Farul Constanța reîncepe bătălia din Superligă. Liderul clasamentului, meci la Ovidiu contra campioanei CFR Cluj, a doua clasată

 

 
  • Cele două formații sunt despărțite în clasament de numai un punct, iar, în tur, Farul s-a impus la Cluj-Napoca cu 3-1.
 
Echipa aflată pe primul loc în Superligă, Farul Constanța, susține luni, 23 ianuarie, primul meci oficial din 2023, întâlnind pe teren propriu, în derby-ul etapei a 22-a, formația de pe locul secund, CFR Cluj, campioana en-titre a României.   
 
Așteptată cu interes deosebit, partida este găzduită, de la ora 20.00, de arena principală a bazei Academiei Hagi, de la Ovidiu. Cele două formații sunt despărțite în clasament de numai un punct (45 - 44), iar, în tur, Farul s-a impus la Cluj-Napoca cu 3-1 (A. Pitu 35, L. Munteanu 63 și 88 / Malele 10 - penalty).  Echipa de pe litoral a reușit o primă parte de campionat foarte bună, încheind anul 2022 pe primul loc, cu cea mai mare forță ofensivă din Superligă (42 de goluri marcate), dar și cu multe alte realizări în joc (atât colective, cât și individuale), care vin în sprijinul luptei pentru titlu a „marinarilor“.

Totodată, Farul este echipa care a marcat cele mai multe goluri din acțiune până acum în acest sezon, 33, dintre formațiile Superligii! 

Vineri dimineață, gruparea constănțeană a anunțat că toate biletele la tribuna a 2-a și tribuna 1 pentru partida cu CFR au fost epuizate, rămânând disponibile, la acel moment, bilete doar la peluze.
 
Vezi oferta Superbet pentru meciul cu CFR Cluj!

Confruntarea de luni deschide o serie de foc în noul an pentru formația de pe litoral, care întâlnește, în ordine, în primele trei meciuri din Superligă din 2023 CFR Cluj, FCSB (locul 3, cu 38 de puncte) - în deplasare și Universitatea Craiova (locul 5, cu 38 de puncte) - pe teren propriu. „Știm că luni întâlnim un adversar foarte bun, antrenat de un fost coleg (n.r. Dan Petrescu), care a câștigat atâtea, un antrenor foarte bun, dar jucăm acasă, iar obiectivul nostru e victoria. Lupta în viață și în sport e de a crea o mentalitate foarte bună, să câștigi meciurile, să încerci să devii cel mai bun. Eu de când am creat academia, clubul, iar acum, mai ales de când e vorba de Farul, am spus mereu că vreau să construim o mentalitate de campioni. Nu există alta. Apoi vom vedea dacă vom și putea. Lucrăm și vorbim în direcția asta, discutăm cu jucătorii, creăm această presiune internă, a noastră, care trebuie să existe, de a încerca să câștigăm fiecare meci“, a precizat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului. 
 
Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!


Ionuț Larie, căpitanul formației de pe litoral, se așteaptă la un meci frumos, dar spune că important va fi rezultatul final. „Un duel al primelor două clasate, dar e un meci ca oricare altul. Va fi greu pentru ambele echipe, nicio partidă nu e facilă în acest campionat. S-a demonstrat de-a lungul sezonului. Ne dorim să facem un rezultat bun pentru că vom fi în fața suporterilor și e primul meci din an. Dacă vrem să rămânem sus, trebuie să producem rezultate. Eu cred că va fi un meci frumos, dar important va fi rezultatul final“, a punctat Ionuț Larie. 
 

„Venim după un cantonament reușit, cu două meciuri amicale interesante, o victorie cu FC Argeș și o înfrângere cu Cerno More Varna. Am luat însă și lucrurile pozitive din partida cu echipa bulgară și ne-am pus la punct pentru prima partidă oficială din 2023. Ne pregătim foarte bine la Constanța, avem un program bine stabilit. Ne-am încărcat bateriile după vacanță, iar cu această pregătire vom fi pregătiți 100% pentru campionat“, a declarat și mijlocașul farist Carlo Casap, la Farul TV.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Farul Constanța
Carlo Casap - „Din vârful clasamentului, se vede frumos, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ“

 
Sondaj de opinie
54% dintre respondenți cred că Farul Constanța va învinge CFR Cluj în meciul de la Ovidiu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 545

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 635

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 818

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 906

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 823

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1448

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 617

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 672

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2079

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719