FC Viitorul are cea mai mică medie de vârstă din Liga 1. În zece dintre meciurile de acasă, jucătorii lui Hagi au înscris de cel puțin trei ori


 
  • FC Viitorul conduce în clasamentul turneului playout al Ligii 1, cu 42 de puncte.  
 
FC Viitorul, echipa clasată pe locul întâi în clasamentul turneului play-out al Ligii 1, susține astăzi meciul din etapa a 13-a, întâlnind pe teren propriu Sepsi Sf. Gheorghe.
 
Partida se joacă la baza Academiei Hagi de la Ovidiu, cu începere de la ora 19.00.
 
FC Viitorul conduce ierarhia cu 42 de puncte, în timp ce Sepsi ocupă poziția a cincea, cu 28 de puncte, dar cu un meci în minus.

Partida a fost prefațată pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, unde s-au oferit informații interesante despre cele două combatante de diseară.
 
Astfel, Viitorul - Universitatea Craiova 1-2, de pe 9 februarie 2020, a fost ultima înfrângere suferită de dobrogeni pe teren propriu în campionat. Au urmat cinci victorii şi două remize.

Constănţenii au marcat în 15 dintre jocurile disputate acasă, iar în 10 dintre acestea au reuşit să înscrie de cel puţin trei ori!

21 iunie 2020, Dinamo - Sepsi OSK 1-3 a fost singurul succes bifat de covăsneni în precedentele opt deplasări din CASA Liga 1, interval în care au mai înregistrat patru rezultate de egalitate şi trei partide pierdute.

Sepsi OSK a marcat cel puţin un gol în 14 dintre cele 19 partide jucate în deplasare în sezonul actual.

Viitorul şi Sepsi OSK s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de nouă ori, de trei ori au câştigat dobrogenii, de două ori s-au impus covăsnenii, iar alte patru meciuri s-au terminat la egalitate.


- Întâia confruntate a avut loc pe 5 august 2017, Sepsi OSK - Viitorul 1-0, gol înscris de Attila Hadnagy, în minutul 90+2.
- Prima victorie din contul constănţenilor s-a consemnat pe 4 noiembrie 2017, Viitorul - Sepsi OSK 3-0.
- Două dintre cele patru remize au înregistrat scor alb pe tabelă, ambele pe terenul grupării din Sf. Gheorghe.
- Cea mai recentă întâlnire directă: 27 iunie 2020, Sepsi OSK - Viitorul 3-3, marcatori L. Fulop, G. Vaşvari, P. Safranko, respectiv G. Iancu, V. Ghiţă, C. Matei.

Mediile de vârstă:
Viitorul - 22 ani şi 5 luni, cea mai mică din campionat;
Sepsi OSK - 24 ani şi 11 luni.

Duelul antrenorilor
Gheorghe Hagi a început ca antrenor în Liga 1 la Timişoara, în sezonul 2005/2006, Oţelul - Poli 0-2 (19 noiembrie 2005) şi a strâns 228 de partide în principala întrecere internă.
- A fost desemnat de două ori antrenorul campionatului, în edițiile 2016/2017 şi 2018/2019.
- Pe plan intern, tehnicianul constănţenilor are în palmares titlul în Ligii 1 - ediţia 2016/2017, Cupa şi Supercupa României în 2019, toate cu Viitorul.

Leo Grozavu s-a remarcat la FC Botoşani (debut în Liga 1: 21 februarie 2014, Săgeata Năvodari – FC Botoşani 1-0), unde a format o echipă competitivă, care a reuşit o performanţă remarcabilă, calificarea în cupele europene. În total, a bifat 136 de meciuri pe prima scenă (FC Botoşani 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2016/17; ACS Poli 2017/18, Sepsi OSK 2019/20), dintre care 45 victorii - 40 remize - 51 înfrângeri.

Sursa: lpf.ro; sursa foto: FC Viitorul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 942

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1042

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1192

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1192

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1459

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1210

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6856

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4228

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1796

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2819

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1994

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2043

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3833

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2468

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 3016