Farul Constanța. Mesaj al unui jucător, reacții ale suporterilor „Îmi doresc contract pe viață pentru tine!“


FC Farul Constanța a încheiat socotelile cu sezonul 2019/2020 al Ligii a 2-a, intrând mai devreme în vacanță, alături de alte 11 formații (cele clasate de la locul 7 în jos), în urma unui scenariu votat la videoconferința Federației Române de Fotbal cu echipele de eșalon secund.

Pe de altă parte, sezonul va continua, cu încă cinci meciuri, pentru primele șase clasate în acest moment (UTA, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid), care vor participa la un turneu play-off (cu înjumătățirea punctelor acumulate până acum). La final, primele două clasate din play-off vor promova direct în Liga 1, iar formația de pe locul trei va disputa baraj de promovare. După cum s-a mai stabilit în scenariul care va fi oficializat într-o ședință de Comitet Executiv al FRF, în acest sezon din Liga a 2-a nu va retrograde în Liga a 3-a nicio echipă.

Faptul că Farul nu va mai juca în acest campionat l-a întristat pe unul dintre fotbaliștii „marinarilor“, mijlocașul Paul Antoche, cel care, într-o postare pe Facebook, a menționat că încheierea sezonului i-a răpit formației de pe litoral posbiitatea de a lupta până la capăt pentru obiectiv. „Salut. S-a mai încheiat un sezon. Nu este nimeni de vină pentru această pandemie care a lovit si România. Din păcate, această întrecere s-a încheiat fără a avea posibilitatea de a ne lupta până la capăt pentru obiectivul nostru. S-a oprit în urma unor decizii cu care nu sunt de acord și pe care nu aș vrea să le comentez. Întrebari sunt multe, răspunsuri nu primim. Noi, jucătorii, suntem cei care, în acest moment, avem cel mai mult de suferit, nu doar noi, ci și familiile noastre. Ne-am pregătit singuri, am alergat, am făcut antrenament online în speranța că ne vom relua activitatea, dar, din nefericire, trebuie să continuăm cu abdomene și flotări încă 2 luni. Sunt multe de spus, dar vreau să închei prin a mulțumi tuturor celor care fac parte din familia Farul și care au fost implicați în acest sezon. În același timp, suporterilor care au fost alături de noi în fiecare moment și au reprezentat al 12-lea jucător. Deocamdată, nu știm ce va fi, contractul meu expiră pe 30.06.2020. Sincer, îmi doresc să continui, dar voi vedea ce se va întâmpla în următoarea perioadă“, a fost mesajul lui Paul Antoche, însoțit de haștag-urile #împreunăînainte și #fortafarul.

Postarea mijlocașului a atras și mai multe reacții din partea fanilor constănțeni.

„Unul dintre jucătorii care merită din plin să rămână să ajute corabia!“

„Dar, din păcate, va pleca, precum mulți alții ce trebuiau să rămână. Paul, nu putem decât să îți zicem că îți mulțumim frumos pentru că ne-ai făcut fericiți și să îți apreciem caracterul deosenit, ce te diferențiază de marea gloată a jucătorilor de fotbal. Mult succes în continuare și să auzim de bine!“

„Capul sus, copile! Există un mâine mai bun!“

„Tot respectul, Paulică, indiferent de drumul pe care îl vei alege. Eu unul, ca suporter al echipei, îmi doresc să rămâi alături de noi. Și pentru noi, suporterii, este o veste proastă, tristă, de neacceptat, dar dragostea de Farul nu ne-o va lua nimeni. Multă sănătate!“


„Succes, Paul! Sper să ne vedem următorul sezon. Farul suntem noi!“

„Sperăm să fii alături de noi și din sezonul următor! Mulțumim frumos pentru devotamentul tău!“

„Tot respectul, Paul!“

„Rămâi, Paul, la Farul, că, dacă nu, s-a dus mijlocul echipei!“

„Respectul nostru! Ne-am bucur să rămâi, dar, pentru binele tău și al familiei tale, mult success unde vei activa! Îți putem transmite: Mulțumim, Paulică, pentru tot ce ai făcut pentru Constanța!“

„Super jucător, sper să rămâi la noi“

„Toți am fost afectați într-o oarecare măsură de situația actuală. Să rămânem pozitivi, cel mai important e să fim sănătoși și lucrurile vor merge bine. Îmi doresc contract pe viață pentru tine la Farul! Numai bine!“, au fost câteva dintre mesaje.

Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citește și:


FC Farul Constanța a încheiat sezonul 2019/2020 în Liga a 2-a. Decizia luată miercuri (video)

Golul lui Paul Antoche din meciul cu CS Mioveni, votat cel mai frumos al FC Farul din prima parte a sezonului (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Vino bade-n sat la noi“ Sora lui Paul Antoche, căpitanul FC Farul Constanța, este o apreciată interpretă de muzică populară

11 Jun 2021 5626

​FC Farul Constanţa are două absenţe la meciul de sâmbătă cu Fotbal Comuna Recea

12 Mar 2021 4104

FC Farul primeşte vizita echipei de pe locul patru. „Marinarii”, fără doi dintre titularii meciului de la Călăraşi

26 Feb 2021 3532

FC Farul Constanţa Paul Antoche - „Sperăm să obţinem o calificare istorică”

09 Feb 2021 3225

FC Farul Constanţa începe luni pregătirea pentru partea a doua a sezonului

10 Jan 2021 4166

Constanța. Spiritul FC Farul, contopit cu magia Crăciunului Pom de iarnă, împodobit cu fulare și tricouri fariste

15 Dec 2020 4415

FC Farul - Academica Clinceni, în Cupa României Ianis Zicu - „Ne dorim foarte mult să mergem mai departe”

27 Nov 2020 3177

FC Farul Constanța Ianis Zicu - ”Suntem obligați să câștigăm, ținând cont de situația din clasament”

13 Oct 2020 3749

Lotul de jucători și staff-ul cu care FC Farul Constanța începe sezonul 2020/2021 al Ligii a 2-a

01 Sep 2020 4696

Marți, FC Farul debutează în noul sezon al Ligii a 2-a. Contra Petrolului! „Ne dorim să începem cu dreptul acest campionat“ (galerie foto + video)

01 Sep 2020 3915

„Un adevărat lider“ Căpitanul FC Farul Constanța din noul sezon al Ligii a 2-a este Paul Antoche

29 Aug 2020 4690

FC Farul Constanța a învins clar și Dunărea Călărași (galerie foto)

15 Aug 2020 3860

FC Farul Constanța, test cu Naționala lui Adrian Mutu Mihai Eșanu - „Așteptăm cu nerăbdare acest amical. Va fi de bun augur“

04 Aug 2020 3864

Constanța Fotbaliștii de la FC Farul, la vizita medicală. Luni, „marinarii“ vor demara pregătirea (galerie foto)

02 Jul 2020 3898

Mijlocașul Paul Antoche continuă la FC Farul Constanța. Contract prelungit

13 Jun 2020 2986