FC Viitorul joacă mâine la Ovidiu cu Gaz Metan Mediaș. Gazdele știu că au meci greu, dar nu se gândesc decât la victorie

FC Viitorul, campioana României din sezonul 2016/2017, susține sâmbătă, 18 august, meciul din etapa a cincea a Ligii 1, întâlnind pe teren propriu, la Ovidiu, de la ora 21.00, Gaz Metan Mediaș.

Formația lui Gică Hagi se află pe locul 11 în clasament, cu patru puncte, în vreme ce echipa sibiană ocupă poziția a cincea, cu șapte puncte.  

Ne așteaptă un meci dificil, Gaz Metan Mediaș și-a făcut o echipă tare în acest sezon, cu jucători de calitate. Au un început bun de sezon. Nu va fi o partidă ușoară, dar sperăm să câștigăm. Am trecut printr-o perioadă destul de grea, cu multe confruntări. Din păcate, nu am reușit să mergem mai departe în Europa. Acum ne concentrăm mai mult pe campionat și sperăm să înceapă o perioadă mai bună pentru noi, a declarat mijlocașul FC Viitorul Tudor Băluță.

Echipa din Mediaș nu mai are echipa din sezonul trecut, cu care s-a bătut la retrogradare până în ultimele etape, astfel că vom avea o misiune grea sâmbătă. Sperăm să facem un meci bun și să învingem. Sperăm să fim mai inspirați la finalizare. Nu mai am probleme medicale și vreau să joc cât ai bine. Mereu FC Viitorul a început mai greu campionatul, astfel că acum ar fi cazul să începem să strângem mai mute victorii și să ne uităm de sus în jos în clasament, a spus și Alexandru Mățan.

  
Sursa foto: FC Viitorul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Steaua a câştigat meciul cu FC Viitorul de la Ovidiu

31 Jul 2016 1480