FC Viitorul a bătut cu 5-2, dar Hagi a avut şi motive de nemulţumire „Pentru a doua repriză, sunt supărat foc“ (galerie foto)

Etapa a 13-a a Ligii 1, ultima din turul sezonului regulat, i-a adus campioanei en-titre a României, FC Viitorul, cea mai categorică victorie de până acum din campionat, 5-2 (4-1), la Ovidiu, cu CSM Poli Iaşi.
 
Eroul gazdelor a fost atacantul George Ţucudean, care, după o perioadă marcată de ghinioane, cu meciuri în care a ratat şi din cele mai favorabile poziţii, a marcat în această partidă de patru ori, în minutele 15, 40, 43 şi 50! Celălalt gol al gazdelor a fost înscris de Chiţu, în minutul 44. Golurile ieşenilor au fost reuşite de Platini (18) şi Jo. George (70). Ţucudean a ajuns la şase goluri marcate în actualul sezon al Ligii 1 şi i-a egalat în fruntea clasamentului golgheterilor pe Laurenţiu Buş şi Alexandru Tudorie.

„Degringoladă totală“

Managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, a fost mulţumit de prima repriză, dar evoluţia jucătorilor săi din partea secundă l-a supărat tare. „Am reuşit o primă repriză fantastică, în care am jucat serios şi disciplinat. Am avut răbdare şi am construit bine. Mingea a circulat bine dintr-o parte în alta a terenului şi am ştiut să dezvoltăm jocul. Am combinat unde a trebuit şi am dus mingea în careu. Toţi trei atacanţii au făcut un meci foarte bun. Am vorbit cu ei înainte de meci. Mă bucur că s-au deblocat, că le-a ieşit. Însă, pentru a doua repriză, sunt supărat foc. Îmi pare rău pentru fundaşi şi mijlocaşi. Degringoladă totală. Sper să uităm cât mai repede această repriză, pentru că nu are nimic în comun cu noi, cu seriozitatea, cu tinereţea, cu entuziasmul şi cu disciplina pe care trebuie să le avem. Din păcate. Abia aşteptam să se termine meciul. I-am oferit adversarului timp şi spaţiu. Nimic din ce vorbiserăm la pauză. A durat doar două minte, până am marcat golul patru, unul frumos, pe contraatac, când echipa a fost scurtă şi a recuperat. Aşa trebuia să facem toată repriza. Dar, din păcate, nu m-au ascultat. Au zis «Da», iar în teren a fost cu totul altceva“, a declarat Hagi.

Amical în perioada de întrerupere a Ligii 1

În urma acestei victorii, FC Viitorul a ajuns la 17 puncte în 13 meciuri, având cinci victorii, două egaluri şi şase înfrângeri, golaveraj 15-13. Liga 1 se va întrerupe pentru două săptămâni deoarece naţionala României va susţine, pe 5 octombrie (acasă cu Kazahstan) şi pe 8 octombrie (în Danemarca), ultimele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2018. În această perioadă, e posibil ca FC Viitorul să dispute un joc amical. Următoarea partidă oficială pe care o va disputa campioana României în campionat e sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 16.30, în deplasare cu Gaz Metan Mediaş.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 896

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1030

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1177

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1181

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1451

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1202

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6847

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4216

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1781

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2813

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1983

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2038

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3825

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2460

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 3008