FC Farul Constanţa începe luni pregătirea pentru partea a doua a sezonului

  • În acest moment, FC Farul se află pe locul 12 în clasament, cu 20 de puncte.

Echipa de fotbal din eşalonul secund FC Farul Constanţa încheie luni, 11 ianuarie, vacanţa de iarnă, demarând pregătirea pentru partea a doua a sezonului Ligii a 2-a.

„Marinarii” vor efectua vizita medicală, iar în prima săptămână se vor antrena la baza sportivă proprie.
  
În acest moment, FC Farul se află pe locul 12 în clasament, cu 20 de puncte, la trei lungimi de poziţia a şasea, ultima care duce în play-off.

„Marinarii” aşteaptă însă alte trei puncte de pe urma meciului cu U Cluj, care nu s-a disputat din pricina cazurilor de Covid-19 şi care, potrivit regulamentului, trebuie să-i revină Farului la „masa verde”.

Deocamdată însă comisiile federale nu au dat niciun verdict, speţa fiind încă la Comisia de Disciplină, după două amânări.

Într-un sondaj demarat de club, voturile fanilor au desemnat cel mai bun jucător al Farului din prima parte a sezonului: Paul Antoche, căpitanul de echipă.

Câștigătorul premiului, o minge cu autografele jucătorilor constănţeni, este Adrian Ivanciu.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (FC Farul Constanţa)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 264

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 963

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 601

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 402

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2852

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1694

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 638

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1323

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 809

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 905

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 773

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1477

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1139

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 966

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 684