ca dânşii să fie aproape de noi, prin infrastructură, prin toate lucrurile care le sunt permise de lege, dar niciodată nu am discutat de o implicare financiară. Niciodată! Şi nici nu o vom face”, a menţionat Gică Popescu.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Farul Constanţa, eşec în meciul amical cu Petrolul Ploieşti
 
Farul Constanţa, născut din fuziunea dintre FC Farul şi FC Viitorul
Gică Hagi - „Toţi trebuie să se simtă mândri de această echipă“

 
Povestea caselor de la Poiana Brașov ale lui Hagi și Gică Popescu. „Frica“ de urs și cele două bilețele

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 230

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1948

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1102

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1620

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 910

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 641

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1106

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 576

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 776

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 714

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 846

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1046

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1348

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 771

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1630