Sport

FC Farul, 5-0 cu Pandurii Tg. Jiu încă de la pauză. Mai sunt însă meciuri oficiale în care „marinarii“ au făcut scor în prima repriză!

În etapa a 16-a a acestui sezon al Ligii a 2-a, FC Farul Constanţa a învins detaşat pe teren propriu ultima clasată, Pandurii Tg. Jiu. Meciul s-a jucat pe 9 noiembrie, iar scorul final, 5-0, a fost stabilit încă din prima repriză!
 
Golurile au fost marcate în minutele 3 (Kanda, din penalty), 10 (l. Stoica), 13 (Al. Stoica), 31 (Cruceru - din penalty) şi 39 (Doumbia). Din minutul 31, oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică, Vişan primind al doilea cartonaş galben (la faza penalty-ului) si fiind eliminat. FC Farul (antrenor, Ianis Zicu) a jucat cu: Muţiu (cpt.) - Cană, Lică (46 R. Zamfir), Antoche, Panait - Mitrov (19 Nicola), Doumbia, Cruceru - Al. Stoica (60 D. Halep), I. S toica, Kanda.
 
În urma acestui succes, echipa de pe litoral urca în clasament pe loc de baraj (3), iar, în prezent, după ce a pierdut disputa din deplasare cu Metaloglobus Bucureşti (0-1) şi nu a jucat apoi în etapa a 18-a (în urma retragerii din campionat a formaţiei Daco-Getica Bucureşti), Farul a coborât pe locul opt, cu 25 de puncte. În etapa viitoare, ultima a turului, FC Farul va juca în deplasare cu liderul Ligii a 2-a, UTA, care are 32 de puncte. Meciul e programat duminică, 24 noiembrie, de la ora 11.30.
 

Alexandru Grigoraş, cinci goluri contra Farului Tuzla

 
Acest mic record, cu cinci goluri marcate în prima repriză într-un meci oficial, nu e singular însă la Farul, echipa constănţeană a mai avut asemenea isprăvi de-a lungul istoriei. Cea mai recentă dispută care se încadrează în acest tipar (5-0 la pauză) e cea pe care a jucat-o SSC Farul în Liga a 4-a a judeţului Constanţa, pe teren propriu, pe 9 mai 2017, cu Farul Tuzla. Meciul s-a disputat pe terenul ITC din Constanţa, scorul final fiind 9-0, după 5-0 la pauză. Au înscris Alexandru Grigoraş (2, 37, 64, 70, 86), Măgureanu (9, 16), Dorel Zaharia (29) si Vasile Şicu (81). SSC Farul (antrenori, Ion Barbu si Gică Mina; director tehnic, Viorel Farcaş) a jucat atunci cu: Vl. Neagu - Răvoiu, Fl. Pătraşcu (cpt.) (64 Țăranu), Bumbac - Niţescu, I. Florea, Vl. Suciu (46 Abibula), Măgureanu (58 Mândră), V. Şicu - D. Zaharia (76 Pavlicu), Al. Grigoraş. A fost etapa a 29-a a competiţiei, iar SSC Farul era lider detasat al Ligii a 4-a, având 84 de puncte (golaveraj 118-11), cu 12 mai mult decât a doua clasată, Viitorul Fântânele.
 

Petre Comăniţă, portar la Progresul CPCS Bucureşti

 
Un alt meci la Constanţa în care gazdele au făcut scor s-a înregistrat pe 2 iulie 1957, în Cupa Primăverii (Divizia B), iar Locomotiva PCA Constanţa (precursoarea FC Farul) a dispus de Progresul CPCS Bucureşti cu 12-0, la pauză fiind tot 5-0. La echipa din capitală juca portar constănţeanul Petre Comăniţă, cel care avea să devină una dintre figurile de marcă ale fotbalului constănţean, reputat specialist, cel care a activat mulţi ani în slujba FC Farul, atât ca membru al staff-urilor tehnice ale echipei mari, dar şi la juniori, şef al Centrului de copii şi juniori sau director tehnic. Petre Comăniţă a fost şi oficial federal, iar în prezent are 81 de ani.  
 

Țineau mâna ridicată, să li se vadă ceasurile!

 
Pe timpul facultăţii (1954 - 1958), Comăniţă a jucat fotbal la Bucureşti, la Sportul Studenţesc, dar a fost selecţionat şi în lotul naţional de juniori, care se pregătea centralizat şi juca în Divizia B a României, sub culorile echipei Progresul Combinatul Poligrafic Casa Scânteii (CPCS) Bucureşti. Tânărul Comăniţă a evoluat la această formaţie timp de un an (1957 - 1958) şi îşi aminteşte de acea înfrângere cu 0-12.
 
„Locomotiva PCA ne-a bătut la scor. Ţin minte că Sever ne-a dat vreo trei goluri. Aş fi vrut să fac o figură frumoasă în această partidă, întrucât jucam acasă, iar în tribună erau o iubită de-a mea, dar şi mama, însă a ieşit rău pentru CPCS. Gazdele erau pe podium şi trăgeau la promovare. Noi veneam de la un turneu în Spania şi eram îngâmfaţi, plini de noi, cu nasul pe sus. Ne luasem nişte ceasuri din străinătate şi în tramvaie ne ţineam numai de barele de sus, ca să ni se vadă ceasurile. Apărarea a fost vraişte, tocmai începuse moda cu libero. Fundaş central la noi juca Ion Motroc, cel care în Spania avusese o evoluţie foarte bună. Din câte îmi amintesc, şi sper să nu greşesc, la Locomotiva PCA evoluau, printre alţii, Ciuncan, Sever, Doicescu, Moroianu, Manole sau Zinculescu. Pe atunci, vestiarele stadionului Farul erau pe locul actualei centrale termice”, povesteşte Petre Comăniţă. În sezonul 1957, Locomotiva PCA şi Progresul CPCS jucau în seria a 4-a a campionatului. Formaţ ia de pe litoral s-a clasat la finele stagiunii pe locul trei (din şapte formaţii), cu 14 puncte, având cinci victorii, patru egaluri şi două eşecuri în 11 meciuri, golaveraj 36-13.
 
Și Delta Tulcea a fost condusă cu 5-0 la pauză
În sezonul 1983/1984, FC Constanţa juca în Divizia B, seria întâi, din care făcea parte şi Delta Tulcea. Meciul dintre cele două formaţii de la Constanţa (de pe 25 septembrie 1983) s-a încheiat cu un scor fluviu, 7-0 în favoarea „marinarilor“, care au condus la pauză cu 5-0. În acea stagiune, echipa Constanţei a fost a cincea în clasament (din 18 formaţii), cu 35 de puncte în 34 de meciuri, după 13 victorii, 11 egaluri şi zece eşecuri, golaveraj 55-31. Pe atunci se acordau două puncte la victorie, iar FC Constanţa a avut şi o penalizare de două puncte, de aici cele 35 de puncte. Delta Tulcea a încheiat campionatul pe locul 15, cu 32 de puncte.
 

11-1 în Cupa României

 
O altă victorie la scor a fost pe 23 martie 1952, când Locomotiva PCA Constanţa a învins Dunărea ICF în Cupa României cu 11-1. La pauză a fost tot o diferenţă de cinci goluri în favoarea echipei de pe litoral, însă nu 5-0, ci 6-1.       

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citeşte şi:
 
FC Farul a învins cu 5-0 Pandurii şi a urcat pe loc de baraj. Scor stabilit încă de la pauză (galerie foto + video)

Alexandru Grigoraş, cinci goluri in SSC Farul - Farul Tuzla 9-0 (galerie foto)

O poveste cu deţinuţi şi cu un industriaş grec, născută în Gropile lui Ouatu Ce se afla pe locul actualului stadion „Farul” în urmă cu peste 60 de ani (galerie foto+document)

 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Recital constănțean la Eilat“ Halterofilul Ionuț Tucă, din Ovidiu, dublu campion european. A stabilit și două recorduri continentale! (galerie foto)

14 Dec 2019 230

FC Farul, una dintre cele mai tinere echipe din Liga a 2-a. Un singur jucător a depăşit graniţa de 30 de ani!

14 Dec 2019 383

Program sportiv de weekend Gală de baschet la Constanţa, sâmbătă, cu legendarii jucători care au apărat culorile BC Farul!

14 Dec 2019 528

Constanţa. Intrare liberă! Glorii ale echipelor Farul, Steaua, Dinamo şi Rapid participă duminică la „Memorialul Dumitru Antonescu“ (galerie foto)

14 Dec 2019 1175

Fotbalistul Patrick Petre s-a despărțit de FC Farul Constanța

13 Dec 2019 626

După meciurile din 2019 din Liga a 2-a, FC Farul ocupă locul doi în clasamentul rezultatelor de acasă

12 Dec 2019 522

Tudor Vochin, cel mai bun jucător Grupa 2011 a FC Farul, finalistă la „Sparta Winter Cup 2019“. Numai victorii până în ultimul act!

12 Dec 2019 1054

Foştii jucători ai BC Farul Constanţa vor fi onoraţi într-o gală care va preceda partida BC Athletic - CSM Tg. Jiu

11 Dec 2019 547

Campanie umanitară iniţiată de „Peluza Marină Farul“ cu ocazia sărbătorilor de iarnă

11 Dec 2019 733

Constanța La spectacolul de final de an al CS Farul, Moș Crăciun a fost sportiv (galerie foto+video)

10 Dec 2019 488

„Moş Crăciun este sportiv“, spectacol, marţi, pe scena Casei de Cultură din Constanţa. Intrarea este liberă

10 Dec 2019 572

Reprezentanţi ai Constanţei, pe podium la Cupa de Iarnă. De la juniori 3, până la veterani! (galerie foto + document)

10 Dec 2019 651

FC Farul şi-a stabilit programul de pregătire de iarnă. Amicale cu echipe din Bulgaria şi Coreea de Sud

10 Dec 2019 1198

„Cel mai mare trofeu“ Golgheterul FC Farul după meciurile din 2019 este fundaşul Viorel Lică. Mesajele sale de suflet! (galerie foto)

09 Dec 2019 1982

Remiză în meciul Dunărea Călărași - FC Farul, după ce oaspeții au condus până în minutul 82!

07 Dec 2019 1063