FC Viitorul şi Gaz Metan Mediaş se luptă astăzi la Ovidiu pentru podiumul Ligii 1

FC Viitorul susţine, astăzi, pe stadionul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu, de la ora 18.00, meciul cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a 16-a a Ligii 1. Cele două echipe sunt vecine de clasament, FC Viitorul aflându-se pe patru, iar Gaz Metan pe trei, cu acelaşi număr de puncte, 26, dar despărţite de golaveraj.
 
„E un meci foarte important. Întâlnim o echipă excelent organizată defensiv, cu o tranziţie pozitivă foarte bună, cu trei atacanţi care au forţă, viteză şi tehnică şi care marchează foarte mult. Se vede mâna antrenorului lor. Ne aşteaptă un meci greu, dar suntem optimişti. Dacă a marcat atâtea goluri, înseamnă că Llullaku e un jucător foarte bun şi străbate o formă deosebită. Respectăm adversarul, dar trebuie să ne facem jocul nostru, să controlăm ostilităţile şi să avem posesie“, a declarat Cătălin Anghel, antrenor secund la FC Viitorul. Gazdele nu se pot baza pe doi jucători, Florinel Coman şi Ţâru, ambii suspendaţi.

Meci de şase puncte

„Jucăm o partidă de şase puncte, contra unei echipe foarte bune, cu jucători valoroşi, mai ales pe atac, precum Llullaku, Eric sau Munteanu. Sperăm să câştigăm însă. Trei puncte în acest meci ar însemna foarte mult pentru noi, ne-ar da şanse mai mari să ne îndeplinim obiectivul“, a spus şi fundaşul stânga Cristi Ganea. „Trebuie să câştigăm, în urma unui joc bun. Trebuie să luăm meciurile unul câte unul şi să scoatem maximum din fiecare“, a precizat stoperul Kevin Boli.

Cât costă biletele

Biletele se pot procura prin reţeaua Eventim (online pe www.eventim.ro) şi în magazinele partenere. Tichetele au următoarele preţuri: tribuna 0 - 40 de lei, tribuna I - 30 de lei, tribuna a II-a - 20 de lei, peluze - 10 lei. O persoană poate achiziţiona maximum patru bilete. Până în ziua meciului, nu s-au comercializat bilete de acces la casele de bilete amenajate, aşa cum a fost pe parcursul sezonului competiţional precedent. Online, pe site-ul Eventim, spectatorii vor pot achiziţiona şi bilete electronice, prin tehnologia print@home. Acestea se tipăresc de către cumpărători şi vor fi validate prin scanare la intrare. În ziua disputării partidei, se vor deschide două case de bilete la stadionul central unde se joacă partida, în intervalul orar 14.00 - 19.00.

Transport pentru fanii din Constanţa

Şi la meciul FC Viitorul - Gaz Metan gazdele vor asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerarul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca luni, 21 noiembrie, începând cu ora 17.00, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul va fi asigurat imediat după încheierea meciului.
Sursa foto: Academia Hagi
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 488

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 881

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1103

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1381

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1155

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6800

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4133

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1707

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2772

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1914

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2009

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3765

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2438

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 2968