FC Viitorul a nimicit Dinamo Andrei Ciobanu şi Jo Santos, incluşi în echipa etapei, care-l are antrenor pe Mircea Rednic

  • În etapa a 25-a de campionat, FC Viitorul a învins în deplasare Dinamo cu 5-0.
  • Mijlocaşul Andrei Ciobanu a înscris de două ori, aceasta fiind prima sa dublă în Liga 1.
  • În momentul de faţă, echipa constănţeană e la opt puncte distanţă de ultimul loc care duce în play-off.
 

Cea mai categorică victorie obţinută până acum de FC Viitorul în deplasare în Liga 1, 5-0 cu Dinamo în etapa a 25-a, i-a adus echipei de pe litoral trei prezenţe în echipa etapei: doi jucători şi antrenorul celui mai bun „11” al rundei.

Cei doi jucători sunt Andrei Ciobanu şi Jo Santos, cu evoluţii deosebite contra lui Dinamo. „Atacantul brazilian Jo Santos a fost unul dintre cei mai buni jucători ai primei reprize. A deschis scorul în minutul 4, cu un șut din 14 metri, după o minge recuperată de Ciobanu, iar apoi a obținut, în minutul 15, lovitura de la 11 m din care Ganea a dublat diferența. Cu un minut înainte de pauză scorul a luat proporții, Ciobanu înscriind cu un șut plasat din 6 metri după pasa lui Ganea. Partea secundă a reprezentant un nou recital al formației noastre, care și-a creat alte ocazii importante și a mai marcat de alte două ori, prin Tsoumou (pasă Pitu) și Ciobanu (șut de la 18 metri)”, se arată pe site-ul oficial al FC Viitorul.

Cu cele două reuşite din această partidă, Andrei Ciobanu a ajuns la cota şase, fiind jucătorul din lotul actual al Viitorului cu cele mai multe goluri marcate până în prezent în campionatul de faţă, după plecarea lui Kevin Luckassen.
 

„Un jucător cu o tehnică deosebită”

„A făcut legea la centrul terenului. A izbutit prima dublă din carieră în CASA Liga 1”, motivează Liga Profesionistă de Fotbal includerea lui Andrei Ciobanu (23 de ani) în echipa ideală a etapei a 25-a. Despre Jo Santos (29 de ani) se arată: „Un jucător cu o tehnică deosebită, iar asta s-a văzut în prima repriză, când a făcut diferenţa în teren. Gol şi penalty scos”. Iar Mircea Rednic (58 de ani) a fost ales de LPF ca antrenor al echipei etapei întrucât „a pregătit perfect meciul contra echipei unde a cunoscut cele mai mari performanţe ca jucător şi antrenor, iar rezultatul a fost unul fantastic pentru dobrogeni, care au bifat cel mai clar succes pe teren advers în Liga 1”.

Echipa etapei este: Aioani (Chindia) - Burcă (CFR Cluj), Piţian (Chindia), Miron (FCSB) - Ciobanu (FC Viitorul), P. Iacob (Chindia), Ivanov (FC Voluntari), Olaru (FCSB) - Antal (UTA), Jo Santos (FC Viitorul), Deac (CFR Cluj). Antrenor, Mircea Rednic (FC Viitorul).
 

„Am alergat mult după acest succes”

După meciul cu Dinamo, Mircea Rednic a spus: „O victorie importantă, pe care o aşteptam de foarte mult timp. Îmi pare rău că s-a întâmplat, aici, la Dinamo, dar asta e viaţa (n.r. Rednic e un fost mare jucător al lui Dinamo şi a avut performanţe deosebite cu trupa din Ştefan cel Mare şi ca antrenor). Mă bucur pentru felul în are s-au comportat jucătorii noştri. Au intrat din primul minut conectaţi şi cu atitudine pozitivă. Îi felicit. Am alergat mult după acest succes. Au fost şi multe meciuri în care am avut ghinion, cu meciuri pierdute în minutul 92. Am pierdut multe puncte din cauza noastră, nu că ar fi fost adversarii mai buni, şi e păcat. Mai avem o mică şansă pentru play-off, care e obiectivul nostru, şi ne vom bate până la ultimul meci”.
 

Următorul meci, contra Academicii Clinceni

Având ca prim obiectiv în acest sezon calificarea în play-off, FC Viitorul se află cu cinci etape înainte de finele sezonului regular pe locul 11, cu 28 de puncte, la opt lungimi în spatele formaţiei care ocupă poziţia a şasea, ultima care duce în play-off. Echipa constănţeană are însă un meci în minus, cel cu Poli Iaşi. În 24 de meciuri, Viitorul a înregistrat şase victorii, zece egalui şi opt eşecuri, golaveraj 34-31. În etapa viitoare, formaţia pregătită de Mircea Rednic va întâlni pe teren propriu chiar ocupanta locului şase, Academica Clinceni! Meciul e programat vineri, 5 martie, de la ora 20.30.
 

Cu cine mai joacă până la final

După meciul cu Academica, FC Viitorul mai are de jucat patru partide din sezonul regular, plus restanţa cu Poli Iaşi, chipă aflată pe ultimul loc în clasament, 16, cu 16 puncte. Celelalte patru meciuri sunt: în etapa a 27-a - cu FC Hermannstadt (locul 15, cu 22 de puncte), în deplasare - sâmbătă, 13 martie, de la ora 14.30; în etapa a 28-a - acasă cu Chindia Târgovişte (locul 8, cu 32 de puncte) - miercuri, 17 martie, de la ora 19.00; în etapa a 29-a - în deplasare cu FC Botoşani (locul 5, cu 37 de puncte) - sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 20.00; în etapa a 30-a - acasă cu Gaz Metan Mediaş (locul 12, cu 28 de puncte) - sâmbătă, 10 aprilie, de la ora 20.00.

Sursa foto: FC Viitorul


Citeşte şi:

Mircea Rednic, şi învins, şi învingător

Al treilea meci în Liga 1 în care FC Viitorul îi dă cinci goluri lui Dinamo


FC Viitorul
Din lotul actual, mijlocaşul Andrei Ciobanu are cele mai multe goluri marcate în sezonul de faţă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 septembrie 2023

13 Sep 2023 1353

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 august 2023

29 Aug 2023 1687

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 iulie 2023

24 Jul 2023 979

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 august 2022

10 Aug 2022 2542

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 iulie 2022

07 Jul 2022 2086

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 iunie 2022

27 Jun 2022 1878

Mijlocașul Andrei Ciobanu, transferat de la Farul Constanța la Rapid București

16 Jun 2022 1246

Farul Constanța Fotbalistul Andrei Ciobanu și-a cerut iubita de soție într-un decor romantic

16 Jun 2022 2877

Farul Constanța Gică Hagi - „Ne vom lupta pentru dreptate. Totul a fost făcut așa cum trebuie și e păcat că a venit acea știre“ (GALERIE FOTO)

16 May 2022 2716

Toate interceptările SRI din dosarul care a zguduit, în 2016, sistemul polițienesc din Constanța, excluse

29 Mar 2022 7174

Farul Constanța. Jefte Betancor, pe primul loc în topul „tunarilor“ Ligii 1 „Victoriile echipei sunt mai importante decât golurile mele“

28 Jan 2022 2604

Meci pe teren propriu cu FC U Craiova 1948 Farul Constanţa îşi doreşte un debut cu dreptul în 2022 în Liga 1

24 Jan 2022 2786

Farul - FC U Craiova 1948 Gică Hagi - „Obiectivul nostru e să câştigăm şi să jucăm un fotbal bun“ (VIDEO)

22 Jan 2022 3084

De la FCU Craiova la CSU Craiova Farul Constanța și finalele care o așteaptă în 2022. Bătălia pentru play-off, încinsă

08 Jan 2022 8698

Farul Constanța Trei „marinari“ incluși în echipa etapei. Alexi Pitu a ajuns la patru pase de gol în acest sezon

09 Dec 2021 3247