FC Farul Constanța s-a despărțit de alți patru jucători, dar a și achiziționat un fotbalist de la Dinamo

FC Farul a informat, astăzi, că s-a ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractelor a patru jucători.

Este vorba de Cristian Andrei, Radu Zamfir, Claudiu Băciuț și Alexandru Bodea.

Mulțumim și mult succes!, este mesajul clubului constănțean.


Echipa de pe litoral s-a mai despărțit în ultimul timp de Patrick Petre și Cosmin Zamfir, iar în ce-l privește pe Madikaba Doumbia, antrenorul Ianis Zicu a hotărât că nu mai face parte din lotul echipei mare. Momentan, jucătorul se antrenează separat, urmând să se decidă ce se va întâmpla cu el. 

Totodată, până acum în această iarnă au fost achiziționați Mădălin Martin, Ion Cărăruș, Laurențiu Ardelean și Mihai Eșanu.

Acesta din urmă este ultimul venit, are 21 de ani și e portar, fost campion național de juniori, fiind achiziționat de la Dinamo București, cu care a evoluat în UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor la tineret.
   
Mihai Eșanu are nouă meciuri în Liga a 2-a cu CS Balotești, iar în prima parte a sezonului a fost împrumutat la Daco-Getica Getica. A debutat în Cupa României la 18 ani, apărând poarta Dinamo II într-o partidă din șaisprezecimile competiției.

Este o oportunitate foarte bună pentru mine, mai ales că am venit după o accidentare, și acest trasfer va fi de bun augur pentru mine. Mă știu foarte bine cu Vlad Muțiu, am vorbit cu el înainte să vin și mi-a dat recenzii foarte bune despre echipă, staff și suporteri. Sper să joc, chiar dacă va fi foarte greu, dar cel mai important este să-mi revin, pentru că vin după o perioadă destul de lungă de absență din cauza accidentării, a spus Eșanu pentru site-ul oficial al FC Farul.


Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 449

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 660

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 574

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 782

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 996

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1291

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 743

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1598

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 638

Superliga 2023/2024. Universitatea Craiova - Farul Constanța Hagi - „Un alt meci greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

10 Apr 2024 1760

Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, la butoane! „DJ Budi! Hai că sună bine de tot numele ăsta de scenă“ (VIDEO)

09 Apr 2024 908

Farul Constanța, o repriză modestă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Hagi - „Incredibil, ziceai că jucăm cu Barcelona!“

07 Apr 2024 1032

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1781

Hagi, după Sepsi OSK - Farul Constanța 1-1 „O primă repriză - zero, după a doua parte meritam să câștigăm“

05 Apr 2024 1075

Egal între Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Farul Constanța, după un meci cu multe ocazii de gol

05 Apr 2024 819