Farul Constanța, victorie în amicalul cu CS Mioveni

  • Tot astăzi, „marinarii“ vor juca și împotriva Chindiei Târgoviște.
 
Farul Constanța a disputat astăzi un nou amical în cadrul cantonamentului de la Poiana Brașov.
 
Pe stadionul Tineretului din Brașov, formația de pe litoral a întâlnit nou promovata CS Mioveni, de care a dispus cu 1-0.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Artean, în minutul 3.

O partidă în care conducerea tehnică a echipei noastre a rulat din nou aproape întreg lotul avut la dispoziție, dar și în aceste condiții Farul a fost echipa care a controlat în permanență meciul.

Artean a deschis scorul încă din min.3 cu o lovitură cu capul care l-a păcălit pe portarul Popescu, iar până la pauză constănțenii au au irosit alte două situații foarte bune prin Bodișteanu: șut respins de portar în min.5, apoi lovitura liberă de la 22m a fost reținută în doi timpi de Popescu.

În partea secundă managerul tehnic Gheorghe Hagi a schimbat aproape toată echipa, pe teren evoluând inclusiv mezinul Enes Sali (15 ani).

Farul a mai irosit ocazii bune, cele mai clare fiind ale lui Mălăele (șut puțin pe lângă poartă) și Malama (bară), iar scorul final a rămas cel înregistrat după primele 45 de minute, se arată pe site-ul opficial al Farului Constanța.



Gică Hagi, managerul tehnic al Farului, a început meciul cu: Tordai - Georgescu, Larie, Dănuleasa, De Nooijer - Mălăele, Artean, Casap - Chițu, Ely Fernandes, Bodișteanu.  

Au mai intrat: Mușat - Popescu, Grameni, Bîrzu, Dobrosavlevici, Josemi, Petre, Malama, Radaslavescu, Grosu, Buta, Dussaut, Lazăr și Sali.


Tot astăzi, dar de la ora 18.00, pe unul din terenurile de la Campo Verde, „marinarii“ vor juca împotriva unei alte prim-divizionare, Chindia Târgoviște.

Programul complet al partidelor amicale de la Brașov:

23 iunie: Farul Constanța - Corona Brașov 2-0 (Ely și Mihalcea)
26 iunie: Farul Constanța - Rapid București 1-1 (Casap - penalty)
30 iunie: Farul Constanța - CS Mioveni 1-0 (Artean)
30 iunie: Farul Constanța - Chindia Târgoviște (ora 18.00)
03 iulie: Farul Constanța - Csikszereda Miercurea Ciuc (ora 11.00)
03 iulie: Farul Constanța - Petrolul Ploiești (ora 14.00).

Ultimul joc de verificare înaintea noului sezon va avea loc la 10 iulie, pe teren propriu, de la ora 19.00, cu Cernomore Varna (ora 19.00).

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Farul Constanța)  

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța, învinsă de Chindia Târgoviște în deplasare

18 Sep 2021 653

Victorii pentru Farul Constanţa II şi Gloria Albeşti în Liga a 3-a (galerie foto + video)

18 Sep 2021 1531

Chindia Târgoviște - Farul Constanța, în Liga 1 Gică Hagi - „Sperăm să ne întoarcem acasă cu o victorie frumoasă“ (video)

17 Sep 2021 2704

„Asta e meseria noastră“ Atacanții Jefte Betancor și Adrian Petre au marcat zece dintre cele 12 goluri ale Farului de până acum

17 Sep 2021 1499

Farul Constanţa II, pe locul întâi în Liga a 3-a. Victoria cu CS Voluntari II, adusă de golurile lui Ştefan Bodişteanu

16 Sep 2021 1207

Puștiul minune al Farului Constanța Enes Sali a visat că va înscrie contra Academicii Clinceni. Cui dedică primul său gol în Liga 1 (galerie foto)

16 Sep 2021 1350

Constanța Decorațiune cu mingi de fotbal și sigla Farului pentru un bebeluș al cărui tată e suporter înfocat al „marinarilor“

16 Sep 2021 1392

Fotbaliști de la Farul Constanța, în topurile individuale din Liga 1. Ionuț Larie, cel mai bun fundaș

15 Sep 2021 1768

Liga 1 Doi jucători de la Farul Constanța, în echipa ideală a etapei a opta

14 Sep 2021 1389

Ediţia a şasea a „Memorialului Ștefan Aftenie - Cupa Farul“, la Constanţa. Tradiţia, dusă mai departe

14 Sep 2021 1172

Farul luminează primele poziții ale clasamentului 5-0 cu Academica Clinceni. Enes Sali, în istoria fotbalului românesc!

13 Sep 2021 2096

Farul Constanţa. Enes Sali (15 ani), convocat la lotul U-17 al României „În Liga 1, aştept să vină şi titularizarea, şi primul gol“

13 Sep 2021 5211

Farul Constanţa, meci contra Academicii Clinceni Gică Hagi - „Încercăm să marcăm cât mai repede“ (video)

12 Sep 2021 2883

Finanţare nerambursabilă primită „nejustificat“ Asociația Fotbal Club Unirea Constanța, „bântuită“ de datoriile Asociației FC Farul Constanța

11 Sep 2021 2084

Când va disputa Farul Constanța meciurile cu Chindia Târgoviște și CS Mioveni

10 Sep 2021 1995