„Fiecare meci va fi un test“ Gică Hagi, nemulțumit de inconstanța fotbaliștilor de la FC Viitorul (galerie foto)


În etapa a 16-a a Ligii 1, FC Viitorul a remizat în deplasare, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, iar Gică Hagi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, s-a arătat nemulțumit de evoluția elevilor săi, care, pe final, au avut și superioritate numerică, după eliminarea unui adversar, în minutul 77.


„Sunt dezamăgit de tot ce am văzut în teren, în special în prima repriză. Pentru mine e greu să înțeleg cum să te schimbi de la o săptămână la alta în modul în care gândești, ce atitudine ai, ce fotbal faci. Să nu mai știi, complet, cum să joci, cum să ataci. Tranziția negativă, recuperarea mingii și restul - la fel, greoaie. Jucători pe care tot timpul de pe margine să-i așez, să le spun poziția. Incredibil! Din această cauză, cred că a fost un meci foarte slab. Am luat un punct, asta e. Nu e bine să vorbesc la cald, sunt dezamăgit, nu meritam mai mult. Vom vedea ce vom face de acum înainte“, a spus Gică Hagi.


Nu-s multe de vorbit


Managerul tehnic al FC Viitorul a subliniat că jucătorii săi nu au constanță în joc. „Avem nevoie să jucăm alt fotbal. Contra Chindiei a fost altceva, altă viteză, altă gândire, mișcare, pasare. Total schimbat, jucători disponibili. De la o săptămână la alta e incredibil ce a fost. Zici că mă rog de ei să alerge, să împingă, să facă... Trebuia să-i desfacem (n.r. sistemul defensiv al FC Hermannstadt), să jucăm, să meargă mingea rapid, în construcție, circulație. Asta e, îmi pare rău, nici nu-s multe de vorbit. E bine că am luat un punct. Avem acum pauza și vom analiza tot ce e lângă noi, fiecare jucător în parte. Mi se pare că unii nu mai sunt disciplinați. S-a pierdut disciplina, în anumite momente. N-avem constanță în joc, ceea ce nu e bine“, a punctat Hagi.


Ce înseamnă asta - o dată da, o dată ba?“


„Regele“ s-a arătat dezamăgit de majoritatea jucătorilor din partida cu FC Hermannstadt. „Aceleași lucruri negative din joc s-au întâmplat cu Dinamo, dar și în tur cu niște meciuri acasă, când mă rugam de ei să facă tranziția negativă, să reacționeze, să închidă... Doar când au ei chef! Păi și eu ce fac? Eu sunt disponibil, le creez condiții. Am zis că nu mai pot să vin în fața presei să spun că Viitorul vrea să rămână în Liga 1. Nu mai pot, nu am cum. Aș minți. Și e normal, întrucât, după atâția ani, suntem acolo sus. Singura echipă din România care a învins CFR de două ori. Am vorbit cu Dan, l-am felicitat pentru victoria cu Rennes și el mi-a zis: «Lasă, că tu ce mi-ai făcut...». De ce atunci joci și câteodată nu mai joci? Sunt alți jucători? Ce înseamnă asta - o dată da, o dată ba? Eu stau când au ei chef să alerge? Sau azi am chef, mâine nu am chef? Sunt dezamăgit de majoritatea“, a spus Gică Hagi.


Lui Iancu n-a avut ce să-i reproșeze


Acesta a menționat în schimb că lui Gabi Iancu nu are ce să-i reproșeze în disputa cu formația sibiană. „A fost singurul periculos, a atacat poarta, a văzut-o, își dorea să marcheze. Pe ceilalți din atac nici nu i-am văzut pe acolo. Interii, decarul. Matei, în prima repriză, dădea numai pase înapoi. Iar poarta era în partea cealaltă! Mă uitam și îmi ziceam: «Eu le-am vorbit la ședință sau alții?. Eu am fost cel care, patru zile, le-am spus ce să facă?». Decarul trebuie să facă diferența, în sistemul nostru și cum juca și adversarul. Când văd că sunt la ananghie, schimbă placa și joacă. Bat pe CFR, iar apoi stăm și înotăm și de-abia alergăm. Bine că a venit pauza. Vom vedea cum vom arăta, dar trebuie să schimbăm multe lucruri. În primul rând, trebuie să avem constanță, iar jucătorul trebuie să fie disponibil la efort și să joace fotbalul pe care îl dorim noi, să trateze foarte bine ambele faze. Sunt lucruri destul de simple“, a punctat Hagi.


Jucătorii Chindiei au alergat mai mult decât cei ai Viitorului


Tehnicianul constănțean a mai spus că, în continuare, fiecare meci va fi un test pentru jucători, ca să dovedească faptul că merită să joace la Viitorul. „Eu știu că nu e ușor la noi. Cine crede că e greu... Unii stau pe acasă și încă sunt în vacanță, ușor-ușor o să ne despărțim de ei. O să facem curățenie, că vine iarna și va trebui să vedem ce facem, cu cine mergem. Fiecare meci va fi un test pentru fiecare jucător. Să vedem cine dovedește, cine vrea să rămână la Viitorul. Cine nu... Viitorul are pretenții deja. Ne luptăm să intrăm în play-off și ne trebuie constanță. Cu Târgoviște am făcut un meci senzațional, cu un adversar care a alergat mai mult ca noi, 116 kilometri, noi 114. E primul adversar care a alergat mai mult ca noi. Și am câștigat cu 3-0. Vă dați seama câtă calitate am avut. Cum atunci facem triunghiuri, dezvoltăm, iar acum - blocați! La pauză, mă uitam și nu știam de ce să mă apuc, nu mai înțelegeam nimic“, a menționat „Regele“.


Imaginele au fost preluate de pe pagina de Facebook a FC Viitorul.


Citește și:

FC Hermannstadt - FC Viitorul, meci cu trei penalty-uri, dintre care două ratate!
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Rednic, noul antrenor al FC Viitorul „Obiectivul cel mai important e calificarea în play-off”

02 Dec 2020 482

După șapte ani, FC Farul e din nou în „16”-imile Cupei României, contra unei echipe de Liga 1. Goluri multe în 2013!

28 Nov 2020 2339

Mesajul lui Gică Hagi, după ce Diego Maradona s-a stins din viață „Simt o tristețe fără margini la moartea unui geniu”

25 Nov 2020 2581

Marius Tucă Show „Toți cred că Ianis Hagi trebuie să fie Gică Hagi, din prima secundă. Ianis Hagi are drumul lui”

23 Nov 2020 2233

S-au scurs 38 de ani de la primul gol al lui Gică Hagi în Divizia A. Reușită de poveste, contra Stelei!

11 Nov 2020 3173

FC Viitorul țintește a zecea victorie contra lui Dinamo. Echipa de pe litoral are palmares pozitiv

05 Nov 2020 2541

Louis Munteanu, de la FC Viitorul la Fiorentina „Merg în Italia cu inima deschisă și cu mult entuziasm“

28 Sep 2020 1433

FC Viitorul Contract de credit și împuternicire a lui Gică Popescu, în urma unei Hotărâri a Adunării Generale a acționarilor

24 Sep 2020 2677

Golgeterul Ligii 1. Gabriel Iancu, căpitanul FC Viitorul „Am zis că trebuie să schimb ceva în jocul meu, în atitudinea mea“

18 Aug 2020 2241

​Kira, fiica lui Gică Hagi, în costume tradiționale aromâne, vechi de 120 de ani. Unul i-a aparținut poetei Kira Iorgoveanu!

12 Aug 2020 1872

Îl recunoașteți? Ianis Hagi, la câțiva anișori! Alături de Gică Hagi și de juniori ai FC Farul Constanța (galerie foto)

11 Aug 2020 1788

FC Viitorul Cătălin Anghel - „Nu sunt de acord să se arate cu degetul spre oricine se infectează“

07 Aug 2020 1754

FC Viitorul - Sepsi Sf. Gheorghe 0-3. Scor stabilit încă din minutul 32! Gică Hagi - „A fost un examen pe care nu l-am trecut“ (galerie foto)

03 Aug 2020 2354

Gică Hagi se retrage din funcția de manager tehnic al FC Viitorul! Ce va face „Regele“ în continuare

02 Aug 2020 2465

FC Viitorul întâlnește luni Poli Iași. În celelalte trei meciuri din sezon, echipa lui Hagi s-a impus cu 2-1

20 Jul 2020 2651