Farul Constanța, prima victorie în play-off. Tânărul Eduard Radaslavescu a marcat în premieră în Liga 1

  • În clasament, Farul se află pe locul cinci, iar, în etapa viitoare, „marinarii“ joacă pe teren propriu cu CSU Craiova.  

Farul Constanța a realizat astăzi primul succes în turneul play-off al Ligii 1, câștigând în deplasare cu FC Argeș, scor 2-0, în etapa a patra.  

Golurile au fost marcate de tânărul de 17 ani Eduard Radaslavescu (27) – mijlocașul aflându-se la prima reușită în Liga 1 și Adrian Petre (62) – abia intrat pe teren.

Până la acest meci, niciuna dintre cele două echipe nu reușise să câștige în play-off, FC Argeș pierzând chiar toate cele trei dispute, iar acum ajungând la al patrulea eșec. Pe de altă parte, Farul (care avea un egal și două înfrângeri în trei meciuri) nici nu înscrisese, având golaveraj 0-3.

Farul a reușit primul succes din acest sezon în playoff. Echipa noastră a dominat clar încă din primul minut, a împins jocul mult în jumătatea adversă, iar golul lui Radaslavescu din min.27, după o frumoasă acțiune a lui Pitu, a consfințit o diferență normală după primele 45 de minute. Repriza secundă a aparținut tot echipei noastre, care și-a creat ocazii importante și a înscris încă o dată prin Ad. Petre în min.62, care a reluat din 3m o pasă a lui Artean, se arată pe site-ul oficial al Farului.


Au evoluat:

FC Argeș (antrenor, Andrei Prepeliță): Greab (45 F. Croitoru)- Viana, Turda, Dobrosavlevici, Mușat (46 Boldor) - Meza Colli, Raynov (54 Honciu) - Isfan (64 Arias), Palic (46 Dumiter), Latovlevici - Said. Rezerve: F. Croitoru - Miguel, Moisie, Dumitru, Barbu, Fatai.

Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Aioani - Boboc, Larie, Artean, De Nooijer - Radaslavescu (82 Martinovic), Nedelcu (46 Mladen), Grameni - Iancu (61 Sali), Betancor (61 Ad. Petre), Pitu (61 Moldoveanu). Rezerve: Brănescu - Dussaut, Ciobanu, Purece.

În clasament, Farul se află pe locul cinci, cu 28 de puncte, având o victorie un egal și două înfrângeri.

În etapa viitoare, „marinarii“ joacă pe teren propriu cu CSU Craiova, sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 20.30.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Emanuel Muntmark, demersuri pentru investiția de la Vulturu, județul Constanța

13 Dec 2022 1561

Marian Aioani, de la Farul Constanţa, rezervă în România - Islanda. Doar egal pentru tricolori

12 Nov 2021 3214

În cursa către play-off, meciul dintre U Craiova 1948 şi FC Farul Constanţa s-a încheiat la egalitate

23 Mar 2021 2673

UPDATE. Rezultate și clasament. FC Farul întâlnește Concordia Chiajna Ianis Zicu - „Ca de fiecare dată, nu ne gândim decât la victorie“ (video)

16 Aug 2019 3397