FC Viitorul a pierdut derby-ul cu Astra Giurgiu Hagi - „În drumul nostru apar mereu teste”


 
În disputa de la Ovidiu, dintre primele două clasate în Liga 1, FC Viitorul a condus până în minutul 60, după care a cedat pe final

Derby-ul campionatului, dintre Astra Giurgiu şi FC Viitorul, din etapa a 17-a a Ligii 1, având ca miză locul întâi în clasament, i-a revenit formaţiei giurgiuvene, care, în urma succesului cu 2-1, s-a distanţat la patru puncte de echipa lui Hagi. Gazdele au deschis scorul, însă Astra a revenit după pauză. În etapa viitoare, Viitorul va juca pe terenul vicecampioanei ASA Tg. Mureş, duminică, 22 noiembrie.
Golurile partidei de la Ovidiu le-au aparţinut lui Fl. Tănase (30, a deviat elegant centrarea impecabilă a lui Benzar), respectiv lui D. Niculae (60, a scăpat singur spre poarta Viitorului şi a înscris pe lângă Râmniceanu) şi lui De Amorim (86, care a marcat cu capul). Managerul tehnic al FC Viitorul. Gică Hagi, a jucat cu: Râmniceanu - Benzar, Boli (46 Hodorogea), Mitrea, Ganea - Aganovic, Filip, Achim - Chiţu (65 Cernat), I. Hagi (71 Nicoliţă), Fl. Tănase. Principalul Astrei, Marius Şumudică, a folosit echipa: S. Lung jr. - Pedro Barbosa (56 Ioniţă), Găman, Geraldo, J. Morais - Boubacar, Lovin (14 De Amorim) - Enache, Budescu (90 D. Florea), Teixeira - D. Niculae.

O primă repriză perfectă

Gică Hagi a declarat că, în acest meci, experienţa Astrei a făcut diferenţa. „Am întâlnit o echipă mult mai experimentată ca noi, cu mai multe meciuri de acest gen, importante, în picioare. Ne-am dorit victoria şi am încercat să ne ridicăm la nivelul adversarilor. Am făcut o primă repriză perfectă, dar, după pauză, Astra ne-au făcut să greşim decisiv de două ori. Formaţia din Giurgiu e foarte bună, te aşteaptă şi speculează situaţiile care i se ivesc. Cred că a contat şi faptul că l-am pierdut pe Boli, care, accidentat, nu a mai putut juca în partea secundă. Aveam speranţe mari în acest meci, dar asta e, mergem înainte. Trebuie să rămânem cu aceeaşi dorinţă ca şi până acum şi să facem un fotbal bun. Le mulţumim suporterilor pentru sprijin. La fel ca ei, şi noi plecăm nefericiţi acasă. Creştem, iar în drumul nostru sunt teste, din care sper ca fiecare jucător să înveţe“, a arătat Hagi. În ciuda eşecului, FC Viitorul îşi păstrează locul doi în clasament, după ce Pandurii a pierdut partida din deplasare cu CSMS Iaşi.  

Şumudică: „Astra e cea mai bună echipă, iar eu - cel mai bun antrenor”

Marius Şumudică a mărturisit că i-a fost frică de meciul de la Ovidiu, pentru că Astra putea pierde prima poziţie în ierarhie. „Sunt fericit pentru modul în care a reacţionat echipa. Am controlat jocul şi am obţinut victoria pe merit. Mi-a fost frică de acest meci, contra unei echipe bune, care produce fotbal, întrucât puteam pierde primul loc, pe care ne aflăm de multe etape. Trebuie să ştii să contracarezi o astfel de echipă, care joacă 4-3-3, are o mişcare şi o posesie bune şi e condusă bine de pe banca tehnică. Am reuşit în mare să-i contracarăm pe adversari. Avem un grup unit, iar rezervele au intrat bine în meci. Jos pălăria în faţa jucătorilor mei, îi iubesc. În momentul de faţă, cred că suntem cea mai bună echipă a campionatului, iar eu sunt cel mai bun antrenor“, a spus Şumudică.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 485

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 371

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 288

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1134

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1672

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1115

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 716

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1047

Primarul Vergil Chițac - „Mi-am asumat, am făcut. Investiții în cultura și în sportul din Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 514

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1639

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 691

Superliga 2023/2024. Universitatea Craiova - Farul Constanța Hagi - „Un alt meci greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

10 Apr 2024 1800

UPDATE. Constanța Pictură uriașă cu Gheorghe Hagi, pe un întreg perete al Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Apr 2024 5347

Farul Constanța, o repriză modestă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Hagi - „Incredibil, ziceai că jucăm cu Barcelona!“

07 Apr 2024 1071

Hagi, după Sepsi OSK - Farul Constanța 1-1 „O primă repriză - zero, după a doua parte meritam să câștigăm“

05 Apr 2024 1100