FC Viitorul joacă sâmbătă în „vulcanul“ de la Craiova. Între cele două echipe au ieşit mereu meciuri frumoase

FC Viitorul susţine sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 21.00, meciul din etapa a noua a Ligii 1, întâlnind în deplasare CSU Craiova. Înaintea celor două partide de ieri din rundă, FC Viitorul se afla pe locul şase, cu 13 puncte, iar echipa din Bănie ocupa poziţia a opta, cu 11 puncte.
 
„Va fi un meci frumos, din toate punctele de vedere: adversar, public, stadion. Orice jucător şi-ar dori să joace într-o aşa atmosferă. Sperăm să facem un meci foarte bun. Adversarul e redutabil, iar noi trebuie să ne ridicăm la nivelul şi la spiritul său, ca să putem veni acasă cu un rezultat pozitiv. Dintre absenţele Craiovei, Mitriţă e un jucător important şi într-o formă foarte bună, dar au jucători care să-l înlocuiască. Antrenorul adversarilor schimbă foarte mult jucătorii şi sistemele, ne gândim la aceste aspecte înainte de meci. Vrem să ne luptăm de la egal la egal cu Craiova, să încercăm să fim mai iuţi ca adversarul. Vom vedea. Între noi şi ei au ieşit tot timpul meciuri frumoase. E o partidă de urmărit. Suntem în formă, dar conştientizăm că vom avea o misiune dificilă“, a spus Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 
De loc din Craiova, tânărul internaţional al echipei de pe litoral Tudor Băluţă a precizat: „Meci greu, Craiova are echipă bună, a legat câteva rezultate pozitive în debutul de sezon. Sperăm să facem însă un meci bun, iar la final să scoatem un rezultat pozitiv. E un sentiment plăcut să joc din nou acasă. Cu siguranţă, voi avea familia şi prietenii alături. Pe de altă parte, e un meci ca oricare altul, din care îmi doresc victoria noastră“.
 
Atacantul Denis Drăguş, debutant, de curând, la Naţionala mare a României, este de părere că va fi o partidă frumoasă, ca toate cele dintre Craiova şi Viitorul. „Suntem două echipe cărora le place să atace şi să joace fotbal. Vrem să câştigăm. Am un moral ridicat după echipa naţională. Sper să o ţin tot aşa şi să demonstrez că merit să fiu convocat şi în continuare“, a precizat Drăguş.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 962

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1046

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1201

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1206

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1460

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1211

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6860

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4232

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1797

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2821

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1996

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2045

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3845

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2468

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 3019