„Farul pentru Constanţa“, program de responsabilitate socială lansat de clubul de pe litoral

 
  • Reprezentanţi ai Farului, în vizită la casa de tip familial din Constanța din strada Decebal nr. 13 bis.  
 
Farul Constanţa lansează programul de responsabilitate socială „Farul pentru Constanţa“, prin care clubul de fotbal îşi propune să dezvolte proiecte concrete de implicare socială, care să readucă perspectivele de coagulare comunitară.
 
Prima acțiune din acest program se va derula duminică, 8 august, de la ora 13.00, când președintele Farului Constanța, Gică Popescu, însoțit de vicepreședintele Tiberiu Curt și de jucătorii Radu Boboc și Florin Purece, cu sprijinul DGASPC Constanța, vor vizita casa de tip familial din Constanța din strada Decebal nr. 13 bis, pentru a identifica cele mai bune soluții de sprijin pentru micuții aflați în grija centrului.
 

Suntem atât de buni pe cât avem grijă de comunitatea noastră!
 
Există o față a județului Constanța, poate de multe ori nevăzută. O lume cu copii marginalizați sau cu seniori a căror viață merită povestită, dar nu au cui, o lume pe care de multe ori o uităm.
 
Sunt comunități încercate de lipsuri, fără apă sau  fără acces la educație. Farul, echipa Dobrogei, își dorește, prin acțiuni concrete, să ofere o șansă. O șansă prin speranță, speranță prin performanță.
 
Astfel, Farul Constanţa și-a propus să dezvolte proiecte concrete de implicare socială, care să readucă perspectivele de coagulare comunitară, de suport, de creștere a indicatorilor de sustenabilitate a comunității prin programul Farul pentru Constanţa, condus de președintele clubului, dl. Gheorghe Popescu. Constănțenii au nevoie de simboluri, de oameni cu performanțe excepționale care să dinamizeze comunitatea, dar mai ales de acțiuni concrete în această direcție. Eradicarea sărăciei, apă curată pentru toată lumea, învățământ de calitate pentru toți copiii, comunități sustenabile sunt parte din valorile pentru care clubul nostru joacă și militează, se arată într-un comunicat al Farului Constanţa.
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 865

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1694

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 933

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 590

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 719

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 856

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1057

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 775

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1643

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 691

Farul Constanța Echipa Under-17 s-a calificat în finala Cupei Elitelor, după succesul categoric cu Csikszereda (GALERIE FOTO + VIDEO)

05 Apr 2024 705

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1627

Șapte fotbaliste de la Farul Constanța, convocate la echipele naționale în preliminariile Campionatului European

03 Apr 2024 605

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - FCSB Hagi - „Pentru noi, doar victoria contează. Încercăm să facem un meci complet“ (VIDEO)

30 Mar 2024 1119

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 1672