Gică Hagi a fost în Belgia, la meciul Standard Liege - Sevilla. Ce a vorbit cu oficialii celor două echipe

Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a fost plecat în Belgia, unde a urmărit pe viu partida Standard Liege - Sevilla 1-0, din grupa J a Europa League.

La Standard joacă Răzvan Marin, crescut de Hagi la FC Viitorul, de unde l-a transferat echipa belgiană.
 

Din când în când, mă duc să-mi mai clătesc ochii, trebuie să mai văd și eu meciuri europene. Îmi lipsesc. Nu uitați că eu am venit de la acel nivel. Ochiul, lupa trebuie să rămână acolo. În primul rând, am vrut să văd un meci european, apoi am vrut să mă întâlnesc cu Răzvan Marin, să-l văd și pe el cum arată. Nu l-am mai văzut pe teren de mult. Am fost la meciul cu Serbia, dar nu l-am văzut la echipă niciodată. M-am bucurat pentru el, a și jucat și a făcut-o bine. Din punctul meu de vedere, am văzut un jucător român mare. E respectat de un club cu tradiție foarte mare în Europa. Am văzut un Răzvan Marin matur. Joacă de la egal la egal, poate și mai bine decât jucători mari. A arătat că are clasă. A făcut un progres enorm. Am vorbit cu el, l-am felicitat, apoi am luat masa împreună. Mi-am petrecut o zi și jumătate mai departe de echipă. Marți, am fost cu fiica mea la film. M-a invitat și trebuia să-mi fac datoria, să nu se supere, a spus Gică Hagi.


S-a zvonit însă că prezența sa în Belgia ar fi fost legată de tratativele, cu ambele echipe, pentru transferul lui Ianis Hagi, însă „Regele“ a infirmat.

Sunt speculații. În momentul de față, nu există absolut nimic. Nu s-a tratat despre nimic. Mai avem cinci meciuri și vrem să terminăm anul cum trebuie. Apoi vom analiza și vom vedea ce vom face, dacă va veni ceva. Avem un grup foarte bun, ne simțim foarte bine și ne gândim la campionatul nostru. Când fac bine, jucătorii noștri sunt curtați, doriți. Când muncești, vin și satisfacțiile, bucuriile și împlinirea idealurilor. Fiecare trebuie să progreseze și să aibă apoi și o experiență în străinătate, unde să confirme, așa cum a făcut-o Răzvan, unul dintre copiii formați de noi. Am fost fericit. M-au felicitat cu toții, în special cei de la Standad. Am stat cu ei, dar m-am văzut și cu cei de la Sevilla. Am depănat amintiri. Cineva dintre ei și-a amintit de golul meu cu Celta, atunci când era ceață. Era și normal să-l țină minte, chiar dacă a fost ceață, a precizat managerul tehnic al FC Viitorul.   


Sursa foto: ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cinci fotbalişti de la FC Viitorul, curtaţi de alte formaţii. Se transferă vreunul dintre ei în această iarnă? (galerie foto)

19 Dec 2018 1955

FC Viitorul, fără laureaţi la Gala Fotbalului Românesc! Hagi - „Suntem de la Constanţa. Poză mică, scris puţin... Se fac păcate. Mari!“

07 Dec 2018 1815

FC Viitorul l-a transferat pe George Ţucudean

22 Mar 2017 2570