​Farul Constanţa, prima victorie a sezonului. Fiul lui Gică Popescu a debutat în Liga 1 (galerie foto)

  • Prima repriză a meciului de la Ovidiu a fost fără goluri. 

FC Farul Constanţa a susţinut astăzi primul meci pe teren propriu în acest sezon al Ligii 1, întâlnind, pe terenul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu, Gaz Metan Mediaş, în etapa a doua.

Victoria le-a aparţinut fazdelor, scor 2-0 (0-0), „marinarii“ realizând astfel prima victorie a stagiunii şi având patru puncte după primele două runde.

Golurile au fost marcate de Betancor (55, dintr-un penalty scos de Larie) şi Ad. Petre (81).

Farul a debutat perfect pe teren propriu în acest sezon, impunându-se cu 2-0 (0-0) în disputa cu Gaz Metan Mediaș, în etapa a 2-a din Liga 1.

Într-o atmosferă ce a amintit de cele mai frumoase momente ale echipei noastre, cu o galerie fantastică pe tot parcursul partidei, Farul i-a răsplătit pe cei aproximativ 2000 de spectatori prezenți la meci cu cele 3 puncte și, la fel de important, cu un joc bun.

Un succes venit în urma unui meci pe care Farul l-a dominat total si în care eforturile i-a fost răsplătite prima dată în min.55: Larie a fost lovit în careul advers, iar Betancor a transformat cu precizie lovitura de la 11m.

Farul a continuat presiunea la poarta Gazului în min.80 a reușit să înscrie din nou: Alexi Pitu a luat o acțiune pe cont propriu, a șutat de la 17m, Vâlceanu a respins greu în lateral, iar Adi Petre a marcat cu un șut de la 8m, se arată pe site-ul oficial al Farului.

 
Gică Hagi, managerul tehnic al Farului, a jucat cu: Tordai - Georgescu (60 Buta), Dobrosavlevici, Larie (cpt.), De Nooijer - R. Pires, Mladen, Josemi (66 Grameni) - A. Chiţu (66 Ad. Petre), Betancor (86 Andronache), A. Pitu (86 N. Popescu).

În vârstă de 18 ani (e născut pe 2 ianuarie 2003), Nicolas Popescu, fiul fostului mare fotbalist Gică Popescu (în prezent preşedintele Farului), şi-a făcut debutul în Liga 1 în acest meci.  

Nicolas este cel de-al 50-lea fotbalist crescut și format la Academia Gheorghe Hagi şi debutat de echipa de seniori de pe litoral, începând din 2012.  


La final, Gică Hagi şi elevii săi s-au bucurat şi au cântat alături de galeria „marinarilor“.      

În clasamentul intermediar al etapei a doua din Liga 1, formaţia constănţeană se află pe locul 3.

În etapa a treia, Farul joacă în deplasare cu Rapid Bucureşti, vineri, 30 iulie, de la ora 21.30, iar în runda a patra „marinarii“ evoluează la Ovidiu cu Sepsi Sf. Gheorghe, luni, 9 august, de la ora 18.30.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Farul Constanţa)      

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Farul Constanța - CFR Cluj, în etapa a cincea din play-off (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 43

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 270

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 227

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 370

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2035

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1128

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1658

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 915

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 647

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1112

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 576

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 777

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 714

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 847

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1046