Farul Constanţa. Temeri că s-ar putea trage iar obloanele! „Se închide un capitol frumos. Las în urmă amintiri deosebite, dar plec cu un gust amar“

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa a încheiat ediţia 2018/2019 a Ligii a 2-a pe locul 14, îndeplinindu-şi obiectivul, salvarea de la retrogradare. În 38 de meciuri, „marinarii“ au înregistrat 14 victorii, cinci egaluri şi 19 înfrângeri, golaveraj 46-60 şi -10 la „adevăr“. Viitorul este însă sumbru, problemele financiare putându-i fi fatale clubului.
 
În acest moment, în loc să se discute strategia pentru stagiunea viitoare, în care se plănuia promovarea echipei în Liga 1, la ordinea zilei sunt temerile că la Farul s-ar putea ajunge să se tragă din nou obloanele. Restanţele salariale de la echipă i-au determinat pe jucători să recurgă la o măsură de protest la ultima partidă din campionat, 1-1 pe teren propriu cu Ripensia Timişoara. În debutul meciului, în primele trei minute, fariştii au refuzat jocul, iar oaspeţii au pasat între ei, în jumătatea proprie. Antrenorul principal Petre Grigoraş a spus că cei de la echipă au fost anunţaţi că pot pleca oriunde, să-şi găsească alte angajamente. Grigoraş, al cărui contract se încheie la finele acestei luni, şi-a anunţat şi el plecarea.
 

„Mulţumim că aţi suportat!”

 
„În primul rând, le mulţumesc băieţilor pentru ce au făcut în această perioadă, întrucât nu a fost uşor absolut deloc. A fost o situaţie grea, am fi vrut să încheiem cu o victorie pe teren propriu, chiar dacă era destul de greu de motivat o echipă care aflase cu o zi înainte câteva lucruri care i-au tăiat orice speranţă. Știm ce am făcut în această perioadă, eu şi staff-ul meu suntem mulţumiţi de ce am realizat, chiar dacă se putea şi mai bine, dar toţi factorii cumulaţi au dus la parcursul din retur. N-ar trebui să fac o enciclopedie acum a evenimentelor care s-au întâmplat în ultimul timp şi să specific fiecare perioadă în parte cu bunele şi relele care au fost. Ultima perioadă a fost extrem de dificilă. Ar trebui să ne dea nişte diplome acum, pe final de contract, măcar o hârtie din aceasta, poate nesemnificativă, un cartonaş pe care să scrie «Mulţumim!». Mulţumim că aţi suportat, că aţi stat în nişte condiţii nu tocmai profesioniste. Împreună cu staff-ul am acceptat să ajutăm această echipă să supravieţuiască, în nişte condiţii financiare care de departe cred că sunt cele mai slabe din istoria Ligii a 2-a. Dar am făcut-o cu sufletul, crezând că pe final lucrurile se vor îndrepta şi va fi apreciată şi munca“, a spus Petre Grigoraş.
 

„De ce m-aş fi băgat într-un asemenea proiect?“

 
Ciprian Marica, finanţatorul SSC Farul, a subliniat că în perioada de când e la club (de aproape un an) nu a fost sprijinit financiar de autorităţile locale, conform promisiunilor, fiind astfel singur, dar că speră ca în al 12-lea ceas acest ajutor să vină. „A trecut aproape un an de zile de când am preluat FC Farul. Am venit la acest club într-o perioadă extrem de grea, când echipa practic nu mai putea să reziste în competiţie. Am preluat clubul după multe discuţii cu autorităţile locale, impresionat de entuziasmul cu care oamenii păreau dispuşi să readucă strălucirea acestui simbol atât de iubit.
 
De ce m-aş fi băgat într-un asemenea proiect dacă nu mi se promitea ferm că vom fi susţinuţi să facem performanţă, doar să lupt pentru supravieţuire? Această echipă a reînviat din iubirea fanilor, eu am încercat să duc mai departe ambiţiile lor. A trecut un an, perioadă în care nu s-a concretizat nimic din ceea ce mi s-a promis şi am fost nevoit să duc de unul singur un proiect atât de important pentru comunitate şi pentru oraşul Constanţa, Am încredere în oameni, poate că acesta este unul dintre defectele mele, poate unii cred că am fost naiv. Continui încă să cred şi acum, în al doisprezecelea ceas, că Primarul Constanţei şi Consiliul Local Municipal vor veni alături de clubul fanion al fotbalului constănţean. Am avut o discuţie cu Primarul şi mi-a promis că, săptămâna viitoare (n.r. aceasta) vom susţine împreună o conferinţă în care îşi va arăta susţinerea şi interesul pe care le acordă comunităţii, sportului, tuturor celor care iubesc Farul şi fotbalul constănţean. Am dovedit că, dacă suntem sprijiniţi, putem realiza lucruri importante.
 
Cu toate greutăţile întâmpinate, ne-am îndeplinit obiectivele, am reuşit să menţinem echipa în Liga a 2-a şi să obţinem licenţa pentru sezonul viitor, să formăm o familie, împreună cu jucătorii, staff-ul tehnic şi administrativ şi, mai ales, cu suporterii constănţeni. Vă mulţumesc tuturor pentru ataşamentul vostru, pentru deplasările lungi şi grele făcute ca să fiţi alături de noi, m-aţi făcut mândru. Am construit aici o structură bazată pe profesionalism, respect şi iubire pentru culorile alb-albastre. Constanţa, un oraş atât de mare, trebuie să aibă un Farul pe măsură, constănţenii merită să se mândrească şi ei cu o asemenea tradiţie şi performanţă la cel mai înalt nivel“, a postat fostul internaţional pe Facebook.
 

Ce spune Decebal Făgădău

 
După ultima şedinţă de Consiliu Local, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a vorbit şi despre SSC Farul. „În septembrie 2018, s-a modificat legea în privinţa finanţării sportive. În interiorul unui an competiţional şi bugetar nu poţi încheia al doilea contract, suna modificarea legislativă, şi nici că nu puteam finanţa retroactiv activităţi. În decembrie 2018, Ciprian Marica a cerut o alocare de buget pentru acest an. În 2019, bugetul a fost aprobat la finele lunii aprilie. Imediat am vorbit cu Marica şi i-am spus că intenţionez să supun Consiliului local un proiect pentru alocarea unui buget pentru Farul Constanţa. Am cerut aparatului meu să facă proiectul, abia atunci am realizat că dacă finanţăm finalul de campionat nu puteam finanţa următorul an competiţional. I-am explicat acest lucru lui Marica şi a înţeles. Înţeleg situaţia dificilă în care se află echipa, pentru că Marica nu a fost sprijinit de nimeni pe plan local. Noi am adus stadionul acasă după 30 de ani. Pentru anul acesta avem prevăzute multe lucrări pe stadion pentru a-l face practicabil.
 
Cunoaştem starea de iritare din sânul echipei de fotbal, dar noi trebuie să aplicăm legea. Nu cred că putem rezolva lucrurile cu patimă. Sper că echipa să se înscrie în Liga a doua şi să propun consilierilor să le finanţăm sezonul 2019-2020. Cu alte cuvinte FC Farul va primi finanţare de la bugetul local doar în limitele legii“, a spus Decebal Făgădău.
 

„Ne-am hrănit numai cu promisiuni şi cu banii trimişi de familie“

 

Unul dintre jucătorii de la SSC Farul, atacantul Nicolae Moise, s-a plâns pe o reţea de socializare de condiţiile grele (financiare, dar şi de altă natură), în care au lucrat el şi colegii săi. „Încep această postare prin a mulţumi familiei mele, care m-a susţinut financiar şi moral pe toata perioada petrecută la Farul. Le mulţumesc colegilor mei, care au fost ca o a doua familie pentru mine, am împărţit bune şi rele împreună. Îi mulţumesc domnului profesor Grigoraş, care ne-a fost ca un mentor, care ne-a ridicat moralul şi a fost lângă noi chiar dacă situaţia din club nu era una fericită. Mulţumesc fanilor, care au fost lângă noi şi în momente de victorie, dar şi când am pierdut. Se închide un capitol frumos la clubul Farul şi las în urmă amintiri deosebite, dar plec cu un gust amar şi dezamăgit că am jucat fără să fiu plătit.
 
Am dat tot ce am avut mai bun şi cei în măsura să ne plătească au cam uitat acest lucru. Ne-am hrănit numai cu promisiuni şi cu banii trimişi de familie. Este jenant că, la un oraş precum Constanţa, să nu existe un stadion, să nu existe minime condiţii de antrenament, să stăm luni de zile fără apă caldă, fără o sală de forţă care să nu fie inundată. Să ne antrenam prin tot felul de localităţi pentru că stadionul Farul este o ruină“, a menţionat Moise, care, în aceeaşi postare, le-a adus critici primarului Decebal Făgădău, dar şi Primăriei Constanţa, în contextul situaţiei de la SSC Farul.

 

„Nu vreau să dau nume acum, pentru că aş lovi prea mult“

 
Petre Grigoraş a menţionat şi unele aspecte din preajma şi din interiorul clubului care nu au fost în regulă. „Din păcate, şi apropiaţi ai clubului au fost de foarte multe ori sceptici în privinţa realizării obiectivului. Bine că, până la urmă, cel care a decis nu s-a luat după anumite voci care mai stau şi pe la tribuna oficială şi aruncă diverse lucruri care normal că nu fac bine unui club. Dacă nu eşti ajutat de cei din apropierea ta, atunci ce aşteptări mai ai de la cei din afară? Nu vreau să dau nume acum, pentru că aş lovi prea mult, dar, dacă ar fi să povestesc, cred că aş face o nuvelă frumoasă, care s-ar vinde în foarte multe exemplare. În toată această perioadă, şi e pentru prima oară când spun, nu am văzut o dată pe cineva din conducerea clubului care să ne ia apărarea. Mie şi chiar şi echipei. Indiferent că au fost momente mai bune sau mai puţin bune. Iar acest lucru nu are cum să nu mă doară“, a spus Grigoraş.
 

Satisfacţie şi gust amar

 
Antrenorul a declarat că are satisfacţia că a salvat echipa de la retrogradare, însă pleacă de la SSC Farul cu un gust amar. „Eu închei acum contractul, ca de altfel şi marea majoritate a jucătorilor. Plec cu satisfacţia că am salvat echipa de la retrogradare, după ce o preluasem într-o situaţie dificilă în clasament şi într-un moment extrem de delicat. Plec cu satisfacţia că, în ultimii ani, am făcut ceva pentru echipa asta, chiar dacă nu am fost apreciat de toată lumea. Am fost poate câteodată contestat şi înjurat. Le mulţumesc şi celor câţiva contestatari, că m-au ambiţionat mai mult. Nu am ieşit niciodată în faţă să-mi spun oful, să spun tot ce am făcut pentru acest club. Am promovat în Liga a 2-a, iar apoi am reuşit să ne îndeplinim obiectivul, după un început ezitant. Am reuşit să creăm o echipă, care normal că a avut şi căderile ei, şi de formă, şi de exprimare, din pricina situaţiei per total. Însă plec împăcat că munca nu a fost în zadar şi s-a reuşit evitarea retrogradării. E clar însă că plec dezamăgit, întrucât s-ar fi putut face mai multe, iar eu aş fi putut să fiu puţin mai apreciat. Eu, staff-ul meu, echipa care a realizat acest obiectiv“, a declarat Petre Grigoraş.
 

„Oare pentru ce am suportat atât de multe?“

 
Acesta speră ca efortul care s-a făcut la Farul să nu fi fost în zadar. „Vom vedea ce se va întâmpla. Ar fi păcat ca efortul care s-a făcut să fi fost în zadar. Apar informaţii cum că echipa s-ar desfiinţa etc. etc. Eu nu cred în aşa ceva, nu cred că s-ar putea ajunge aşa cu o echipă care s-a format din dorinţa suporterilor şi a fost continuată cu ajutorul Primăriei, întrucât promovarea în Liga a 2-a s-a făcut pe banii pe care i-am primit de la Primărie. Nu cred că acei bani ar trebui aruncaţi sau au fost aruncaţi pur şi simplu şi nu se va continua activitatea. Ar fi o mare dilemă. De ce s-a mai făcut acel efort, atâta timp cât acum nu se mai face? Bine, sunt alte condiţii, e un alt proprietar, Ciprian, care deţine acest club momentan. De la început li s-a spus că trebuie ajutat, altfel nu poate rezista singur. Am citit şi eu unele informaţii despre acel ajutor, cum poate veni şi în ce condiţii. Sunt convins că în sezonul 2019/2020 se va rezolva situaţia financiară, dar ce facem cu ce avem în spate? Cine rezolvă problemele care s-au adunat, toţi banii care sunt de luat, de noi, staff-ul, de jucători. Poate unii dintre jucători au mai puţine restanţe. Oare pentru ce am suportat atât de multe? De ce să fiu atât de contestat sau înjurat de câţiva oameni care nu ştiu adevărul?“, menţionează Grigoraş.
 

Ce bani are de primit Petre Grigoraş

 
Întrebat dacă va depune memoriu, alături de jucători, la comisiile federale, pentru recuperarea restanţelor financiare, antrenorul a spus: „Fiţi siguri că se vor lua măsurile de rigoare din partea jucătorilor. Eu împotriva clubului Farul nu am depus niciodată memoriu şi, v-o spun în premieră, am de luat anumiţi bani din 2017, o anumită sumă din 2018 plus toţi banii pe 2019. Credeţi că am făcut un efort? Credeţi că eu nu am familie? Nu ar trebui să mă duc şi eu acasă cu ceva din produsul muncii mele? Ba da! Și eu, şi colegii mei. Dar v-am spus că am făcut un efort în speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Am avut răbdare şi încredere. Acum, să fiţi în locul meu, câtă încredere să mai ai că aceste lucruri se vor rezolva, mai târziu sau în viitorul apropiat? E greu, da? Vorba românului, speranţa moare ultima, dar până la urmă tot trebuie să moară, nu?“.
 

Fără apă caldă, fără refacere şi fără sală de forţă

 
Petre Grigoraş a menţionat şi el neajunsurile cu care s-a confruntat în munca de antrenor la Farul. „Mi-aş dori să se întâmple ceva cu Farul, echipa fanion a Constanţei, de care se leagă speranţele multor microbişti, care vor să vină să vadă meciuri interesante şi importante, dar nimic nu se poate face fără investiţie şi fără o bază materială serioasă. Nu m-am plâns când nu am avut apă caldă nu ştiu cât timp, luni de zile să fac o refacere cu jucătorii. A trebuit să fac eforturi şi să micşorez din intensitatea antrenamentelor, că nu aveam posibilităţi de recuperare. N-am avut sală de forţă, neputându-ne folosi de ea când a fost inundată. Şi «n» lucruri. N-am vrut să plâng pentru că am sperat până la final că lucrurile se vor rezolva, iar acum iată rezultatul: pe final, să fim anunţaţi să putem pleca oriunde, să ne găsim angajamente. Şi să sperăm că echipa nu se va desfiinţa şi vom putea să ne recuperăm, într-o anumită perioadă, şi drepturile pe care ar fi trebuit să le primim. Nu e frumos. Nu e profesionist“, a arătat Grigoraş.
 

În iarnă, a avut oferte de la alte echipe

 
Tehnicianul a dezvăluit că, în iarnă, a avut oferte de la alte echipe, dar nu le-a luat atunci în calcul: „Atâta timp cât ne-am concentrat pe un anumit lucru, e clar că nici nu m-am gândit la altceva, dar fiţi convinşi că am avut şi în iarnă oferte şi ştiau. N-am vrut să dau curs că îmi luase un angajament să scoatem echipa la liman. Acum bineînţeles că vom încerca fiecare dintre noi să ne găsim o altă oportunitate. Eu trăiesc din fotbal de foarte mulţi ani. Nu sunt afacerist, trăiesc numai din fotbal“.
 

„Până la urmă, poate ne merităm soarta“

 
Deşi e dezamăgit de ce se întâmplă la Farul, Petre Grigoraş speră ca situaţia să se rezolve spre binele clubului. „Dezamăgirea e mare, întrucât au fost promisiuni că totul se va rezolva şi iată că, pe final, când matematic ne-am salvat de la retrogradare, a apărut bomba că… auf wiedersehen (n.r. la revedere, în limba germană)! Asta e cel mai dureros! Că a fost X sau Y nu contează. Nu am cum să nu spun că sunt dezamăgit total. N-am cum! Am vrut să mă abţin, să nu spun nimic. Dar ce câştig? Înjurături şi controverse din partea unor oameni care... Şi cel mai dureros că vin contestatari din partea unor oameni apropiaţi clubului sau poate chiar din conducerea clubului. Iar acest lucru deranjează enorm de mult. Și, până la urmă, poate ne merităm soarta. Vom vedea. Sper ca echipa să meargă în continuare, iar lucrurile să se rezolve într-un mod favorabil. Viaţa merge însă înainte. Nu s-a oprit şi nu a început la această echipă“, a punctat antrenorul.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Ce spune primarul Decebal Făgădău despre situaţia de la FC Farul

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 554

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 650

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 822

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 907

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 825

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1459

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 617

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 899

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 674

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2080

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719