29 Sep, 2018 17:49
1281
De când a venit ca antrenor Gigi Mulțescu, Astra a câștigat meciurile, marchează goluri. Un antrenor cu mare experiență, care dă libertate jucătorilor în atac și are ochi la fotbaliști. Astra e o echipă periculoasă, care stă bine în teren și știe să atace. Trebuie să fim foarte echilibrați pe ambele faze. Pe plan ofensiv, trebuie să le desfacem sistemul de apărare, să ne impunem, să avem mingea. Încercăm să creăm ocazii foarte multe. Sperăm să facem un joc foarte bun și să învingem. Sunt trei puncte importante pentru noi, a prefațat astăzi partida managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi.
Încercăm să-i administrăm Astrei prima înfrângere. Jucăm acasă și vrem să obținem toate punctele, importante pentru intrarea în play-off. E o atmosferă bună în vestiar. Suntem pozitivi. Ne antrenăm bine. Suntem puternici acasă, unde avem și ajutorul publicului, a spus Ianis Hagi, căpitanul FC Viitorul.
Se poate spune că avem un avantaj întrucât nu joacă Alibec, dar cel care l-a înlocuit în meciul de Cupă a făcut-o bine, a și marcat. Astra e o echipă bună, căreia îi place atacul. Trebuie să fim concentrați, iar la ora jocului să ajungem foarte bine, atât fizic, cât și mental, a precizat și fundașul Bogdan Țâru.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: