FC Viitorul întâlneşte FC Voluntari Gică Hagi - "Gândul nostru e să luăm toate punctele"

Campioana României, FC Viitorul, aflată actualmente pe locul cinci în Liga 1, cu 29 de puncte, întâlnește în etapa a 18-a a campionatului, luni, 20 noiembrie, de la ora 20.45, în deplasare, echipa de pe poziția a zecea, cu 20 de puncte, FC Voluntari.
 
Managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, se așteaptă la un meci greu, dar speră ca echipa să câștige.
 

"E o deplasare grea, contra unei formații cu jucători cu mare experiență, în special la mijlocul terenului. Duelurile directe au fost echilibrate. Gândul nostru e să luăm cele trei puncte și să prelungim astfel seria pozitivă. Trebuie să rămânem concentrați. Suntem conștienți că e greu să-i dai gol echipei FC Voluntari, o formație puternică pe tranziție pozitivă și la faze fixe, dar avem încredere că vom reuși un joc bun", a spus Gică Hagi, la conferința de presă din această seară, de la baza Academiei Hagi de la Ovidiu.
 

"Suntem nerăbdători să jucăm din nou, după pauza din Liga 1. FC Voluntari e o echipă bună, are jucători care evoluează de mult timp împreună, așa că nu ne va fi ușor, cu atât mai mult cu cât duelurile cu ei au fost mereu echilibrate. Ne dorim să rămânem pe linia pozitivă și dacă se poate să nu luăm gol, căci avem patru meciuri la rând fără gol încasat", a precizat căpitanul FC Viitorul, stoperul Bogdan Ţâru.

 

"FC Voluntari joacă destul de bine acasă și are jucători experimentați. Vom avea meci dificil, dar sperăm să ne impunem. Gazdele vor fi lipsite de omul lor de gol, Tudorie, dar sunt și alți jucători care îl pot înlocui", a spus și celălalt fundaș central, Robert Hodorogea.

 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 484

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 879

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1103

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1381

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1155

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6800

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4131

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1706

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2772

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1914

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2009

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3765

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2438

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 2968