FC Viitorul, cu poftă de gol la primul amical al verii Gică Hagi - „S-au întâlnit două echipe tinere şi a ieşit un meci frumos“ (galerie foto)

Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei din primul amical de după reluarea pregătirii, cel câştigat la Ovidiu cu 5-0 contra formaţiei Zimbru Chişinău, din Republica Moldova.
 
„Am rulat tot lotul. Suntem mulţi, la început de pregătire. Trebuie să-i văd pe toţi. Nu toţi au făcut în fiecare zi cu noi, alţii au venit mai târziu. Am încercat să alergăm cât mai mult. Lucrurile tactice vor veni mai încolo. Important era să fie un antrenament cât mai bun. S-au întâlnit două echipe tinere şi a ieşit un meci frumos. Sunt mulţumit din toate punctele de vedere. Sunt mulţi copii, încerc să-i cunosc pe toţi cât mai bine. Vreau să le văd potenţialul şi celor noi, şi celor care au venit din Academie. După prima săptămână de pregătire, stăm bine. E bine că am marcat multe goluri, dar e mult de muncă. Nu e uşor la noi. Nu putem face o evaluare în momentul de faţă. Vrem doar să ne antrenăm bine, să ajungem foarte bine în condiţii fizice şi tehnice, iar toată lumea să înveţe principiile noastre. Apoi vom vedea unde vom ajunge. Campania de achiziţii e deschisă până în august. Încercăm să fim mereu atenţi la ce se mişcă pe piaţă. Ne aşteptăm să avem şi ieşiri. Vrem să nu slăbim echipa, din contră, să arătăm mai bine“, a declarat Gică Hagi.

Se gândesc la meciul cu Racing FC Union 

FC Viitorul şi-a aflat şi adversarul din turul întâi preliminar al Europa League, urmând a susţine o dublă cu echipa luxemburgheză Racing FC Union. Dacă va trece de această rundă, FC Viitorul va întâlni, în turul doi preliminar, formaţia Vitesse, din Olanda. „Le-am transmis din prima zi tuturor că trebuie să ne gândim la primul meci din Europa League. Trebuie să trecem de primul tur preliminar. Al doilea e mai greu, dar suntem optimişti. Tot ce facem în pregătire e pentru primul meci, să ajungem la un nivel bun acolo“, a spus Hagi.

Eduard Florescu a debutat cu gol 

În meciul cu Zimbru Chişinău, doi dintre marcatorii fostei campioane a României au fost Eduard Florescu (nou achiziţionat) şi Alexi Pitu, talentatul puşti din Academia Hagi. „A fost un meci de pregătire OK. L-am trecut cu brio. M-am adaptat foarte bine. Toată lumea m-a primit foarte bine. Ştiam că e dificil de jucat la Viitorul, dar am încredere în şansa mea. De aceea am venit, să prind cât mai multe meciuri şi să joc cât mai bine. Pentru moralul meu e foarte bine că am înscris la prima partidă. Sper să marchez şi în disputele oficiale. Nu sunt în măsură să fac o comparaţie între Zimbru Chişinău şi echipa din Luxemburg, trebuie să jucăm fotbal şi să trecem de ei“, a spus Florescu. „E bine, am mai jucat la echipa mare şi am mai dat gol, dar din penalty. Sunt fericit pentru această nouă reuşită. Sper să înscriu cât mai mult şi să joc şi în meciuri oficiale“, a punctat Pitu, nepot al foştilor fotbalişti Adrian şi George Pitu. „Alexi e un decar căruia îi place să marcheze goluri. Va rămâne cu noi. Creşte şi îl vom face să fie mai bun“, a spus şi Hagi.

„Îmi aduci aminte de datorii!“ 

Întrebat cum i s-a părut, până acum, Campionatul Mondial din Rusia, Gică Hagi şi-a exprimat încă o dată amărăciunea că în competiţie nu este şi România. „Îmi aduci aminte de datorii! Privim, dar îţi dai seama că nu mă simt bine. Mă voi simţi bine când vom fi noi acolo. E Campionat Mondial, toate echipele sunt bune, orice e posibil. Singurul lucru negativ pe care l-am constatat e că majoritatea meciurilor sunt lente. Se aleargă puţin, 101, 102, 103 kilometri. Ritmul jocului e foarte lent. Înseamnă că echipele, probabil, sunt puţin obosite. Campioana trebuie să arate bine, dar vom vedea, e devreme să analizăm acum. Întotdeauna, în primul meci la Mondiale sau la Europene, eşti mai precaut. Contează să nu pierzi. Din al doilea meci lucrurile se schimbă. Messi arată că şi el e om. Cu toţii am ratat. Argentina m-a dezamăgit în primul meci. Nu a arătat un fotbal la potenţialul pe care-l are. După Pele, Cristiano Ronaldo e nouarul fals, dar are şi apucături de decar. E ce era Pele înainte, un număr 9 - 10 care are de toate. Cap, ambele picioare, lovituri libere, şut, fizic. E o «bestie», puternic. Arată că e un profesionist. Asta vedem la el. Bravo lui!“, a spus „Regele“.
 
Sursa foto: FC Viitorul 
 
Citeşte şi:

Festival de goluri la Ovidiu FC Viitorul, succes categoric cu Zimbru Chișinău

FC Viitorul şi-a aflat adversara din turul întâi al preliminariilor Europa League


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1673

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3224

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 874

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1415

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1737

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2117

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2376

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6172

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2271

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2951

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2685

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11205

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2179

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1794

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2157