FC Viitorul pune în vânzare biletele la meciul cu Steaua. Cât costă şi unde le găsiţi



FC Viitorul susţine sâmbătă, 19 martie, prima partidă pe teren propriu din play-off-ul Ligii 1, întâlnind la Ovidiu, de la ora 20.30, campioana Steaua. Biletele de intrare la meci se pot procura de joi, 17 martie, şi până sâmbătă. 
 
Confruntarea este găzduită de stadionul central din Complexul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“. Biletele se vor putea achiziţiona la preţurile de 35 de lei - la tribuna I, 25 de lei - la tribuna a II-a şi 15 lei - la peluza I şi a II-a. O persoană poate cumpăra de la casele de bilete stabilite de către club maximum patru tichete.

Puncte de vânzare în Constanţa şi în Ovidiu

Tichetele se comercializează după programul: joi, 17 martie, şi vineri, 17 martie - între orele 10.00 şi 16.00 - de pe bulevardul Mamaia numărul 208, subsol (lângă hotelul GMG), din Constanţa; între orele 10.00 şi 20.00 - de la Play Sports Bar (strada Căpitan Dobrilă Eugeniu, numărul 19A, zona Cireşica), din Constanţa; între orele 10.00 şi 20.00 - de la restaurantul Savorys, din Ovidiu; între orele 10.00 şi 16.00 - de la casa de bilete din incinta Academiei Hagi, de la Ovidiu; sâmbătă, 19 martie - între orele 10.00 şi 16.00 - de la Play Sports Bar (strada Căpitan Dobrilă Eugeniu, numărul 19A, zona Cireşica), din Constanţa; între orele 10.00 şi 16.00 - de la restaurantul Savorys, din Ovidiu; între orele 10.00 şi 21.30 - de la casa de bilete din incinta Academiei Hagi, de la Ovidiu.

Recomandări

Posesorilor de abonamente tip card, bilete de intrare şi invitaţii le este recomandat ca accesul în tribunele stadionului să fie făcut în intervalul orar 19.00 - 20.00 în ziua disputării meciului, pentru a se evita aglomeraţia la căile de acces ale tribunelor. De asemenea, posesorii de abonament tip card vor avea acces în tribunele stadionului prin porţile de intrare special dotate cu turnichete.

Transport pentru suporteri

Şi la acest meci FC Viitorul va asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocare tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - stadionul central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarele vor pleca sâmbătă, 19 martie, la orele 18.45, 19.15 şi 19.45. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.

Aleşi în „11“-le ideal al sezonului regulat

În cele două meciuri de până acum din play-off, FC Viitorul a înregistrat un eşec (0-2 în deplasare cu Astra) şi un egal (1-1 pe terenul echipei Pandurii Tg. Jiu). Jucătorii pregătiţi de Gică Hagi ocupă locul cinci în clasament, cu 24 de puncte, în vreme ce Steaua ocupă poziţia a treia, cu 26 de puncte. Liga Profesionistă de Fotbal a ales patru fotbalişti de la FC Viitorul (Benzar, Hodorogea, Cernat şi Florin Tănase) în „11“-le ideal al sezonului regulat.
 
„Sunt fericit şi mândru, înseamnă că am muncit bine, iar rezultatele s-au văzut. Avem meci dificil sâmbătă, Steaua e echipă foarte bună, aţi văzut-o contra Astrei. Dar noi jucăm acasă şi sperăm ca, având sprijinul publicului, să obţinem un rezultat bun“, a declarat Florin Tănase. „Nominalizarea îmi dă foarte multă încredere. Le mulţumesc celor care m-au apreciat. Sper să nu fie ultima nominalizare. Cu Steaua, ne gândim numai la victorie. Trebuie să învingem şi noi o echipă din fruntea clasamentului. Avem de luat o revanşă faţă de Steaua. Vom da totul şi sperăm să se va termina cu bine. Ne bazăm şi pe suportul fanilor“, a arătat şi Robert Hodorogea.

Întâlnire cu arbitrul Aurel Oniţa

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) l-a delegat pe arbitrul internaţional Aurel Oniţa (din Constanţa) pentru a ţine un curs de instruire la echipa FC Viitorul în vederea aplicării ultimelor norme de arbitraj la nivel naţional şi internaţional. Discuţia a fost una interactivă, iar unul dintre cei mai activi participanţi a fost chiar managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 555

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 901

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1105

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1381

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1156

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6801

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4134

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1712

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2774

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1919

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2011

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3766

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2439

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 2969