FC Viitorul joacă luni cu Poli Iași Gică Hagi - „Vom avea un meci foarte greu, dar suntem pregătiți“

FC Viitorul susține luni, 3 februarie, de la ora 20.00, meciul din etapa a 23-a a Ligii 1, în deplasare cu Poli Iași, pentru ambele echipe aceasta fiind prima confruntare oficială din noul an.

În clasament, FC Viitorul se află pe locul șapte, cu 35 de puncte, în vreme ce echipa formația ieșeană ocupă poziția a 11-a, cu 22 de puncte.

Sperăm să avem un an bun, ca în ultimele trei - patru sezoane, cu rezultate bune, în care am progreat tot timpul și am făcut performanță , devenind mai buni de la zi la zi. Acesta e spiritul nostru și vrem ca și în 2020 să muncim mult și să reușim lucruri foarte frumoase. În fotbal trebuie să fii mereu pregătit și motivat. Acesta e idealul meu. Fiecare jucător trebuie să-și dorească să progreseze. În cele patru meciuri care mai sunt din sezonul regulat, trebuie să dovedim că merităm să fim în play-off, să facem victorii și rezultate bune. Trebuie să avem un joc complet, cu un spirit ofensiv. Poli Iași a făcut o mutare importantă în această iarnă, aducând un antrenor cu mare experiență, inteligent, care știe să joace fotbal, Mircea Rednic. Ca jucător, era disciplinat, dar și creativ.  A adus imediat câțiva jucători interesanți și va continua munca lui Mihai Teja, cei doi lucrând mult timp împreună și cunoscându-se foarte bine. Sunt sigur că va fi un meci foarte greu pentru noi, dar suntem pregătiți. Ne-a interesat mai mult pregătirea decât rezultatele și să rulăm toți jucătorii, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.   

Cred că suntem pregătiți pentru acest meci, în care trebuie să scoatem un rezultat pozitiv, pentru a ne îndeplini obiectivul. Am făcut un cantonament în care am încercat să punem la punct toate detaliile și să acumulăm minute. Toate meciurile sunt grele, echilibrate, nu mai există echipe mici. Trebuie să ai atitudine și determinare și să-ți joci propriul stil, a spus și căpitanul FC Viitorul, Bogdan Țîru.


Golgeterul Gabriel Iancu a spus:

Mergem să luăm cele trei puncte, să venim liniștiti și să pregătim următoarele meciuri. Sunt patru partide foarte grele, dar suntem pregătiți, atât mental, cât și fizic. Am trecut printr-o perioadă grea, de acumulări fizice, cu două antrenamente pe zi. În amicale, nu am avut rezultatele dorite, dar sunt sigur că la partidele oficiale situația se va schimba.


Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanța, 2 - FC Viitorul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 562

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 903

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1106

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1381

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1156

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6803

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4134

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1712

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2774

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1919

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2011

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3766

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2439

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 2969