Farul Constanța. Jefte Betancor, pe primul loc în topul „tunarilor“ Ligii 1 „Victoriile echipei sunt mai importante decât golurile mele“


 
  • Jefte Betancor a marcat 12 goluri până acum în sezonul 2021/2022 al Ligii 1.
  • „Marinarii“ au înscris 26 de goluri în 22 de partide de campionat, în afară de Jefte mai punctând Adrian Petre, Michael Omoh, Andrei Ciobanu, George Ganea, Enes Sali, Damien Dussaut și Virgil Ghiță.
  • Aflată pe ultima poziție care duce în play-off, șase, formația constănțeană joacă sâmbătă, 29 ianuarie, în deplasare cu ultima clasată.
 
Transferat de Farul Constanța în vara anului trecut, atacantul Jefte Betancor are o perioadă excelentă în tricoul „alb-albastru“, fiind, cu 12 reușite, golgeterul echipei de pe litoral, dar și al Ligii 1.
 
Vârful spaniol a început în forță și 2022, marcând o dată în victoria Farului cu 3-2 în disputa de pe teren propriu cu FC U Craiova 1948. „Important pentru mine și pentru echipă e că am obținut cele trei puncte. Știm că în repriza a doua am jucat destul de slab, dar importantă e victoria, așa cum sperăm să fie și la Clinceni. Am înscris, sunt fericit pentru aceasta. Sunt bucuros de asemenea și pentru Omoh, că a marcat la debut de două ori. Și pentru echipă, bineînțeles. Știți cum sunt eu, mă gândesc în primul rând la echipă, iar victoriile Farului sunt mai importante decât golurile mele. Nu am mai jucat pe un așa frig niciodată, abia mă puteam mișca. Dar asta e viața noastră, a fotbaliștilor, nu? Trebuie să alergăm, să luptăm, iar, dacă vom juca precum în prima repriză, ne vom califica sigur în play-off. Dar, dacă vom evolua precum în partea secundă, cu siguranță nu. Trebuie să luptăm pentru obiectivul nostru. Am început foarte bine anul, am luat trei puncte și acum ne gândim la meciul de la Clinceni, unde vrem o nouă victorie“, a declarat Jefte Betancor, la Farul TV.
 
Urmat pe podium de Andrei Ivan și Florin Tănase
 
„Marinarii“ au înscris 26 de goluri în cele 22 de partide susținute până acum în ediția 2021/2022 de campionat, în afară de Jefte mai punctând Adrian Petre (5 goluri), Michael Omoh (2), Andrei Ciobanu (2), George Ganea (2), Enes Sali (1), Damien Dussaut (1) și Virgil Ghiță (1). Omoh are trei goluri marcate până acum, înscriind o dată și pentru Academica Clinceni, echipa de la care a venit la Farul, în această iarnă. Jefte este urmat pe podiumul clasamentului golgeterilor din Liga 1 de Andrei Ivan (CS U Craiova) - cu zece goluri și de Florin Tănase (FCSB) - cu nouă goluri. 
 
Cât mai repede în play-off
 
Gheorghe Popescu, președintele clubului de pe litoral, speră ca echipa să obțină cât mai repede punctele necesare calificării în play-off. „Rezultatul cu FC U Craiopva 1948 este cel pe care ni-l doream înaintea jocului. A fost primul meci din 2022 și era important să câștigăm, continuând seria meciurilor bune de pe teren propriu. Din păcate, repriza a doua nu a fost la nivelul primeia, dar, până la urmă, rămân punctele, ceea ce contează cel mai mult. Ne menținem în continuare pe un loc de play-off și avem un meci pe care sperăm să-l câștigăm la Clinceni, echipă care nu e într-o situație bună. După care urmează meciul cu Chindia de acasă. Sperăm să obținem cât mai repede punctele necesare pentru a obține matematric accederea în play-off și a nu mai sta cu emoție la partidele din finalul sezonului regular“, a punctat fostul mare fotbalist, pentru Farul TV. 
 
15 puncte sunt suficiente
 

Gică Popescu a căutat explicații pentru evoluția mai puțin reușită a Farului din partea secundă a confruntării cu trupa craioveană. „Am stat cu emoție în repriza a doua. Cred că jucătorii s-au relaxat, văzând că e 3-0 la pauză. Însă fotbalul te pedepsește atunci când nu-l tratezi cu seriozitate. Ne bucurăm totuși că am câștigat. Fiecare meci trebuie tratat cu foarte mare seriozitate, ca pe o finală. Așa cum am spus și la finalul anului trecut, ne așteaptă nouă finale, din care trebuie să obținem 15 puncte, suficiente pentru calificarea în play-off. Mai avem încă opt finale. Am rezolvat una“, a arătat președintele Farului, conform sursei citate.
 
Aflată în prezent pe ultima poziție care duce în play-off, șase, cu 35 de puncte, formația constănțeană joacă în etapa viitoare sâmbătă, 29 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare cu ultima clasată, cu 11 puncte, Academica Clinceni.

  
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Farul Constanța
Jucătorul meciului! Michael Omoh, primul fotbalist care înscrie pentru două echipe în sezonul curent

  
Arbitrul Ionuț Coza răspunde acuzațiilor care i s-au adus după meciul Farul Constanța - FC U Craiova 1948
 
Farul Constanța a vrut să-l achiziționeze și pe Mihai Bălașa. „Cred că a făcut o greșeală“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Cluj s-a înțeles cu Farul Constanța pentru transferul lui Jefte Betancor!

18 Jun 2022 1566

Fanii aleg fotbalistul sezonului la Farul Constanța. Ce premii oferă clubul de pe litoral

02 Jun 2022 2560

Farul Constanța Olandezul Bradley de Nooijer, șase pase decisive și un gol în sezonul 2021/2022. Fundașul cu apetit ofensiv!

01 Jun 2022 1803

În sezonul 2021/2022, la Farul Constanța au fost promovați opt tineri din Academia Hagi. Recordurile lui Enes Sali (GALERIE FOTO)

27 May 2022 2716

Farul Constanța a pierdut cu 1-4 meciul cu Universitatea Craiova (GALERIE FOTO)

20 May 2022 2309

Farul Constanța - FC Argeș Gică Hagi - „E ultimul meci acasă din play-off și vrem să câștigăm în urma unei evoluții reușite“ (VIDEO)

13 May 2022 1951

Internaționalul Iustin Doicaru, fiul fostului fotbalist Radu Doicaru E golgeterul și căpitanul echipei Farul U-15. „Vreau să-mi depășesc tatăl“

30 Apr 2022 6867

Farul Constanța - FCSB Gică Hagi - „Trebuie să facem o partidă mult mai bună decât cea cu Craiova“ (VIDEO)

23 Apr 2022 7545

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Cerno More Varna (GALERIE FOTO)

25 Mar 2022 3244

Farul Constanța. Ionuț Larie, omul meciului cu CFR Cluj „Marinarii“ au rămas iar datori în atac. „Era nedept, probabil, să câștigăm“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2022 2386

Remiză între Farul Constanța și campioana României, CFR Cluj

19 Mar 2022 2322

Farul Constanța are cel mai bun cuplu de atacanți din Liga 1. Jefte Betancor și Adrian Petre au marcat împreună 23 de goluri

12 Mar 2022 3114

Sondaj de opinie Va reuși Jefte Betancor, de la Farul Constanța, să devină golgeterul României? Cum au votat participanții

28 Feb 2022 1428

Farul Constanța, victorie mare în deplasare cu FCSB

27 Feb 2022 2578

În linie dreaptă! Lupta pentru play-off se ascute. Pe cine întâlnesc Farul Constanța și FC Argeș în ultimele trei meciuri

23 Feb 2022 2939