Gică Hagi - „Am încredere totală în lot“ Start de campionat. FC Viitorul şi Dinamo se confruntă luni la Ovidiu

Stadionul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu, găzduieşte, luni, 15 iulie, de la ora 21.00, meciul FC Viitorul - Dinamo Bucureşti, din etapa inaugurală a Ligii 1, sezonul 2019/2020.
 
„Suntem în faţa unui nou început. Ştim că va fi greu, iar drumul lung. Va trebui să luptăm, să ne sacrificăm şi să fim la fel de modeşti ca până acum. Astfel am obţinut acele performanţe, care ne-au bucurat. Sperăm ca şi în continuare echipa să aibă «foame» să se antreneze şi să joace un fotbal bun, competitiv“, a precizat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 
Pentru meciul de luni seară, FC Viitorul îi are indisponibili pe Drăguş, Casap şi Steliano Filip, în vreme ce la Dinamo nu vor putea juca Dan Nistor, Corbu şi Brito, toţi cu probleme medicale. Faţă de sezonul trecut, în lotul FC Viitorul nu mai figurează trei jucători de bază, Ianis Hagi (transferat la Genk), Băluţă (ajuns la Brighton) şi Vînă (achiziţionat de FCSB).
 

Atmosferă bună în cadrul lotului

 
„Începem sezonul cu un meci acasă, contra unui adversar cu tradiţie, care a făcut multe schimbări în această vară, începând de la preşedinte şi antrenor, persoane experimentate. Au adus şi mulţi jucători buni. Dinamo e puternică mereu, prin prisma istoriei şi a spiritului. Poate aspira la orice. Dar noi jucăm acasă, avem valoarea noastră, astfel că ne dorim să facem un meci bun şi să câştigăm, începând astfel cu bine campionatul. Ne aşteaptă apoi o lună grea, cu meciuri miercuri / joi - sâmbătă / duminică. Trebuie să gestionăm foarte bine acest start de sezon şi să fie mai bun decât precedentele, atât pe plan intern, cât şi în competiţia europeană. Văd echipa bine, atmosfera e bună. Am câştigat Supercupa, după un meci reuşit contra campioanei CFR Cluj şi sperăm să continuăm pe aceeaşi linie. Am încredere totală în lot, deşi ne-au plecat trei jucători de bază, importanţi. Dar avem soluţii. Acesta e clubul nostru, promovăm jucători, iar apoi îi dăm“, a mai spus Hagi.
 

„Dinamo rămâne o echipă importantă“

 
Mijlocaşul Vlad Achim crede că Viitorul va avea un meci destul de greu cu Dinamo. „Ne dorim să începem cu dreptul campionatul. Avem încredere că vom obţine un rezultat bun. Ne-au plecat trei jucători importanţi, dar nu va fi o problemă, vin mereu alţii din spate. Chiar dacă în ultimii doi ani nu s-a calificat în play-off, Dinamo rămâne o echipă importantă. Are un antrenor bun, care a reuşit rezultate bune pe banca formaţiei Sepsi Sf. Gheorghe. Şi nouă ne-a pus probleme“, a arătat Achim.
 
Alexandru Măţan speră ca în acest sezon să nu se mai confrunte cu probleme de sănătate. „Ne aşteaptă un meci greu cu Dinamo. Are antrenor nou şi s-a întărit la nivelul lotului. Trebuie să fim concentraţi. Ne gândim doar la cele trei puncte. Am uitat deja partida din Supercupă, acum avem în faţă campionatul şi cupele europene“, a menţionat Măţan.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 

Gică Hagi, Vlad Achim şi Alexandru Măţan au prefaţat meciul FC Viitorul - Dinamo, de luni, de la Ovidiu (galerie foto + video)

Biletele de intrare la meciul FC Viitorul - Dinamo se pot achiziţiona de vineri

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 914

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1034

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1178

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1184

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1453

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1204

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6849

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4219

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1785

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2814

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1987

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2040

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3826

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2464

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 3008