Sport

FC Viitorul, al treilea trofeu în şapte ani de Liga 1 Gică Hagi - „Avem nevoie de jucători talentaţi şi care au «foame»“

Deţinătoarea Cupei României, FC Viitorul, a învins cu 1-0 campioana CFR Cluj, în meciul pentru Supercupa României, iar echipa lui Gică Hagi a ajuns la al treilea trofeu cucerit în numai şapte ani petrecuţi până acum în Liga 1!
 
„Fericire, bucurie, satisfacţie, împlinire. Acestea sunt cuvintele pe care le am acum pentru echipă şi pentru băieţi. Am întâlnit un adversar puternic, CFR Cluj, care ştiam că va veni peste noi în a doua repriză, dar am alergat foarte mult. Mijlocaşii în special au făcut un efort fantastic. Când am văzut că mijlocul slăbise şi veneau peste noi, am făcut două schimbări inspirate. Am avut mai multă şansă acum. În alte întâlniri cu ei am dominat, în două - trei partide am fost foarte buni, dar n-am marcat. Aşa sunt finalele. Ne-au lipsit câţiva jucători, dar aceasta nu înseamnă că am fost mai slabi. Sunt toţi jucători în lot, o dată e unul, o dată - altul. Am dovedit asta anul trecut. Îi antrenăm pe toţi la fel. Cine e cu noi credem în el. Mai devreme sau mai târziu, fiecare va avea şansa lui, pentru a arăta ce poate“, a declarat la final Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 

„A îndurat“

 

Golul care a decis câştigătoarea Supercupei i-a aparţinut, în minutul 76, lui Andrei Artean, cu o super-execuţie. Bucuria reuşitei l-a înlăcrimat pe jucător. „Ganea mi-a spus înainte de meci că voi marca, iar nea Fane Preda (n.r. antrenorul de portari) mi-a cerut să marchez şi eu, că sunt de un an la Viitorul“, a dezvăluit, emoţionat, Artean. „Când a venit, Bebe a suferit mult. Anumite lucruri au fost grele pentru el, total diferite faţă de modul în care gândea. A îndurat, a stat rezervă, s-a antrenat foarte bine, la fel ca şi Iacob. Sunt doi jucători care anul trecut când i-am folosit au dat randament. Pe Bebe l-am făcut să joace şi fundaş central, acum joacă şi mijlocaş ofensiv… Lucrăm. Îi facem să devină mai buni. Tipul de jucător ca el, deschis să înveţe, dă totul la antrenament şi progresează“, a spus Gică Hagi.
 

Măţan, jucător important în noul sezon

 
Titular a jucat şi Alexandru Măţan, care a rămas toate minutele pe gazon. „A suferit mult. El ştie ce a păţit cu mine anul trecut. Trebuie să mă asculte şi cu siguranţă va ajunge acolo unde era. Era în faţa lui Drăguş şi a altora. Ştie fotbal, la Under-19 a fost cel mai bun de la turneul care s-a jucat în România. Apoi, a avut mici probleme, nu a comunicat bine cu noi, ceea ce a făcut ca eu să fiu nemulţumit, iar el uşor-uşor să dispară. Având unele probleme de care nu a spus, nu se putea antrena cum trebuie. O dată apărea, iar o dată dispărea. Dar acum e bine, arată bine şi sperăm să nu mai aibă probleme, astfel încât anul acesta să fie un jucător important“, a punctat „Regele“.
 

Cum au învins CFR-ul

 
Managerul tehnic al FC Viitorul subliniază că strategia pentru Supercupă a fost bună, iar schimbările inspirate. „Echipa mea n-a dat centrări, niciuna, că nu avea voie, CFR stând foarte bine la jocul aerian. Băieţii noştri trebuia să combine, să pătrundă, să paseze în spatele apărării. Le-am spus ca tot meciul să-l ducem unu la unu, să nu facem presiune la portar, să marcăm adversarul şi să dublăm. Cred că a fost o tactică bună şi am fost la înălţime contra echipei campioane, una puternică. Am avut şi şansă, dar acesta e fotbalul. Într-un meci la Constanţa, când am jucat fantastic, cel mai bun meci cu ei, dar ne-au dat gol în minutul 76, noi având posesia şi ocaziile. Nu abandonăm, mergem pe linia noastră. Câteodată ne iese, câteodată nu. Sperăm să facem un nou sezon bun. O luăm de la capăt. E o călătorie lungă, în care trebuie să suferim. Trebuie să ştii să lupţi şi să te sacrifici. Să fii puternic şi motivat. Nu am nevoie de altceva decât de jucători talentaţi, care au «foame» (n.r. de performanţă), ca şi mine, cărora le place să se antreneze. Suntem împreună în vestiar, iar lucrurile stau bine acolo“, a mai spus Hagi.
 

„Trebuia să schimb ceva acolo“

 
FC Viitorul a încheiat meciul cu alţi fundaşi laterali decât cei care începuseră partida, iar „Regele“ a explicat: „Obosiseră şi ştiam că ei vin pe flancuri foarte bine cu centrări, astfel că trebuia să schimb ceva acolo. Cred că mişcările au fost inspirate şi au adus prospeţime. Când am putut, că nu e uşor cu CFR, ne-am impus şi am făcut anumite lucruri foarte bune. La noi, de patru ani, antrenorul e acelaşi, suntem omogeni, chiar dacă schimbăm foarte mulţi jucători. Strategia noastră e una singură, să încercăm să câştigăm, să devenim cei mai buni. Avem limitele şi regulile noastre. Reper, avem nevoie de jucători care au talent şi «foame». Asta arată Viitorul. Are talent şi ştie să joace fotbal. Produce jucători, iar din când în când mai şi câştigă. Nu suntem obligaţi, nu avem acest obiectiv, dar avem mentalitatea de a câştiga“.
 

„Sper să luăm şi pentru el o decizie bună“

 
Gică Hagi a oferit şi noi detalii despre iminentul transfer al lui Ianis Hagi, la o echipă din străinătate. „Avem discuţii cu unii şi cu alţii. Nu e încheiată tranzacţia, încă nu e 100 la sută. Cu siguranţă că vom alege o echipă bună, care joacă fotbal, din primele cinci - şase ţări dezvoltate fotbalistic, o formaţie care se bate la titlu şi luptă să joace în Europa. E acelaşi moment ca atunci când am plecat eu de la Sportul Studenţesc. Juca bine, poate era una dintre cele mai bune din România, dar nu câştiga trofee. Ianis are nevoie să câştige, iar echipa îl face mai puternic, mai bun. Are nevoie de un mediu deosebit. Eu am luat atunci decizia cea mai bună, de a merge la Steaua. Sper să luăm şi pentru el o decizie bună, iar, cu talentul lui şi la echipa la care va fi, să devină un jucător foarte bun pe plan european şi de bază la Naţionala României. Acesta e obiectivul lui. Vom vedea unde va merge, în două - trei zile cred că vom spune acest lucru“, a punctat Hagi.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 
Citeşte şi:
 
FC Viitorul, încă un trofeu! A cucerit Supercupa României, după ce a învins campioana CFR Cluj

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FC Viitorul, meci cu Astra Giurgiu Cătălin Anghel - „Avem nevoie de răbdare și de atacuri poziționale foarte bune“

17 Aug 2019 811

FC Viitorul, egalată din nou pe final Gică Hagi - „Meritam 100% victoria. Trebuia să avem maximum de puncte acum“ (galerie foto)

14 Aug 2019 504

Golgeterul campionatului Eric, de la FC Viitorul, l-a egalat pe Wesley în topul marcatorilor străini ai Ligii 1

13 Aug 2019 370

În primele cinci meciuri din acest campionat, FC Viitorul a folosit şapte jucători Under-21

13 Aug 2019 387

Fotbalul judeţului Constanţa. Programul primei etape a Ligii a 5-a

13 Aug 2019 724

FC Viitorul și FC Botoșani au remizat la Ovidiu. Echipa lui Hagi e pe locul doi în Liga 1

12 Aug 2019 495

FC Viitorul - FC Botoşani, luni, la Ovidiu Gică Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic. Va fi un meci deschis“ (galerie foto)

11 Aug 2019 904

Capitolul la care e printre cei mai buni din Liga 1 Andrei Ciobanu, de la FC Viitorul, inclus de două ori la rând în echipa etapei

10 Aug 2019 1012

FC Viitorul joacă la Ovidiu cu FC Botoșani. Informații despre bilete de acces la meci

08 Aug 2019 610

Atacantul Denis Drăguş, transferat de la FC Viitorul la Standard Liege

07 Aug 2019 563

Fotbalistul Bradley de Nooijer, de la FC Viitorul, a suferit o intervenție chirurgicală

06 Aug 2019 462

De ce a fost supărat Gică Hagi la finele meciului Sepsi Sf. Gheorghe - FC Viitorul „Tocmai acest lucru a fost speculat greșit“

06 Aug 2019 477

„Spiritul de a domina şi a înscrie“ FC Viitorul a marcat în toate cele şapte partide de până acum din noul sezon. Medie de 2,42 goluri / meci (galerie foto)

06 Aug 2019 544

Gol în minutul 90+3! FC Viitorul a scăpat printre degete victoria cu Sepsi Sf. Gheorghe. Hagi, nervos!

04 Aug 2019 548

FCSB, interesată, pentru postul de antrenor, de Cătălin Anghel, de la FC Viitorul. Ce a răspuns tehnicianul constănţean

04 Aug 2019 569