FC Farul Constanţa Ce a declarat Ianis Zicu despre ratările elevilor săi din meciul cu Ripensia Timişoara (galerie foto)

FC Farul Constanţa a învins cu 1-0 pe teren propriu Ripensia Timişoara, în etapa a opta a Ligii a 2-a, iar în urma acestui succes trupa de pe litoral a urcat pe locul opt în clasament.
 
Chiar dacă s-au impus numai cu 1-0 (raportat la numărul mare de ocazii pe care le-au avut), „marinarii“ au bifat o nouă partidă de campionat fără gol primit, a şasea din opt jucate până acum! Cu numai patru goluri încasate, FC Farul are a doua apărare a Ligii a 2-a, după cea a liderului AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele, care a cedat doar de două ori. Totodată, fariştii nu au primit gol pe teren propriu până acum (în patru meciuri), iar confruntarea cu Ripensia a fost a treia la rând fără înfrângere a Farului. „Avem a doua defensivă a campionatului, iar în şase meciuri din opt nu am primit gol. Acest lucru se datorează întregii echipe. Fără toată formaţia nu poţi avea această organizare defensivă. Jucătorii mei sunt disciplinaţi şi se antrenează aşa cum trebuie. Sunt foarte fericit că am un astfel de grup şi sper ca în continuare lucrurile să meargă foarte bine. Nu am primit niciun gol pe teren propriu. Spre poarta noastră, din fericire, nu se scapă singur cu portarul, ceea ce e foarte important pentru o echipă. Înseamnă că ai o organizare de joc foarte bună“, a declarat Ianis Zicu, antrenorul FC Farul.
 

„Până la urmă, prefer astfel de jucători“

 
„Marinarii“ au ratat mult în meciul cu Ripensia, nereuşind să puncteze nici din situaţii de unu la unu cu portarul. Tânărul tehnician constănţean a subliniat însă că echipa şi-a creat ocazii, ceea ce e important. „Am obţinut o victorie importantă. Mai mult decât atât, băieţii au făcut un joc ofensiv foarte bun, aşa cum s-a întâmplat şi în alte partide, când am avut ocazii. Din păcate, nu reuşim să marcăm mai mult. Până la urmă, eu prefer astfel de jucători, care ajung să aibă şase ocazii într-un meci, pentru că, la un moment dat, tot vor marca, decât unul care nu are nicio ocazie. Nu sunt supărat absolut deloc pe jucători că au ratat. Vreau doar ca ei să înţeleagă că, atunci când vor fi concentraţi 100% în fiecare moment de la antrenament şi se vor bucura să vadă mingea în plasă, vor reuşi să şi marcheze. Lucrul acesta l-am trăit şi eu. Sunt situaţii cu care se confruntă atacanţii în perioade şi perioade din carieră. Sunt jucători tineri. Important e să ţină capul sus, pentru că din greşeli învaţă. Toţi trebuie să căpătăm experienţă. I-am văzut trişti. Unii dintre ei plângeau în vestiar. Trebuie să joace aşa în continuare, cu dăruire. Ca să ajungi să ai ocazii, trebuie să ai valoare. Iar, dacă oamenii sunt dezamăgiţi că nu marcăm mai mult, ar trebui să fie fericiţi că echipa ajunge în careu şi are ocazii“, a punctat Zicu.
 

Port spera „marinarii“ la mai mult?

 
Ajunsă pe locul opt în ierarhie, cu 12 puncte, în condiţiile în care echipele situate pe locurile 2-5 au câte 16 puncte, poate spera Farul la mai mult în acest sezon? „Eu vreau să fac o echipă bună, care să fie pregătită să lupte cu orice adversar şi să le fie tuturor greu în momentul în care evoluează contra noastră. E dificil însă ca, în două luni, cu toţi jucătorii veniţi în vară, să faci o echipă care să promoveze imediat. Această echipă va arăta bine şi sunt convins că putem face lucruri frumoase, de care oamenii îşi vor aduce aminte cu plăcere, chiar dacă nu câştigăm cu 6-0 sau 7-0“, a răspuns Ianis Zicu.  
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
 
Citeşte şi:
 
Imagini de la eveniment Festival de ratări în partida FC Farul - Ripensia Timișoara. Gazdele s-au impus la limită

Haz în tribune Un câine a intrat pe teren la meciul FC Farul - Ripensia Timișoara (galerie foto+video)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 548

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 638

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 819

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 906

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 823

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1448

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 617

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 899

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 672

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2079

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719