Fost junior al FC Farul Fotbalistul Petruţ Stavian joacă la echipa germană Dynamo Berlin (galerie foto)



În vârstă de 20 de ani, jucătorul constănţean Petruţ Stavian se află de patru luni în Germania, unde evoluează la formaţia de până în 23 de ani a clubului berlinez. Pentru Farul, a debutat la echipa mare într-un meci oficial la 17 ani şi zece luni, iar vara trecută, a fost în probe la Dinamo 


Remarcat la juniorii „marinarilor“, Petruţ nu a avut continuitate şi la echipa mare, aşa cum spera, deşi a jucat câteva partide la seniori. La începutul acestui an, a mers la CFR Constanţa, pe care a ajutat-o inclusiv la barajul de promovare în Liga a III-a, după care a plecat în Germania, unde a semnat un contract la clubul din Berlin. Locuieşte împreună cu doi prieteni din Constanţa, iar la echipa de tineret a lui Dynamo mai sunt doi jucători străini, un sârb şi un italian.

Petruţ Stavian a venit în Germania prin intermediul unui fost coleg de la juniorii Farului, Iulian David, care are un unchi la Berlin. Acesta e stabilit acolo de 30 de ani şi l-a ajutat pe Stavian să-şi găsească echipă, astfel ajungând tânărul la clubul Berliner Fussball Club Dynamo. „Sunt în Germania de pe 12 iulie 2014. Momentan, joc la formaţia Under-23 a lui Dynamo. Echipa mare e în Liga a IV-a acum, la mijlocul clasamentului. În istoria sa, a jucat însă mult mai sus, are titluri, tradiţie şi a evoluat şi în cupele europene. Eu joc fundaş central. E mai greu la început cu limba germană, dar am noroc cu antrenorul secund, care ştie spaniola şi putem astfel comunica. La echipă mai sunt doi străini, un sârb (portar) şi un italian. Am semnat un contract pe doi ani, cu posibilitate de prelungire. Financiar, pentru început, e bine. Cu multă muncă şi prin deprinderea limbii germane, aş putea ajunge şi la echipa mare şi aş avea un salariu mult mai bun“, a declarat Petruţ Stavian.      

Stavian - David - Zelea, trio-ul constănţean de la Berlin



Celălalt prieten care a stat cu cei doi şi care, momentan, s-a întors la Constanţa, este luptătorul Doru Zelea, sportiv, o perioadă, la Kombat Berlin. Acesta are însă ceva probleme de rezolvat la facultate şi se va întoarce în Germania, în luna ianuarie a anului viitor. Iulian David nu mai face fotbal, activând la un restaurant care e manageriat de unchiul său. „M-am acomodat cât de cât cu Berlinul. E un oraş mare şi e mai greu. Ne mai ajută unchiul lui Iulian. Oricum, în timpul liber nu prea ies, merg mai mult la sala de fitness. În plus, am descoperit şi nişte cărţi cu subiecte financiare şi despre antreprenori, pe care le studiez. Viaţa de fotbalist e scurtă şi trebuie să fac ceva după aceea. Învăţ singur“, arată Petruţ.   

Petruţ Stavian - „Îmi aduc aminte cu plăcere de meciul de la Baloteşti“



Fotbalist de 1,90 m şi 82 kg, Stavian a început fotbalul la FC Farul, la şapte ani, cu antrenorul Mihai Turcu. A oscilat între echipele categoriilor de vârstă 1994 şi 1993 (el fiind născut în 1994), lucrând şi cu Petre Biliboacă, Mugurel Cornăţeanu („un tehnician foarte bun“) şi Ion Constantinescu. „Acesta din urmă şi-a pus cel mai mult amprenta asupra mea. M-a promovat şi la Farul II, pe când aveam 15 ani. La Liga a II-a, am debutat la 17 ani şi zece luni, într-un meci la Iaşi, cu Ion Barbu antrenor. Am fost luat de mai multe ori în lotul echipei mari în acel sezon, dar mi s-a dat încredere abia la Iaşi. Am mai jucat apoi de vreo două ori în Cupa României. Ţin minte meciul de la Baloteşti, când am bătut cu 1-0 în prelungiri, gol Ivanovici în minutul 119. Am fost cel mai bun jucător atunci. Am mai fost reţinut în lot şi la o partidă la Braşov. La echipa mare am mai lucrat cu Gică Butoiu, Ion Răuţă şi Alin Artimon. În multe meciuri, am fost folosit mijlocaş, deşi eu dau un randament mult mai bun ca stoper“, spune Petruţ Stavian.

Stavian a plecat în Germania la câteva zile după baraj



Tânărul jucător ar fi vrut mult să aibă o carieră şi ca senior la Farul. După încheierea junioratului, a rămas la club, dar, spre dezamăgirea sa, „nu am mai fost luat în calcul“. „În vara lui 2013, am fost în probe la Dinamo, unde nu am rămas însă. După acest episod, m-am întors la Farul, unde, până în iarnă, doar m-am antrenat cu echipa. Apoi, am fost la CFR Constanţa, unde am ajutat echipa să se califice la baraj. După ce am jucat barajul, la câteva zile, am plecat în Germania“, declară jucătorul de 20 de ani.       

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.