FC Farul joacă meciul decisiv cu U Craiova 1948. Fanii „marinarilor” au făcut iar spectacol

  • FC Farul Constanţa susţine marţi, 23 martie, ultimul meci din sezonul regulat al Ligii a 2-a.
  • „Marinarii” sunt decişi să obţină victoria la Craiova şi să se califice în turneul play-off.
  • În 18 meciuri susţinute până acum în campionat, echipa de pe litoral a acumulat 31 de puncte.
 
FC Farul Constanţa dispută marţi, 23 martie, de la ora 19.30, meciul din etapa a 20-a a Ligii a 2-a, în deplasare cu fostul lider, U Craiova 1948. Este ultima partidă pe care o susţin „marinarii” în sezonul regulat şi, totodată, meciul care le poate aduce calificarea în turneul play-off.
 
Cu 31 de puncte acumulate până acum, în 18 meciuri de campionat, Farul se află îniantea partidei din Bănie în zonă de play-off şi speră să rămână acolo şi după încheierea sezonului regulat, din care mai e de jucat o etapă, a 21-a, în care însă echipa de pe litoral nu evoluează. Astfel că „marinarii” au un singur obiectiv în partida decisivă pentru ei de pe stadionul „Ion Oblemenco”: victoria. Înainte de plecarea spre Craiova, jucătorii au fost încurajaţi de suporteri, care au venit iar la stadion, au scandat şi au cântat alături de „marinari”, au prezentat un banner cu mesajul „Pentru că Farul este viaţa mea” şi au aprins fumigene.

Înainte de meciul U Craiova 1948 - Farul, care încheie runda, clasamentul arată astfel: 1. Viitorul Pandurii Tg. Jiu - 32p, 2. ASU Poli Timişoara - 32p, 3. U Craiova 1948 - 31p, 4. Farul - 31p, 5. Dunărea Călăraşi - 31p, 6. Metaloglobus - 30p, 7. CS Mioveni - 30p,  8. Rapid - 30p, 9. Csikszereda - 29p, 10. U Cluj - 29p, 11. Petrolul - 28p, 12. Gloria Buzău - 26p, 13. Fotbal Comuna Recea - 22p, 14. Concordia Chiajna - 21p, 15. Ripensia - 21p, 16. Unirea Slobozia - 19p, 17. CSM Reşiţa - 19p, 18. CSM Slatina - 15p, 19. Aerostar Bacău - 10p, 20. Pandurii Lignitul Tg. Jiu - 10p. 

„Depindem doar de noi”

 
„Este meciul sezonului, dar asta pentru că băieții au muncit în această perioadă, au făcut aceste puncte care ne permit să depindem doar de noi. Este un lucru important pentru că sunt echipe care au investit de 3-4 ori mai mulți bani și nu au șansa ca la ultimul meci să joace și să depindă doar de rezultatul lor. Este o partidă frumoasă. Nu mă gândesc acum că Craiova vine după rezultatele negative din acest început de an. Au un nou antrenor. De fapt, mulți dintre ei au mai lucrat cu Eugen și sunt convins că, așa cum sunt oltenii, va fi o partidă intensă. Și ei, ca și noi, își doresc să câștige, cu toate că ei au șansa de a mai avea o partidă. Astfel, aceasta nu este decisivă, așa cum este pentru noi”, a declarat Ianis Zicu, antrenorul principal al FC Farul.
 

„Mergem să câștigăm”

 
Tehnicianul constănţean spune că, la acest meci, cel mai mult contează calificarea în play-off. „Să sperăm că va fi spectaculos și va fi în favoarea noastră. Până la urmă, la această partidă contează mai puțin acest aspect. Chiar dacă am fost un jucător care a pus accent pe spectacol și mi-a plăcut modul acesta de abordare a meciurilor, acum, din poziția pe care o ocup, mă interesează mai mult această calificare în play-off, pentru că am muncit foarte mult și ne dorim să obținem acest lucru. Toată lumea este sănătoasă și mergem să câștigăm”, a menţionat Ianis Zicu.
 

„Nu există calcule”

 
Principalul farist a mai arătat că elevii săi nu trebuie să fie apăsaţi de importanţa meciului. „Da, este o partidă pe care cu toții o așteptăm cu foarte mult interes, dar ar trebui să fim echilibrați, să fim inteligenți și să nu ne apese foarte mult această intensitate și importanță a meciului, pentru că riscăm să cădem în latura cealaltă și să nu putem să fim noi. Este important să înțelegem că, până la urmă, este un sport și trebuie să fim limpezi, să fim relaxați, să putem să jucăm fotbal. Ca să obținem ceva acolo trebuie să marcăm goluri și să câștigăm meciul. Nu există calcule, mai ales după ultimele rezultate. Singura șansă și singurul rezultat care ne duce în play-off sută la sută este victoria. Este partida care îmi poate da mult mai mult pentru viitorul meu, dar la fel de important este că acumulez experiență prin toate momentele pe care le întâlnesc în carieră. Sunt momente noi și este un lucru important că am ajuns în acest punct”, a punctat Ianis Zicu.
 

„Cred că o să fim şi mai motivaţi”

 
„Este finala acestui sezon, un meci foarte greu și trebuie să demonstrăm că locul în play-off este al nostru, pentru că am muncit un an de zile și nu trebuie să dăm cu piciorul la o asemenea șansă. Pentru noi este ca un derby. În sfârșit, dăm de un teren bun, o echipă bună și o să fie un meci foarte spectaculos, cu noi câștigători la final. Nu cred că o să ne influențeze faptul că jucăm în nocturnă, sper și cred că o să fim și mai motivați. O să jucăm la lumina reflectoarelor, la o oră frumoasă, terenul o să fie foarte bun și sper să fie un meci frumos. Am început anul destul de bine, nu am pierdut niciun meci, în schimb, ei nu l-au început prea bine și sper să ne menținem pe aceeași linie”, a spus şi mijlocaşul Alexandru Stoica.
 

Fără emoţii în ultima etapă

 
Fotbalistul îşi doreşte ca şi la meciul de la Craiova el şi colegii lui să-i facă mulţumii pe fani. „Nu vrem să stăm cu emoții în ultima etapă, când nu jucăm. Mergem să luăm cele trei puncte ca să fim asigurați cu un loc de play-off. Mereu când intru, ori ca titular, ori ca rezervă, vreau să-mi ajut echipa, să fac tot ce este mai bine pentru echipă și asta am dovedit în meciul cu Recea. Și-mi doresc ca și în meciul cu Craiova să fac la fel. Ne dorim să-i facem mulțumiți pe fani, să vadă cât de mult ne dorim acest lucru și că, până acum, șansa nu a fost cu noi”, a precizat Alexandru Stoica.
 

Citeşte şi:
 
Editorial

Meciul meciurilor pentru FC Farul Constanţa. Puls la cote ameţitoare şi inimi bătând nebuneşte!

 


 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 509

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 588

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 815

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 901

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 821

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1443

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 616

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 670

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2079

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719