Gică Hagi, Fiorentina şi „picătura chinezească“ „Cineva din fotbal, un antrenor foarte mare, se pare că a zis că Ianis e al doilea Totti“

După meciul cu FC Botoşani, Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a comentat din nou pe marginea faptului că, în acest sezon, fiului său, Ianis, nu i s-au dat şanse la prima echipă a Fiorentinei. FC Viitorul a învins FC Botoşani cu 2-1, iar Ianis a avut din nou o evoluţie apreciată şi mare poftă de joc. Printre altele, a marcat un gol şi a trimis în bară din lovitură liberă.
 
„Nu am ajuns să joc tenis, să fac un fileu cu dânsul, dar îi spun domnului Pioli (n.r. antrenorul Fiorentinei) că, dacă are gradul lui de evaluare foarte înalt, anul acesta a cheltuit 50 de milioane pe transferuri şi încă 50 de milioane buget (deci conducerea lui a cheltuit 100 de milioane) şi el e pe locul 11. Eu zic că Fiorentina trebuia să fie în primele patru în campionatul italian. Aşa o văd eu, din perspectiva de conducător, că sunt şi patron şi am o responsabilitate administrativă. Oare ce grad de evaluare are domnul Pioli? Mă întreb, îmi pun şi eu un semn de întrebare, de aici, din România. Dacă (n.r. Ianis) a fost cel mai bun tânăr jucător al lui în perioada de pregătire… Poţi să negi acest lucru? De ce nu a jucat un minut? Daţi-mi un răspuns sau să mi-l dea el. «Nu e suficient de bun». Ce-i asta? Italieneşte! O lăsăm aşa, nu înţelege nimeni ce a vrut să zică. Când publicul o cere, când el se cere, dă-i şi lui ocazia să joace, de ce nu i-o dai? Ca să-l evaluezi, dacă vrei. Nu din gură. Fapte! Bagă-l şi vezi dacă ţi-a demonstrat. Dacă poate, dacă o duce. Dar nu i-a dat şansa“, a spus Hagi.
 

„L-au minţit pe băiat“

 
„Regele“ a dezvăluit că, în cazul transferului lui Ianis la Fiorentina, tânărului jucător i s-a spus ceva, iar apoi nu s-a respectat. „Ce facem, tată, chiar aşa? Nu mă faceţi să vorbesc, că eu ştiu mai multe. Nu vreau să vorbesc însă. Tac din gură. Zic aşa, câte puţin. Să iasă public şi să zică, în luna august, când am fost eu la Fiorentina, m-au chemat ei. Mi-au zis că Ianis va face artă, că n-au văzut în viaţa lor aşa ceva. Dar trebuie să-l formăm, să ajungă la complexitatea jocului. OK, am zis, şi la mine a urmat acelaşi program. La 15 ani şi jumătate, Ianis a venit cu mine, iar la 16 ani şi jumătate a fost căpitan în Divizia A. Băiatul ăsta a jucat 30 de meciuri în Divizia A. Cum poţi să spui aşa ceva, te rog frumos! Dă-i şansă. Sau dacă nu vrei, nu i-o da, dar spune-o, e opţiunea ta. Un an şi jumătate n-am zis nimic. Dar l-au minţit pe băiat. A fost minţit. Punct. Pe româneşte. Nu ştiu cum vor traduce ei în italiană. I s-a spus ceva şi nu s-a făcut“, a spus Hagi.
 

După Fiorentina, Ianis a avut trei oferte

 
„Regele“ a mai precizat că lui Ianis i s-a spus că partida cu Juventus va fi ultima a sa la echipa Primavera a Fiorentinei, dar nu s-a respectat nici acest lucru. „La meciul de la Primavera cu Juventus, lui şi lui Chiesa li s-a spus că se duc să joace ultimul meci. S-a dus Ianis, a «desenat», au bătut cu 3-0, a venit înapoi, dar a rămas tot la Primavera. De ce? Ce faci, picătura chinezească? Cred că am făcut o investiţie bună aducându-l înapoi pe Ianis. El imediat a avut trei oferte, dar n-am vrut să-l dau. Aşadar, e un jucător căutat. Cineva din fotbal, un antrenor foarte mare, se pare că a zis că e al doilea Totti (n.r. legenda echipei italiene AS Roma, Francesco Totti). Aşa că, domnilor… Vom vedea. E un tânăr talentat, eu atât v-am spus, ca şi ceilalţi din România, care trebuie crescut aşa cum trebuie (cum şi pe mine m-au crescut alţii), apărat, educat bine şi atât. Să nu-i judecăm pe cei tineri, să le dăm timp şi un mediu bun“, a punctat Hagi.
 

„E decar, trebuie să facă diferenţa“

 
Managerul tehnic al FC Viitorul a explicat de ce nu a fost de acord ca, după ce a încheiat contractul cu Fiorentina, Ianis să ajungă în liga a doua din Italia. „Cum să meargă la Pescara, cu tot respectul, când Viitorul e în prima ligă? Sper că lucrurile vor fi normale odată în România. Ianis a început 2018 cu o ştire negativă, că nu mai e dorit de Pescara, pentru că nu e fizic nu ştiu cum. Era însă invers. Ăia erau înnebuniţi să-l ia. «Ne place, suntem morţi după el». Până unde vreţi să o faceţi? Ianis a jucat în prima ligă, nu trebuie să se ducă în a doua sub nicio formă. Never! Iar Ianis e şi decar. El trebuie să facă diferenţa“, a arătat Gică Hagi.
 

Amendat de Fiorentina

 
„Regele“ a spus că Fiorentina l-a amendat cu 500 de euro pe Ianis pentru că, la o acţiune a lotului naţional de tineret al României, a declarat că e dezamăgit că nu joacă la prima echipă a clubului Italian. „Vă mai spun una tare de tot: Ianis a fost amendat de Fiorentina. Când a fost la U-21 şi a spus că e dezamăgit, întrucât se aştepta să joace mai mult. I-au băgat nu ştiu ce articole…În ce lume trăim? Jucătorul nu mai are voie să spună nimic? La lotul naţional a fost, nu într-un interviu privat. A fost întrebat de ziarişti de ce nu joacă. A doua zi, amendă, că de ce a zis asta. Eu cred că ne-am dus în epoca de sclavie. Domnilor, chiar aşa? Ianis s-a speriat. I-am zis: «Stai liniştit, du-te acasă şi dormi». 500 de euro mai puţin. E de râs. Nu mai are voie omul să-şi spună oful? A fost pertinent. Nu te-a jignit cu nimic. A zis un lucru care era ştiut de toţi. Că nu joacă. A minţit cu ceva? E greu să înţelegi aceste lucruri. I-am zis să stea liniştit, că ştiam care e drumul. «Acceptă, fii umil, vezi-ţi de ale tale, că asta e. Nu e loc de tine p-acolo»“, a arătat Hagi.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Declarațiile secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizita de la Constanța (VIDEO)

16 Mar 2024 928

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1150

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3251

Retrospectiva 2023 Constanța Imaginile ce spun povestea anului ce se apropie de final (FOTO)

23 Dec 2023 1059

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 901

Conferință de presă Un nou parteneriat semnat între Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“ și OMV Petrom (VIDEO)

23 Oct 2023 7551

Ianis Hagi și jumătatea sa, Elena Tănase, petrecere de logodnă la Constanța

16 Oct 2023 16471

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1431

Constanța. „Arena de 10“ Invitați de seamă la momentul demarării lucrărilor de demolare a stadionului „Gheorghe Hagi“

04 Jul 2023 2513

Academia Hagi Turneul „Campionii Creează Campioni“. Rezultate ziua a doua (GALERIE FOTO)

10 Jun 2023 1984

Gică Hagi și Gică Popescu în vacanță Campionii cu Farul Constanța au fost la Muntele Athos

31 May 2023 2553

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2385

Farul nu are prima șansă la titlu, deși este lider cu 9 etape înainte de final

27 Mar 2023 1533

Petre Buduru, din nou pe teren, în tricoul Farului Constanța „Mi-a făcut plăcere să-l admir pe Gică Hagi, la 17 ani. Era un copil minune“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2023 9500

La un an de la accidentarea gravă suferită, Ianis Hagi a revenit pe teren la Glasgow Rangers. Alexi Pitu, debut la Bordeaux

29 Jan 2023 1401