Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

 
 
  • Prin acest titlu, Farul Constanța a pus capăt hegemoniei în România a echipei Universitatea Cluj, echipa din Ardeal fiind campioana ultimilor 12 ani!
 
Al doilea an consecutiv cu titlu de campioană la seniori pentru Farul Constanța! După ce băieții au cucerit trofeul în Superligă în sezonul 2022/2023, în această stagiune, 2023/2024, a veni rândul fetelor să iasă campioane. Performanța e cu atât mai importantă cu cât echipa pregătită de Raluca Sârghe-Simes a ieșit pe locul întâi în eșalonul de elită din postura de nou-promovată, la primul an de evoluție în Superligă!
 
Prin acest titlu, Farul a pus capăt hegemoniei în România a echipei Universitatea Cluj, echipa din Ardeal fiind campioana ultimilor 12 ani! De altfel, formația de la malul mării a obținut matematic titlul de campioană (cu două etape înainte de final) tocmai într-un meci cu Universitatea, 2-1 la Ovidiu, după ce oaspetele au condus cu 1-0, în condițiile în care evoluau cu o jucătoare mai puțin din minutul 18. Farul s-a mobilizat însă și a întors scorul, marcând pentru victorie și implicit pentru titlu în minutul 90! Au înscris Johnson Mikhail (autogol 37), Ana-Maria Stanciu (90) / Carolina Țabur (24).  
 
„Am trăit multe emoții în acest sezon“  
 
Cu acest succes, Farul va participa în acest an, în calitate de campioană a României, în preliminariile Ligii Campionilor.
 
„Echipele mari revin pe tabelă. Am arătat și acum că suntem o echipă mare. La pauză, le-am spus fetelor să jucăm jocul nostru. Nu a fost una dintre cele mai bune evoluții din partea noastră. Era presiunea prea mare, toată lumea își dorea să câștige campionatul. Mă bucur că am avut capacitatea să revenim și, cu un meci slab, tot am câștigat. Golul victoriei a venit la momentul potrivit. Totul se întâmplă cu un scop. Am trăit multe emoții în acest sezon și mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm campionatul. Fetele merită. E un nou început pentru fotbalul feminin din România, prin câștigarea campionatului de către Farul“, a declarat antrenoarea Raluca Sârghe-Simes.    
 
„Îmi doresc să trecem de grupe“
 
În continuare, Farul își dorește să facă o figură frumoasă și în Liga Campionilor.
 

„Eu am mai fost în Liga Campionilor, ca jucătoare, și am avut și niște rezultate valoroase. Îmi doresc să trecem de grupe. Acum avem nevoie cu toții de o pauză, fizică și mentală, după care, alături de conducere, cu siguranță vom pregăti foarte bine participarea în Liga Campionilor. Dar mai sunt două etape până la final, iar campionii tratează cu seriozitate toate meciurile. Vom face tot posibilul să jucăm un fotbal bun, de calitate, să facem spectacol, iar lumea să se bucure pentru dezvoltarea fotbalului feminin. E cea mai mare performanță ca, în doi ani de la înființare, Farul să ia campionatul. Să ieșim campioane din primul an de primă ligă înseamnă că avem o forță, atât a echipei, cât și a celor din spate, unde e multă muncă. Suporterii nu mai spun, sunt un om în plus pentru noi“, a mai spus Raluca Sârghe-Simes.
 
Aplauze la scenă deschisă

 
În pauza meciului dintre Farul Constanța și Universitatea Craiova, echipa feminină a Farului, câștigătoarea SuperLigii, a fost recompensată cu aplauzele, la scenă deschisă, ale suporterilor de pe litoral. Sâmbătă, 18 mai 2024, de la ora 12.30, pe terenul central din Complexul Sportiv al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, de la Ovidiu, fetele de la Farul vor susține ultimul joc pe teren propriu din actualul sezon, cu Csikszereda Miercurea Ciuc (în etapa a 11-a), iar, la final, vor primi trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor. Intrarea este liberă. „Vino la sărbătoarea organizată pentru câștigarea de către echipa noastră a primului titlu din istorie la fotbal feminin!“, este mesajul Farului Constanța.
 
Parcurs formidabil în play-off
 
Valoarea titlului cucerit de fetele de la Farul este data și de faptul că noua campioană a început turneul play-off cu un deficit de nouă puncte față de primul loc, ocupat la finalul sezonului regular de Poli Timișoara. Formația constănțeană a reușit însă un parcurs formidabil în play-off, s-a impus mereu în fața principalelor contracandidate și a devenit campioană cu două etape înainte de finalul campionatului! În partidele directe cu Universitatea Cluj din play-off, Farul a obținut rezultatele: 2-1 (d), 0-0 (d), 1-0 (a), 2-1 (a), iar confruntările cu Poli Timișoara s-au încheiat cu rezultatele: 3-0 (a), 2-0 (d), 2-1 (a). A patra partidă cu echipa timișoreană se va disputa în ultima etapă din play-off, a 12-a.
 
„Toată lumea ne făcea în toate felurile, ne ziceau bunicuțe“
 
„Știam că va fi un meci greu, am jucat cu campioana. Chiar dacă au avut eliminată o jucătoare, au făcut o partidă foarte bună. Mă bucur că am dat golul victoriei și că suntem campioane. Scorul fiindu-ne nefavorabil la început, am discutat, spunând că strângem rândurile, să ne facem jocul nostru, să pasăm cât mai mult, să plimbăm adversarul și să-l obosim. Astfel va veni și golul, ceea ce s-a și întâmplat. Cred că nimeni nu ne dădea nicio șansă să ieșim campioane. Toată lumea ne făcea în toate felurile, bunicuțe sau cum ne ziceau, spunând că e păcat să luăm noi campionatul, dacă suntem noi promovate. Dar am arătat că suntem și individual, și ca echipă, cea mai bună și am ieșit campioane. La gol, a fost o centrare perfectă. I-am și făcut semn lui Enez, probabil a văzut și ea că sunt singură, mi-a pus balonul pe cap și ce puteam să fac decât să dau golul victoriei. Fanii au fost senzaționali, vreau să le mulțumesc din suflet și îi așteptăm și la sărbătoarea de sâmbătă“, a menționat Ana-Maria Stanciu, autoarea golului de titlu din partida cu Universitatea Cluj.  
 
„Bravo lor, jos pălăria!“
 
Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei masculine a Farului, a subliniat importanța titlului de la fete, dar a și remarcat că performanța acestora nu s-a bucurat de o reliefare mediatică pe măsură.
   
„Felicitări întregului grup care a făcut această muncă. A fost o muncă extraordinară, foarte bine gândită, cu sacrificii. E primul nostru an în prima ligă și am cucerit titlul. Am văzut că se dorește să se investească în fotbalul feminin, dar mediatic nu am văzut nimic, nu s-a discutat nimic. Nimic! Totuși, e o campioană. Dacă vrem să progresăm, trebuie să vorbim și de ele. Meritau acest lucru. N-am văzut nicio vorbă în aceste două zile. Dar asta este. Noi vom investi în continuare în echipa de fete, sigur, cât vom putea. Dar, încă o dată, bravo lor, jos pălăria! Ne-au adus ce trebuie anul acesta. Datorită lor suntem bucuroși, că la băieți... Cum le-am și zis fetelor: «Felicitări vouă, că noi am rămas datori mult, față de anul trecut»“, a menționat Gheorghe Hagi, la finele partidei cu Universitatea Craiova.  
 
Lotul campioanelor
 
Jucătoarele de la Farul care au contribuit la titlul câștigat în acest sezon sunt: Lilian Onyango, Mirela Pop-Ganea, Adelina Voinescu, Diana Năcuță - portari; Nathalie Stoicescu, Androniki Michalapoulou, Ioana Bortan, Felicia Guțu, Ana Maria Stanciu, Nicoleta Putină, Adriana Istrate, Olga Iordăchiuși, Francesca Covali, Laura Rus, Andreea Laiu, Claudia Chiper, Nicoleta Deca, Teodora Vasile, Sara Bortea, Denisa Băcanu, Nadejda Colesnicenco, Estelle Gnaly, Anastasia Radu, Enez Mango, Ioana Stancu, Maria Cristea, Angelina Geambazu, Jeaqueline Craiovan, Bianca Bălan, Violeta Bogos, Tabita Croitoru, Mădălina Barbu, Crina Băjenaru, Rebecca Battista, Sofia Cristea, Tizziana Hălăucă, Elena Rîpeanu, Andreea Roșian, Ana Maria Roșu, Daniela Sandu și Sara Vasilescu. În acest moment, Diana Năcuță, Androniki Michalapoulou, Nicoleta Putină, Francesca Covali, Nadejda Colesnicenco și Bianca Bălan nu mai fac parte din lotul Farului. 
 
Staff tehnic: Raluca Sârghe-Simes (antrenor principal), Mihai Radu (antrenor secund), Valentin Dumitrică și Emil Dobre (antrenori portari), Gabriel Zaharia (preparator fizic), George Puflene, Marcel Serseniuc și Iulian Ciucă (doctori), Florina Caragea (kinetoterapeut), Dorel Zaharia (manager), Alexandru Anghel și Andrei Canazîru (team-manageri), Bogdan Micu (analist video).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Fotbalistele de la Farul Constanța au devenit campioanele României (FOTO+VIDEO)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 32-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

19 May 2024 365

Eșec usturător Farul Constanța, 1-5 cu CFR Cluj, în ultimul meci din play-off. „Marinarii“ încheie campionatul pe locul patru

18 May 2024 815

Farul Constanța Campioanele României, petrecere de titlu, la Iaki. Pe locul întâi și la distracție! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 May 2024 712

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 677

Rezultate CS Farul Constanța Halterofilul Darius Tătaru a cucerit Cupa României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 458

Superliga 2023/2024 Rapid - FCSB, duel al orgoliilor care încheie turneul play-off

18 May 2024 553

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 775

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2392

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 592

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 716

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 638

Farul Constanța Hagi - „Greșeala mea e una singură. Am crezut că am adus, anul trecut, o mentalitate de campioni“ (GALERIE FOTO)

14 May 2024 1388

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1528

Farul Constanța, de la 3-0 la 3-3 cu Universitatea Craiova! „Marinarii“, adio podium în Superligă

14 May 2024 731

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 442