FC Viitorul joacă următorul meci în play-off cu FCSB Gică Hagi - „Am luat bătaie cu Dinamo şi suntem pe doi. Ce rău e!“

Şi după meciul de pe terenul lui Dinamo, pierdut de FC Viitorul cu 1-2, Gică Hagi, managerul tehnic al echipei constănţene, a spus că este mulţumit şi mândru de elevii săi, cu toţii trăind „momente extraordinare“.
 
​Absenţa căpitanului Benzar (accidentat) şi pierderea timpurie (din minutul 42) a lui Dragoş Nedelcu (accidentat) s-au cunoscut în jocul FC Viitorul, care a înregistrat a doua înfrângere în turneul play-off al Ligii 1. Echipa de pe litoral continuă să se afle pe locul doi în clasament, la trei puncte în spatele liderului FCSB şi la două în faţa lui Dinamo, care ocupă poziţia a treia. În etapa următoare, FC Viitorul joacă în fieful FCSB.   
 
„Meciul cu Dinamo se anunţa unul echilibrat, deschis oricărui rezultat, pentru că ambele echipe îşi doreau cele trei puncte. Noi n-am fost foarte inspiraţi în jumătatea adversă, faţă de Dinamo, care s-a arătat periculoasă în careu. Ne doream victoria sau un egal, dar Dinamo creşte de la meci la meci, arată bine, e puternică şi are jucători mai experimentaţi ca noi. Probabil că absenţa lui Benzar, iar apoi accidentarea lui Nedelcu ne-au slăbit puţin. Chiar dacă Rădoi şi-a făcut datoria, e greu în momentul de faţă să înlocuieşti un Benzar în echipă. Benzar e Benzar. Chiar dacă joacă fundaş dreapta, el e play-maker-ul nostru. Contra lui Dinamo, cel mai periculos jucător al nostru a fost Ganea (n.r. fundaşul stânga). Dacă îi aveam pe Benzar şi pe Nedelcu, era altceva. Când a ieşit Nedelcu, echipa a scăzut la mijloc. Chiar dacă e foarte tânăr, nu-l poţi înlocui aşa uşor“, a declarat Gică Hagi. 

„Sunt mândru de băieţi“ 

În momentul de faţă, după şase etape din play-off, clasamentul arată astfel: 1. FCSB - 37p, 2. FC Viitorul - 34p, 3. Dinamo - 32p, 4. CFR Cluj - 30p, 5. CSU Craiova - 27p, 6. Astra Giurgiu - 26p. „Îmi pare rău că am pierdut în Ştefan cel Mare, dar lupta continuă. Mergem înainte. Trăim momente extraordinare. Să ajungi că te baţi la titlu cu cele mai bune echipe din România nu-i puţin lucru. E fantastic. Fiecare dintre jucători învaţă. Ne-am permis să folosim şi jucători mai tineri, care văd ce înseamnă fotbalul de nivel. Oricum, e un an extraordinar pentru noi. Faţă de sezonul trecut, am schimbat zece jucători şi folosim fotbalişti mai mici ca vârstă, dar suntem clasaţi mai bine, ne aflăm la vârful clasamentului. Am luat bătaie cu Dinamo şi suntem pe doi. Ce rău e! Sunt mândru de băieţi, chiar dacă îi mai cert. Ce au reuşit ei în acest an…“, a mai spus „Regele“.  

Un risc asumat 

Tehnicianul constănţean a precizat că din multe puncte de vedere e foarte mulţumit de echipă. „Nu m-a supărat nimic la evoluţia jucătorilor mei. Am fost încântat. Am o echipă frumoasă, care s-a bătut cu Dinamo la ea acasă. Am jucat contra istoriei, a tradiţiei. Am avut trei copii de 1998 în teren. Ne asumăm acest risc, nu ne e frică. Noi nu suntem condamnaţi sau obligaţi să cucerim titlul. Noi suntem formatori. Creştem în fiecare zi, ne facem datoria cât putem, pentru că nu poţi ajunge mare dintr-o dată. Din multe puncte de vedere sunt foarte mulţumit de echipă. Sunt teste importante pentru noi. Când pierdem, analizăm şi vedem unde am greşit. Le ridic moralul băieţilor la înfrângeri. Lucrăm bine“, a punctat Hagi. 

Teste frumoase 

În etapa a şaptea din play-off, programul este următorul: sâmbătă, 22 aprilie - Astra - CFR Cluj (ora 17.30), CSU Craiova - Dinamo (ora 20.30); luni - FCSB - FC Viitorul (ora 20.30). „Mai avem patru meciuri, le jucăm la victorie, să vedem unde ajungem. Sunt dispute dificile, adversarii au mult mai multă experienţă ca noi, sunt mai puternici şi au bugete mult mai mari, inclusiv CFR, chiar dacă e în insolvenţă. Noi avem copiii, dacă e să ne iasă, bine, dacă nu, sunt teste frumoase pentru noi. Avem o echipă cu media de vârstă de 21 de ani, care foloseşte trei jucători de 1998 şi unul de 1997 într-un meci decisiv cu Dinamo. Mi-am permis acest lucru, pentru că nu vine preşedintele să mă dea afară. Eu am fost primul în România care am zis că vreau ca la anul să ne vedem în prima ligă. Şi uite că ne batem la titlu. Care-i surpriza campionatului? Nu mă interesează ce fac adversarii, ci numai jocul nostru. Suntem competitivi, eu aşa cred, dar încă ne lipseşte ceva ca să ajungem să fim foarte mari. Ca să treci la următorul pas, trebuie să ai bani, buget mare“, a completat Gică Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3117

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 837

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1389

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1709

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2071

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2343

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6124

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2236

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2915

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2654

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11174

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2155

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1767

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2137

Tricou din partea Farului Constanța, pentru Ivan Duque Marquez, fostul președinte al Columbiei, la final de mandat (GALERIE FOTO)

28 Aug 2022 1910