FC Farul Constanţa Tiberiu Curt - „Greşelile împotriva noastră au fost cât pentru trei sezoane”

 
.
 
 
  • FC Farul Constanţa mai are de jucat două meciuri din sezonul regulat.
 
Cu două meciuri rămase de jucat din sezonul regulat al Ligii a 2-a, astăzi cu Fotbal Comuna Recea, la Constanţa, şi, în runda următoare, pe terenul liderului, U Craiova 1948, FC Farul Constamţa îşi doreşte ca echipele câştigătoare să fie decise numai de evoluţiile jucătorilor, având în vedere erorile de arbitraj care au defavorizat echipa de pe litoral.

Echipa noastră se află în fața ultimelor două meciuri din sezonul regular al Ligii a 2-a, decisive pentru calificarea în play-off. În ciuda greșelilor de arbitraj care au influențat rezultatele finale și poziția în clasament, ultima consumându-se chiar în etapa precedentă, la Slatina, alb-albaștrii se concentrează asupra întâlnirilor cu ACSF Comuna Recea și FC U Craiova 1948 și își doresc ca doar prestațiile jucătorilor să decidă învingătoarele, se arată pe site-ul oficial al FC Farul, care găzduieşte şi o declaraţie a managerului grupării de pe litoral, Tiberiu Curt:

Să sperăm că experimentele s-au oprit la Slatina, că s-au consumat greșelile împotriva noastră, fiindcă au fost cât pentru trei sezoane. Hai să vorbim doar despre fotbal după meciuri, pentru că altfel eforturile noastre sunt în zadar și chiar fotbalul va avea de suferit ca și credibilitate și dezvoltare.


Sursa foto: FC Farul Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

David Kiki, titular în Naționala Beninului „La Farul, este un grup care mi s-a potrivit. Am fost primit cu brațele deschise“ (GALERIE FOTO)

18 Aug 2022 688

Surorile gemene Mălina și Iulia Milea Foste campioane la gimnastică, debut pe scena de la Bikini Fitness. Show la Mamaia! (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

18 Aug 2022 1414

Farul Constanța Nicolas Popescu, cedat definitiv la un club din Superligă

17 Aug 2022 911

Când se joacă meciul Farul Constanța - FCSB. „Marinarii“ au cea mai bună apărare din Superligă

17 Aug 2022 688

Louis Munteanu, la Farul Constanța, și pentru revenirea sub tricolor. „În România, se caută un atacant, nu?“

17 Aug 2022 756

Hagi - „Aceasta e singura mea dezamăgire“ Farul Constanța, egaluri în ultimele trei etape. „Marinarii“ rămân neînvinși in Superligă (GALERIE FOTO)

17 Aug 2022 824

Farul Constanța și jucătorul Adrian Petre au încetat colaborarea

16 Aug 2022 1180

Zeul Neptun, pe gazon Moment festiv legat de Ziua Marinei Române la meciul Farul Constanța - FC Hermannstadt (GALERIE FOTO)

16 Aug 2022 667

Farul Constanța a remizat pe teren propriu cu FC Hermannstadt. „Marinarii“, pe podium în Superligă (GALERIE FOTO)

15 Aug 2022 749

Louis Munteanu, împrumutat de AC Fiorentina la Farul Constanța

15 Aug 2022 792

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți nu cred că Farul va juca începând din 2024 pe noul stadion din Constanța

15 Aug 2022 1112

Farul Constanța Tudor Băluță, schimb de tricouri cu un star al fotbalului mondial. „Pentru mine, e un exemplu, îl admir“ (GALERIE FOTO)

15 Aug 2022 1034

Farul Constanța vrea să-i administreze echipei FC Hermannstadt prima înfrângere stagională. Ce a declarat Hagi (VIDEO)

14 Aug 2022 1580

UPDATE. Gimnastică Sabrina Maneca Voinea, de la CS Farul Constanța, campioană europeană

14 Aug 2022 3962

Echipa Under-18 a Farului Constanța a învins formația de Liga a 3-a Agricola Borcea (GALERIE FOTO)

14 Aug 2022 830