Frontiera Tomis, 45 de ani de viaţă Meci demonstrativ de oină, la Constanţa, la momentul festiv al multiplei campioane a României (galerie foto)

În 2017, Frontiera Tomis Constanţa, unul dintre cele mai importante cluburi de oină din România, împlineşte 45 de ani de existenţă.
  
Pentru a marca acest moment deosebit al istoriei sale, ACS Frontiera Tomis Constanţa (formaţia fanion a Poliţiei de Frontieră Române) organizează astăzi, în colaborare cu Garda de Coastă şi cu Federaţia Română de Oină, evenimentul „Frontiera la borna 45!“. În acest sens, cu începere de la ora 12.00, la baza sportivă din incinta Gărzii de Coastă din Constanţa se vor desfăşura mai multe activităţi.
 
În intervalul orar 12.00 - 13.00, se va juca un meci demonstrativ de oină între ACS Frontiera Tomis Constanţa şi ACS Straja Bucureşti, în cadrul Memorialului „Luigi Martiş“, partidă urmată de festivitatea de premiere.
 
Clubul Frontiera Tomis Constanţa a fost înfiinţat în anul 1972, la nivelul Brigăzii 4 Grăniceri Constanţa, la iniţiativa comandantului de atunci al acelei structuri, generalul maior Luigi Martiş. Numită, la începuturile sale, ASA Constanţa (Asociaţia Sportivă Armată Constanţa), iar apoi, o perioadă, Grănicerul Constanţa, echipa a reuşit să activeze neîntrerupt de la înfiinţare şi până astăzi.

 Luigi Martiş a fost 12 ani preşedinte al FRO 

„Este de apreciat efortul făcut de personalul Brigăzii de Grăniceri Constanţa, actuala Gardă de Coastă, ajutat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Afacerilor Interne, de a susţine financiar şi de a fi alături de această echipă pe parcursul a aproape jumătate de veac. De remarcat ambiţia lui Luigi Martiş de a înfiinţa formaţia, din pasiunea sa deosebită faţă de sportul nostru naţional. De altfel, această iniţiativă nu a fost singulară, Luigi Martiş fiind cunoscut ca unul dintre cei care au contribuit enorm la dezvoltarea oinei în cadrul Ministerului de Interne şi nu numai“, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Oină, al cărei preşedinte este constănţeanul Nicolae Dobre.
 
Dragostea lui Luigi Martiş faţă de oină a condus şi la alegerea sa în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Oină, în anul 1978, calitate în care şi-a desfăşurat activitatea până în anul 1990. 

„Cupa Ialomiţei“, primul trofeu câştigat 

După înfiinţare, echipa constănţeană s-a impus rapid în competiţii. În anul 1973, a reuşit prima victorie importantă, învingând cu 10-4 Dinamo Bucureşti şi câştigând primul trofeu, „Cupa Ialomiţei“, după ce trecuse în prealabil de alte două echipe de tradiţie, Gloria Bucureşti şi Drum Nou Negru Vodă Călăraşi. Acest rezultat remarcabil este consemnat in ziarul constănţean „Dobrogea nouă“ din 12 septembrie 1973, în care căpitanul Valentin Fişer, reprezentantul clubului, declara: „Treptat, echipa constănţeană începe să se afirme ca o viitoare candidată la locurile fruntaşe ale campionatului naţional“.

Până în 1990, era ca un centru de formare şi perfecţionare  

Deşi a obţinut rezultate notabile chiar din primii ani de activitate, când a învins echipe de tradiţie, ca Dinamo Bucureşti şi CPB, până în 1990 echipa a fost cunoscută ca fiind un centru, în care se formau şi se perfecţionau jucători de oină. Fiind alcătuită numai din militari în termen, componenţa echipei se schimba mereu, fapt care făcea imposibilă obţinerea de performanţe notabile. Astfel, numeroşi jucători care au activat la Frontiera Tomis au evoluat ulterior la cele mai importante echipe din toată ţara.

De la Gheorghe Sălceanu la Mircea Tomescu 

Chiar şi în aceste condiţii, Frontiera Tomis a fost o prezenţă constantă la turneele finale şi a obţinut numeroase clasări pe podium. „Acest lucru a fost posibil datorită muncii deosebite făcute de antrenori, aici avându-i în vedere pe Gheorghe Sălceanu, primul antrenor al echipei, şi continuând cu cel care s-a identificat cu clubul peste 25 de ani, regretatul Mircea Tomescu“, se mai specifică în comunicatul FRO.
 
După anul 1990, când a fost alcătuită din personalul angajat al instituţiei, echipa a devenit mult mai puternică, stabilitatea lotului aducând şi performanţe mai mari. Între numeroasele titluri câştigate, la loc de cinste stau: 11 de campioană naţională în aer liber, cinci de campioană naţională în sală, unul de campioană naţională pe plajă, dar şi 12 Cupe ale României, cinci Supercupe ale Romaniei şi trei Cupe ale Regelui.

 „La mulţi ani!“ 

„La ceas aniversar, în numele Federaţiei Române de Oină şi al tuturor iubitorilor sportului nostru naţional, felicităm întregul personal implicat în activitatea clubului pentru contribuţia avută la continuitatea şi performanţa obţinută de această structură în oină şi îi dorim mult succes în activitate, să aibă puterea şi resursele de a continua această frumoasă tradiţie care există în Poliţia de Frontieră şi implicit în sportul nostru naţional! La mulţi ani!“, este mesajul FRO cu ocazia momentului aniversar al ACS Frontiera Tomis Constanţa.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Oină)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Primul proiect „Redescoperă Oina“, implementat în județul Constanța (GALERIE FOTO)

10 Oct 2023 1240

Eforie CSM Râmnicu Sărat, câștigătoare a Campionatului Național de Oină pe Plajă

30 Jul 2023 997

Cupa României la oină s-a disputat la Cumpăna. Frontiera Tomis Constanța, câștigătoare (GALERIE FOTO)

29 Jul 2023 1047

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa Regelui pentru a șaptea oară (GALERIE FOTO)

15 May 2023 1255

Frontiera Tomis Constanța, medalie de argint în Campionatul Național de Oină în sală pentru seniori (GALERIE FOTO)

14 Nov 2022 1139

Oină Frontiera Tomis Constanța participă la Cupa Federației 90 de ani

27 Sep 2022 1262

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa României, întrecere disputată la Cumpăna (GALERIE FOTO)

16 Jul 2022 1569

UPDATE. Oină La Cumpăna se derulează, timp de două zile, Cupa României pentru seniori. Frontiera Tomis Constanța, în semifinale (GALERIE FOTO)

15 Jul 2022 1513

Oină Frontiera Tomis Constanța, pe locul întâi după turneul regulat al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

07 Jun 2022 1303

Oină ACS Frontiera Tomis Constanța participă, la Târgu Lăpuș, la turneul regulat al Campionatului Național

04 Jun 2022 1182

Oină ACS Frontiera Tomis Constanţa a câștigat Cupa Regelui

07 May 2022 1716

ACS Frontiera Tomis Constanța înfruntă CS Biruința Gherăești în Cupa Regelui la oină

04 May 2022 1839

Oină Încă un trofeu! Supremaţia Frontierei Tomis Constanţa pe plan intern continuă

12 Sep 2021 2150

După Cupa României, Frontiera Tomis Constanța s-a impus și în Campionatul Național de oină pe plajă (galerie foto)

15 Jul 2021 2110

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat Cupa României la oină. Competiţie găzduită de Cumpăna (video)

12 Jul 2021 3750