Monden

Fost fotbalist la Farul şi fostă campioană la gimnastică Ionuţ Monea s-a căsătorit cu Raluca Balaban. „Pasión“ la dansul mirilor (galerie foto)

Fostul fotbalist constănţean Ionuţ Monea (31 de ani) şi fosta gimnastă Raluca Adina Balaban (28 de ani) au făcut pasul cel mare în viaţă. După o relaţie începută cu aproape şase ani în urmă, cei doi au spus „Da!” în faţa ofiţerului de Stare Civilă, devenind soţ şi soţie.

Serviciul religios a avut loc la biserica „Sf. Mare Mucenic Mina“, iar seara 210 de invitaţi au petrecut ca-n poveşti la un local din staţiunea Mamaia. Naşii tinerei familii sunt George şi Daniela Dumitru.
 
„A fost o nuntă extraordinară. Am primit felicitări de la toţi invitaţii. Ne bucurăm să s-au simţit bine şi le mulţumim tuturor că ne-au fost alături în acest moment unic din viaţa noastră“, a declarat Ionuţ, care a început fotbalul la FC Farul, iar în prezent navigă, de doi ani fiind ofiţer în marina civilă.

Le-au fost alături şi vechii prieteni

Atât fostul farist, cât şi Raluca Adina, fostă campioană la gimnastică artistică şi aerobică, iar în momentul de faţă instructor de fitness, s-au bucurat la nuntă şi de prezenţa mai multor foşti colegi şi foste colege de la fotbal şi gimnastică, precum Marius Soare, Claudiu Moraru, Răzvan Drăgan, Costin Stavrositu (au jucat împreună la grupa 1987 a FC Farul), respectiv Camelia Dima sau Ramona Bunescu.

„Să aveţi parte de o casă plină de bucurii!”

Ionuţ şi Raluca au cules aplauze la scenă deschisă şi pentru dansul mirilor, interpretat pe acordurile melodiei „Pasión“ (Sarah Brightman & Fernando Lima). Tinerii căsătoriţi au avut o coregrafie specială şi au trăit melodia, plini de expresivitate. „Felicitări, casă de piatră şi multe bucurii vă doresc! Să vă înţelegeţi foarte bine!”, „Să fie într-un ceas bun!”, „Vă doresc tot binele din lume!”, „Să aveţi parte de o casă plină de bucurii!” sau „Vă urez să trăiţi mulţi ani, plini numai cu bucurii şi fericire!”, au fost câteva dintre urări. În timpul petrecerii, atmosfera a fost întreţinută de formaţia „Delafun“.

A dat probe la Universitatea Craiova

Ionuţ Monea a început fotbalul la vârsta de opt ani, la grupa 1986 a FC farul, primul său antrenor fiind Constantin Mareş. Ulterior, după înfiinţarea grupei 1987, a trecut la aceasta, fiind pregătit de regretatul Sevastian Iovănescu. Ionuţ era atacant şi a jucat la Farul 1987 până la 18 ani, continuând apoi la FC Farul II, în Liga a 3-a (un an). A dat şi probe la Universitatea Craiova, pe când această echipă era în Liga a 2-a, cu Ovidiu Stângă antrenor. Jucătorul a fost acceptat, dar nu a ajuns în Bănie, din pricina unor probleme contractuale. A mers la Aurora 23 August, în Liga a 3-a, împrumutat de Farul, iar ulterior la Oil Terminal Constanţa, care juca în acelaşi eşalon. Aici s-a accidentat la genunchi şi ales să pună capăt carierei de fotbalist profesionist, îndreptându-se spre domeniul marinăriei.

Campioană europeană

Soţia lui Ionuţ, Raluca, a început gimnastica artistică la patru ani şi a cucerit numeroase medalii la Campionatele Şcolare şi Naţionale. La 13 ani, a decis să se îndrepte spre gimnastica aerobică, concurând, după doar o lună, la trio. După un an, a fost admisă în lotul naţional de juniori, devenind campioană naţională şi europeană la trio şi la ansamblu, în 2005. Raluca a practicat gimnastica aerobică timp de şapte ani, făcând parte şi din celebra trupă Aeros. 
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi:
 
„Ziua în care vei fi responsabil şi nu vei mai găsi scuze este ziua startului care te va purta spre succes“ (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Naşteri înregistrate la data de 15 decembrie 2011

15 Dec 2011 1458