Sport

FC Viitorul, club formator Gică Hagi - „Dacă rămâneam cu toţi jucătorii, cred că eram campioni patru - cinci ani la rând“

În numai zece ani de viaţă, FC Viitorul a cucerit toate trofeele pe plan intern la seniori, campionatul, Cupa României şi Supercupa. Gică Hagi, managerul tehnic al echipei constănţene, este de părere că, dacă era îndeplinită o condiţie, Viitorul ar fi dominat cu autoritate întrecerea din România.

„Eu, fiind club formator, dau mereu jucătorii, iar acest lucru mă ţine pe loc de la a face performanţă la nivelul cel mai mare. Când vinzi, te slăbeşti sau o iei de la capăt. An de an, eu o iau de la zero. Dacă rămâneam cu toţi jucătorii pe care i-am produs, eram la diferenţă faţă de restul echipelor, cred că eram campion patru - cinci ani la rând. Dar a trebuit să-i dau, pentru că asta e. În România, e greu să faci un buget“, a spus Hagi.

„Am cerut mult pe Ghiţă?“


Faţă de sezonul trecut, de la FC Viitorul au fost transferaţi trei oameni de bază, Ianis Hagi, Tudor Băluţă şi Ionuţ Vână, iar ultimul pe lista celor care au stârnit interesul altor cluburi este stoperul Virgil Ghiţă, dorit de U Craiova şi FCSB. „Îl avem şi pe Ghiţă, căruia probabil că Steaua i-a făcut capul mare. A fost dorit şi de Craiova. Am cerut nişte bani. Ei (n.r. cei de la clubul din Bănie) se laudă că vând cu multe milioane (nu sunt mulţumiţi de cinci şi cer şapte), iar, dacă eu cer 1,250 de milioane, e mult. Am cerut mult pe Ghiţă? Nu! Veţi vedea peste câţiva ani că va fi cel mai bun fundaş central. Am câştigat trofee, am jucat mai bine decât Craiova, sunt înaintea lor în clasament şi jucătorul meu nu e valoros?“, s-a întrebat Hagi.

„Dumnezeu a fost cu noi”


Viitorul a început foarte bine sezonul 2019/2020 al Ligii 1, cu două victorii din tot atâtea meciuri, însă la a doua partidă, cea din deplasare cu nou-promovata Chindia Târgovişte (1-0), „Regele“ s-a arătat nemulţumit de jocul echipei sale. „Suntem fericiţi pentru cele trei puncte, importante. E bine că am obţinut victoria, dar cred că echip din Târgovişte merita mai mult. A jucat un fotbal bun. Au avut momente în care au adus bine mingea în careu. Noi fără balon am stat prost. N-am făcut bine presiunea, în special în prima repriză. După pauză, am început bine, am forţat puţin până am marcat. Dumnezeu a fost cu noi, ne-a dăruit cele trei puncte. Trebuie să ne schimbăm însă atitudinea. Obiectivul nostru e să mergem în play-off şi să ne luptăm cu echipele bune. Nu mai putem spune că, dacă ne vedem la anul în prima, ligă va fi bine. Nu mai pot spune aşa ceva, din contra, trebuie să ne ducem acolo sus. Am demonstrat că suntem buni, de aceea am pretenţii mari“, a menţionat Gică Hagi.

De ce nu l-a schimbat pe Boboc


Managerul tehnic al FC Viitorul a menţionat că, dintre jucătorii săi care au jucat contra Chindiei doar evoluţia lui Iancu l-a mulţumit. „Am suferit defensiv. În atac, am încercat, chiar dacă ritmul a fost destul de lent. Mingea n-a circulat cum trebuie. În jocul fără minge, reacţia noastră a fost târzie. Dar am avut şi nişte jucători noi, plus cei de la lotul naţional, care au venit, dar sunt cu mintea la ce au făcut la U-21. Unii mai mult au stat pe acolo, nu au jucat. În minutul 70, Boboc îmi cerea schimbare, ceea ce nu-i normal. Nu l-am înlocuit, pentru că nu se poate ca la lotul naţional să joace un meci întreg, iar la mine să ceară schimbare. După opt zile de antrenament şi după o pauză de cinci zile! Nu poţi, n-ai cum. Şi atunci i-am arătat că trebuie să joace, să sufere, să înveţe să sufere. De aceea nu l-am schimbat. Şi altele pe care le-am văzut şi li le-am spus în vestiar după meci. Trebuie să ne schimbăm, să-şi dorească mai mult să facă performanţă şi să devină cei mai buni. Asta înseamnă să suferi, să alergi, pentru că fotbal ştim să jucăm. Eric a făcut doar golul, a arătat că are un picior bun, dar în rest pentru mine nu a făcut un fotbal cum trebuie“, a menţionat Hagi.

În meciul cu Dinamo, au alergat 117 kilometri


„Regele“ a spus că a rămas şi în acest an la FC Viitorul „pentru a încerca să facem din nou lucruri frumoase“. „Am arătat că suntem buni şi să putem, chiar dacă nu ne abatem de la ţelul nostru, acela de a promova jucători. În paralel, ne dorim să facem şi performanţă la nivelul cel mai bun. Le-am spus şi jucătorilor. Dacă vom juca precum cu Dinamo, da, vom reuşi. Dacă jocul nostru va fi precum cel din confruntarea cu Chindia, nu. Cu Dinamo am alergat 117 kilometri. De aceea am dat cinci goluri“, a punctat Gică Hagi.

„Deocamdată, pentru mine sunt poveşti“


În ultimul timp, s-a vorbit că o companie din România, Dedeman, se va alătura FC Viitorul. „Scrieţi cum vreţi, faceţi ce vreţi, că, dacă e numele Hagi sau FC Viitorul, e normal să scrieţi poveşti, istorii. Ele vor fi reale când se vor întâmpla. E dreptul fiecăruia să scrie ce vrea, dar, deocamdată, pentru mine sunt poveşti. Tot ce spuneţi sunt poveşti. Când se va întâmpla, atunci va fi ceva concret. Vom vedea atunci. Până atunci, e doar o poveste. Când se va întâmpla, veţi afla. Eu sunt un tip pragmatic, direct, iar, până când nu va fi ceva, eu nu pot să vorbesc. Când lucrurile se întâmplă, atunci putem vorbi de ele. Nu trebuie să ies la televizor şi să vorbesc de discuţii. Aşa, stau la masă cu oricare. Nu vă preocupaţi când va fi, dacă se va întâmpla. Aţi văzut că ne merge bine, bugetul e făcut. Şi pentru acest an, şi poate îl facem şi pentru la anul, dacă mai pleacă doi - trei jucători. Producem jucători, ce să facen. Nu joacă Drăguş şi tot avem jucători“, a detaliat Gică Hagi.

Încă un produs al Academiei Hagi a debutat în Liga 1


În confruntarea Chindia - FC Viitorul, încă un produs al Acadermiei Hagi a debutat în Liga 1. E vorba de fundaşul stânga Robert Neciu, care, în acest sezon, joacă la echipa din Târgovişte, după ce, în stagiunea trecută, a fost împrumutat la Farul Constanţa, în Liga a 2-a. În Belgia, fostul căpitan al FC Viitorul, Ianis Hagi, a cucerit primul trofeu cu noua sa echipă, KRC Genk, învingătoare cu 3-0 în faţa lui Mechelen în Supercupa Belgiei. Nefiind încă la nivel maxim din punct de vedere fizic, Ianis a fost rezervă neutilizată în acest meci.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

FC Viitorul, punctaj maxim după două etape în Liga 1. Echipa lui Hagi a învins și Chindia Târgoviște și e prima în clasament

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Un meci fantastic“ În primele opt partide, Gaz Metan primise numai şase goluri. Într-una singură apoi, FC Viitorul i-a marcat patru! (galerie foto)

18 Sep 2019 295

Ziarişti de la postul de televiziune spaniol Movistar+ şi reprezentanţi ai clubului Ajax Amsterdam, în vizită la Academia Hagi (galerie foto)

18 Sep 2019 415

Irezistibil! După meciul cu Gaz Metan Mediaş, Gabriel Iancu, de la FC Viitorul, a urcat pe locul întâi în topul marcatorilor Ligii 1

18 Sep 2019 476

Sondaj de opinie 65% dintre respondenţi cred că FC Viitorul îi va administra prima înfrângere stagională echipei Gaz Metan Mediaş

16 Sep 2019 184

UPDATE. Comunicat al „Regelui“ Gică Hagi - „Rog mai mult respect faţă de numărul 10!“

15 Sep 2019 511

Informaţii despre biletele de acces la meci FC Viitorul întâlneşte la Ovidiu liderul neînvins al Ligii 1, Gaz Metan Mediaş

11 Sep 2019 484

Sondaj de opinie Credeţi că, în meciul de la Ovidiu cu FC Viitorul, Gaz Metan Mediaş va suferi prima înfrângere stagională în Liga 1?

09 Sep 2019 634

Primul eşec pentru FC Viitorul în campionat Gică Hagi - „Aveam ambiţiile mele şi credeam că putem lua cele trei puncte“

04 Sep 2019 575

FC Viitorul a ajuns la 12 meciuri la rând fără eşec, în ţară Maşină de goluri! Ce obiectiv special are Gică Hagi cu ofensiva sa (galerie foto)

27 Aug 2019 1088

FC Viitorul, cu poftă de gol în meciul cu FC Voluntari. 4-0! Echipa lui Hagi, pe locul doi în Liga 1

25 Aug 2019 658

Cosmin Matei, la FC Viitorul. Echipa lui Hagi joacă duminică la Ovidiu cu FC Voluntari

24 Aug 2019 959

Gică Hagi „Sper să ne trezim! Toţi muncim pentru România. Să pedalăm să scoatem fotbalişti“

22 Aug 2019 1013

Gică Hagi, după remiza FC Viitorul cu Astra Giurgiu „Puteam pierde, dar și câștiga“ (galerie foto)

21 Aug 2019 619

Egal între Astra Giurgiu și FC Viitorul în Liga 1. Echipa lui Hagi e pe locul trei în clasament

19 Aug 2019 623

FC Viitorul, egalată din nou pe final Gică Hagi - „Meritam 100% victoria. Trebuia să avem maximum de puncte acum“ (galerie foto)

14 Aug 2019 639