Gheorghe Hagi, după Farul - Rapid 7-2 „O seară magică. Toți jucătorii noștri au fost fantastici!“



Aflată în cursa spre titlul de campioană a României, de care e aproape, Farul Constanța a învins Rapid București la Ovidiu cu un neverosimil 7-2, în etapa a șaptea a turneului play-off din Superligă, iar la final Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, nu și-a ascuns satisfacția.

O seară magică! Felicitări băieților! Toți jucătorii au fost fantastici. Am pregătit meciul foarte bine, într-un moment în care trebuia să arătăm că suntem o echipă foarte bună. Am făcut un fotbal foarte bun, contra unui adversar care avea un moral foarte bun, probabil prea sus la un moment dat. Poate credeau că sunt mult mai buni ca noi și cred eu că poate au greșit. Am fost foarte conectați, foarte bine din toate punctele de vedere. Am văzut lipsurile Rapidului, iar băieții au făcut ce trebuie. Să ne bucurăm de această victorie, astăzi, mâine, până când ne vedem, iar apoi să o luăm de la capăt, că ne așteaptă un meci foate greu la Craiova, unde e posibil să se întâmple orice. Trebuie să ne mobilizăm iar, să găsim soluții la problemele cu accidentările. Trebuie să-i facem pe jucători să dea randamentul maxim, să exceleze ca în seara aceasta. Am arătat că suntem cei mai buni, sper să rămânem așa până la sfârșit, a spus Hagi.


Până la final, Farul mai are de jucat trei meciuri, iar în acest moment are șase puncte față de a doua clasată, FCSB, care nu a evoluat însă în etapa a șaptea, urmând a întâlni luni, 8 mai, pe teren propriu, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.     

Citește și:


LIVE TEXT. Superliga
7-2 cu Rapid București! Farul Constanța sprintează spre titlu în stil de mare campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)


Sursa foto: Farul Constanța   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 369

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 575

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 437

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 340

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1136

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1676

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1118

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 716

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1047

Primarul Vergil Chițac - „Mi-am asumat, am făcut. Investiții în cultura și în sportul din Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 514

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1640

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 691

Superliga 2023/2024. Universitatea Craiova - Farul Constanța Hagi - „Un alt meci greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

10 Apr 2024 1800

UPDATE. Constanța Pictură uriașă cu Gheorghe Hagi, pe un întreg perete al Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Apr 2024 5347

Farul Constanța, o repriză modestă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Hagi - „Incredibil, ziceai că jucăm cu Barcelona!“

07 Apr 2024 1072